Luni, 24 Iunie, 2019 - 10:12

De la începutul verii au fost eliberate aproximativ 135.000 de pașapoarte fără a fi înregistrată o depășire a termenului de 10 zile lucrătoare în care se eliberează documentul de călătorie pe tot parcursul anului la nivelul întregii țări. Menționăm că deși normele legale în vigoare prevăd un termen de 15 zile lucrătoare pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, în practică acestea se eliberează în doar 10 zile lucrătoare. 

Vineri, 14 Iunie, 2019 - 11:01

În contextul minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor, structurile Ministerului Afacerilor Interne au luat o serie de măsuri suplimentare pentru prevenirea faptelor ilegale și desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor publice, precum și pentru asigurarea unei intervenții imediate în cazul unor urgențe medicale.
Aproximativ 23.000 de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră vor fi mobilizați zilnic, la nivel național.

Miercuri, 5 Iunie, 2019 - 17:10

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, participă în perioada 6-7 iunie a.c. la reuniunile organizate sub egida Președinției Române a Consiliului Uniunii Europene, la Bruxelles și Luxemburg.

Astfel, în data de 6 iunie, la Bruxelles, ministrul afacerilor interne va prezida,
alături de comisarul european pentru migrație, afaceri europene și cetățenie,
Dimitris Avramopoulos, Conferința privind cooperarea UE-Africa.

Joi, 30 Mai, 2019 - 16:10

Ministerul Afacerilor Interne a  organizat cea de-a XI-a ediție a Zilei Porților Deschise pentru Copii, în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului.

Toate structurile ministerului s-au mobilizat și i-au așteptat pe cei mici cu surprize și diferite momente interactive pentru a-i familiariza cu activitatea lor de zi cu zi.

Miercuri, 29 Mai, 2019 - 17:00

Ministerul Afacerilor Interne organizează joi, 30 mai a.c., între orele 08.00-13.00, a XI-a ediție a Zilei Porților Deschise pentru Copii.

Miercuri, 29 Mai, 2019 - 10:09

Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne aniversează 14 ani de la înfiinţare, perioadă în care s-a consolidat ca instituţie pregătită să acţioneze profesionist în scopul asigurării integrităţii profesionale şi credibilităţii tuturor angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne.

La aniversarea celor 14 ani de activitate, Direcţia Generală Anticorupţie se prezintă ca o structură cu o identitate instituţională consolidată, cu un corp de profesionişti care pot investiga cauze dintre cele mai complexe.

Joi, 16 Mai, 2019 - 11:25

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează tinerii absolvenţi ai cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat, care vor să devină poliţişti de frontieră, că se pot înscrie la concursurile de admitere organizate la nivelul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pentru viitorii poliţişti de frontieră, sunt puse la dispoziţie un număr de 232 locuri pentru specializarea Poliţie de Frontieră şi Drept, astfel:

Marţi, 14 Mai, 2019 - 18:21

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan a declarat marţi, la Oradea, că întreaga cantitate de 30 de tone de peşte impropriu consumului din cauza concentraţiei de mercur peste cea admisă a fost oprită la vamă.

Marţi, 16 Aprilie, 2019 - 13:47

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a participat marti, 16 aprilie a.c., la ședința cu structurile specializate ale MAI în domeniul atragerii fondurilor externe nerambursabile.

Acest tip de fonduri sunt foarte importante pentru Ministerul Afacerilor Interne, sumele atrase reprezentând surse de finanțare pentru aproximativ 80% din valoarea investițiilor realizate la nivelul MAI în ultimii cinci ani.

Vineri, 5 Aprilie, 2019 - 17:38

Începând de vineri, colonelul în rezervă Lucian Diniță este încadrat în funcția de consilier al ministrului afacerilor interne, Carmen Dan.

Lucian Diniță a lucrat timp de 25 de ani în Poliția Română, iar în perioada 2009-2014 a condus Direcția Poliție Rutieră.

Miercuri, 27 Februarie, 2019 - 15:18

”Mulțumesc public acestor oameni minunați din Inspectoratele pentru Situații de Urgență, din Inspectoratul General de Aviație, Serviciile Salvamont sau de Ambulanță ori de la Unitățile de Primiri Urgențe care zi de zi merg la serviciu pentru a salva vieți”, a declarat ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, cu ocazia ședinței de evaluare a activității Departamentului pentru Situații de Urgență pe anul 2018.

Vineri, 8 Februarie, 2019 - 14:00

În contextul desfășurării la București a reuniunii informale a Consiliului de Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene, Ministerul Afacerilor Interne a organizat vineri, 8 februarie a.c., o vizită a delegațiilor străine la Centrul de Comandă şi Control al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. 

Marţi, 22 Ianuarie, 2019 - 16:43

Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu Ministerul Justiției și Serviciul Român de Informații, a elaborat proiectul de lege pentru transpunerea în legislația națională a  Directivei (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea terorismului.

Miercuri, 16 Ianuarie, 2019 - 08:38

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, privind constituirea și activitățile echipelor mixte de patrulare la frontiera de stat comună, semnat la București la 22 noiembrie 2018.

Miercuri, 12 Decembrie, 2018 - 13:46

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile.

Marţi, 11 Decembrie, 2018 - 16:00

Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne organizează miercuri, 12 decembrie 2018, începând cu ora 10.30, conferința de promovare a Instrumentului de autoevaluare instituțională CAF (Common Assessment Framework) din cadrul proiectului „Management performant și unitar la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru serviciile de urgență”, cod SIPOCA 52, cofinanţat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European (FSE). 

Vineri, 30 Noiembrie, 2018 - 10:34

La mulți ani, România!
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României și a Centenarului Marii Uniri, conducerea Ministerului Afacerilor Interne transmite tuturor românilor un călduros La mulți ani și sincere urări de bine și de sănătate. 
De 1 Decembrie, la nivel național sunt anunțate aproximativ 450 de manifestări publice la care se preconizează participarea a peste 550.000 de persoane. 

Joi, 29 Noiembrie, 2018 - 16:00

Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecție și Pază și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu peste 200 de mijloace tehnice și circa 50 de aeronave, între care și aproximativ 500 de militari din mai multe ţări aliate sau partenere, vor participa sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Joi, 29 Noiembrie, 2018 - 13:11
de Ziua Naţională a României - 1 Decembrie

Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecție și Pază și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu peste 200 de mijloace tehnice și circa 50 de aeronave, între care și aproximativ 500 de militari din mai multe ţări aliate sau partenere, vor participa sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Vineri, 16 Noiembrie, 2018 - 16:37

ALEG SĂ ALEG - În perioada 1 iulie – 1 noiembrie 2018, Asociația Beneva a derulat proiectul ALEG SĂ ALEG, proiect finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Interne - Agenția Națională Antidrog (ANA), în cadrul Programului de interes național de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri 2015-2018.

Vineri, 9 Noiembrie, 2018 - 14:03

În data de 15 noiembrie 2017, în Jurnalul oficial al UE, a fost publicată Directiva 2017/2103 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului, pentru a include noi substanțe psihoactive în definiția termenului ”drog” și de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului.

Vineri, 28 Septembrie, 2018 - 12:56

Aproximativ 600 de tineri care au promovat examenul de admitere la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” au depus astăzi Jurământul Militar, în prezența ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, și a reprezentanților instituțiilor din sistemul de ordine publică și siguranța națională.
Seria 2018 este formată din aproximativ 400 de băieți și 200 de fete, studenți la specializările drept, poliție, jandarmi, pompieri, poliție de frontieră și penitenciare.

Marţi, 26 Iunie, 2018 - 12:16

În referire la decizia de schimbare a șefului Poliției Române publicată, marți, în Monitorul Oficial, Ministerul Afacerilor Interne face următoarele precizări:

Vineri, 1 Iunie, 2018 - 11:22

Peste 3.000 de copii, însoțiți de părinți sau profesori, au vizitat astăzi, sediul Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul celei de-a X-a ediții a Zilei Porților Deschise pentru Copii, eveniment organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului.
Sărbătoritul zilei a fost Gabriel Stan, un copil de 12 ani din Târgu-Jiu care a fost desemnat ministru pentru o zi. 

Marţi, 29 Mai, 2018 - 19:39

În data de de 31 mai a.c., între orele 08.00 - 13.00, Ministerul Afacerilor Interne va organiza la sediul central din Piaţa Revoluţiei, evenimentul "Ziua Porţilor Deschise pentru Copii", constând în expoziţii de tehnică, autovehicule şi mijloace specifice, activităţi interactive şi vizitarea sediului M.A.I.

Vineri, 25 Mai, 2018 - 13:54

Cu prilejul minivacanței de Rusalii, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor fi suplimentate față de dispozitivele curente pentru a preveni producerea unor incidente grave și pentru a putea asigura intervenția rapidă la solicitarea cetățenilor.
Astfel, în perioada 25-28 mai a.c., în medie, zilnic, în întreaga țară vor acționa 23.600 de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră.

Vineri, 4 Mai, 2018 - 11:40

Guvernul a aprobat în ședința de joi, 3 mai a.c., Memorandumul propus de Ministerul Afacerilor Interne privind scoaterea la concurs a 2015 funcții de conducere existente la nivelul instituțiilor aflate în Aparatul Central și al instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea MAI. 
Memorandumul aprobat de Guvern face parte din pachetul de eficientizare a actului managerial în Ministerul Afacerilor Interne. 

Joi, 3 Mai, 2018 - 09:35

Admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale Ministerului Apărării Naţionale care pregătesc personal pentru nevoile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - sesiunea 2018

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Şerban Cantacuzino" al judeţului Prahova recrutează candidaţi pentru concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, sesiunea 2018.

Vineri, 13 Aprilie, 2018 - 20:00

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că din data de 20 mai şoferii prinşi în trafic cu autoturisme ale căror ITP-uri sunt expirate vor fi amendaţi, se vor confisca plăcuţele, iar maşinile nu vor mai putea fi deplasate decât împinse sau pe platforme.

Joi, 1 Martie, 2018 - 14:31

După mai multe zile în care aeronavele Inspectoratului General de Aviație din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne nu s-au putut ridica de la sol din cauza viscolului
și a ninsorii, joi, 1 martie a.c., au putut fi efectuate primele misiuni
aero-medicale de transport ale unor persoane care aveau nevoie de asistență medicală
de urgență.

MAI are pregătite de intervenție 14 aeronave care pot efectua zboruri în orice
regiune a țării, mai puțin în zona montană înaltă. Din cauza condițiilor meteo,
misiunile se efectuează doar pe timp de zi. 

Subscribe to ministerul afacerilor interne