Vineri, 8 Mai, 2020 - 15:45

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat vineri că fondurile care vor fi alocate pentru despăgubirea agricultorilor afectaţi de secetă provin de la bugetul de stat, nu din fonduri europene. Lipsa ploilor a afectat aproximativ un milion de hectare de culturi agricole, în special în sudul ţării.

Potrivit ministrului Agriculturii, în zonele afectate de secetă culturile au fost calamitate în proporţie de 50%. Procesul de evaluare a pierderilor este încă în curs de desfăşurare.

Vineri, 8 Mai, 2020 - 11:55

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat vineri, la Botoşani, că autorităţile române au primit acceptul Comisiei Europene (CE) pentru utilizarea a 80 de milioane de euro, bani rămaşi neutilizaţi din fondurile europene puse la dispoziţia României pentru sectorul agricol.

Marţi, 5 Mai, 2020 - 13:40

România poate cheltui 1% din totalul fondurilor alocate pentru dezvoltare rurală, respectiv 80 de milioane de euro, pentru sprijinirea fermierilor şi agricultorilor afectaţi de criza Covid-19, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-un briefing de presă.

Marţi, 28 Aprilie, 2020 - 20:00

Proceduri simplificate pentru fermierii care vor să-și asigure culturile. Ministrul Agriculturii a anunțat că aceștia vor primi mai ușor sprijin pentru plata polițelor. 40 de milioane de euro sunt alocați în acest scop.

Măsură a fost anunțată în condițiile în care seceta extremă distruge culturile de pe milioane de hectare. În plus, autoritățile vor evalua situația pentru a acorda despăgubiri în mod echitabil.

Joi, 23 Aprilie, 2020 - 17:27

Energia electrică utilizată pentru irigaţii va fi cumpărată direct de la Hidroelectrica şi nu de la "băieţii deştepţi", la nişte preţuri foarte mari, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

Joi, 2 Aprilie, 2020 - 13:56

România şi Europa nu se află în situaţia de a se bloca sau de a intra în criză alimentară, iar coridoarele "verzi" de transport al alimentelor şi inputurilor funcţionează, a declarat, joi, la Digi 24, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

Joi, 26 Martie, 2020 - 22:00

Pieţele agroalimentare rămân deschise, astfel încât micii producători să îşi poată vinde produsele. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a cerut acest lucru în şedinţa de Guvern de joi, iar premierul a fost de acord, dar a cerut să fie respectate măsuri de protecție.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: „Este foarte important ca pieţele agroalimentare să rămână deschise. În opinia mea şi a multora este mai puţin periculos dacă sunt respectate nişte proceduri. Este singura modalitate unde cei mici şi mulţi, producătorii locali, pot să îşi vândă mărfurile”.

Marţi, 3 Martie, 2020 - 20:00

Succes nesperat pentru cabinetul Cîțu, după un val de avize negative. Adrian Nechita Oros, ministrul desemnat pentru portofoliul Agriculturii în Cabinetul Cîțu, a primit, marţi, aviz pozitiv în comisiile parlamentare reunite de specialitate.

Oros a primit 18 de voturi „pentru”, 14 „împotrivă” şi 2 „abţineri”.

Luni este prima zi de audiere a miniştrilor Cabinetului Cîțu în comisiile parlamentare reunite.

Joi, 27 Februarie, 2020 - 15:37

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros a declarat joi că stocurile de alimente sunt suficiente, iar într-o situație de criză se poate apela și la Rezervele Statului. Apelul la calm vine după ce românii, speriați de virusul din China, au dat buzna în ultimele zile în magazine și au golit rafturile mai multor supermarketuri. 

Marţi, 18 Februarie, 2020 - 19:22

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Ştefan a anunţat marţi, la Cluj, că ministerul pe care îl reprezintă va lansa un proiect privind creşterea consumului de peşte proaspăt în ţară.

Miercuri, 30 Octombrie, 2019 - 12:00

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut miercuri, 30 octombrie a.c., la Romexpo, o alocuţiune cu prilejul deschiderii Târgului Internaţional INDAGRA.

Vă prezentăm în continuare textul alocuţiunii:

Domnule Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României,
Onoraţi reprezentanţi ai corpului diplomatic,
Stimaţi fermieri şi agricultori, doamnelor şi domnilor,

Miercuri, 30 Octombrie, 2019 - 09:10

În 24 - 25 octombrie 2019 a avut loc la Bruxelles reuniunea comitetului permanent pentru animale, alimente, plante si furaje (SCoPAFF), unde a fost luată în discuţie şi evoluţia pestei porcine africane (PPA) în ţara noastră.

Reprezentantul României a prezentat situaţia actualizată a pestei porcine africane, inclusiv informaţii privind focarele recent confirmate şi, în urma analizei, Comisia a propus modificarea regionalizării şi includerea judeţelor Sibiu, Neamţ, Caraş Severin şi Alba în partea III a anexei Deciziei 709/2014.

Joi, 24 Octombrie, 2019 - 19:45

Ministerul Agriculturii din Ungaria finanţează consilierea fermierilor din Harghita, Covasna şi Mureş, pentru ca aceştia să poată accesa fonduri europene, să îşi îmbunătăţească activitatea sau să fie ajutaţi în rezolvarea unor dificultăţi pe care le întâmpină în activitatea de zi cu zi.

Finanţarea se acordă prin intermediul unei organizaţii umbrelă, care reuneşte 160 de asociaţii ale fermierilor din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş şi care colaborează cu Ministerul Agriculturii din Ungaria, cu Camera Agricolă din Ungaria, dar şi cu o organizaţie similară din ţara vecină.

Vineri, 28 Iunie, 2019 - 14:19

Iridex Group Plastic anunță că stadiul lucrărilor pentru șantierele de reabilitate a amenajărilor de irigații de la Sinoe și Babadag se desfășoară corespunzător planurilor. Recent, pe data de 25 iunie a.c., a avut loc o vizită la fața locului a Ministrului Agriculturii, Petre Daea, alături de echipele Agențiilor Naționale de Îmbunătățiri Funciare - ANIF București,  ANIF Constanța și ANIF Tulcea.

Vineri, 10 Mai, 2019 - 13:08

Luni s-a semnat acordul pentru reducerea cotei de TVA de la 9% la 5% pentru produsele românești. Acordul a fost semnat la sediul Ministerului Agriculturii de către Asociaţia Bio România şi Federaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Asociaţia pentru Promovarea Alimentului Românesc.

Miercuri, 21 Noiembrie, 2018 - 17:33

​Preșcolarii și elevii din ciclul primar vor primi gratuit, la grădiniță și la școală, miere polifloră, în limita unei cantități de 350 grame lunar, prevede un proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților și care urmează să meargă la promulgare. 

Mierea va fi verificată de autorități periodic. Banii pentru program vor fi asigurați de Ministerul Agriculturii. 

Proiectul de lege inițiat de PSD a trecut cu 189 voturi "pentru", 2 "împotrivă" și 75 abțineri (PNL și USR).

O lege similară a existat și până în 2015, când a fost suspendată, din lipsa finanțării.

Miercuri, 21 Noiembrie, 2018 - 10:35

În jur de 1000 de participanți din 53 de țări și peste 75 de speakeri sunt aşteptaţi la Chișinău, în zilele de 27-29 noiembrie, la cel mai important eveniment economic al anului, Moldova Business Week 2018. Cea de-a cincea ediție a „Săptămânii Afacerilor”, organizată de Agenția de Investiții, sub egida Guvernului Republicii Moldova, își propune să stabilească noi relații comerciale, durabile și transparente cu parteneri din întreaga lume. 

Marţi, 30 Octombrie, 2018 - 09:17

Agricultura românească scrie istorie în 2018. Business-ul cu grâu și porumb, la cote record
România înregistrează, în acest an, cel mai bun rezultat agricol din istorie. Producția record de grâu și porumb plasează cifra de afaceri din agricultură aproape de nivelul de 8 miliarde de euro, afirmă experții de la KeysFin, într-o analiză privind evoluția business-ului din acest sector.

Joi, 13 Septembrie, 2018 - 15:07

Ministerul Agriculturii vrea să instituie o schemă de ajutor de stat de 80 milioane euro pentru compensarea pagubelor cauzate de pesta porcină africană în gospodăriile populaţiei, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul ministerului.

Miercuri, 29 August, 2018 - 14:30

Ministrul Agriculturii, Petre Daea și secretarul de stat, Raed Arafat, vor avea, de la ora 15.30 o conferință de presă în care vor anunța ultimele măsuri luate în privința epidemiei de pestă porcină.

”Miercuri, 29 august 2018, începând cu ora 15.30, la sediul Ministerului Afacerilor Interne va avea loc o conferință de presă având ca temă măsurile referitoare la epidemia de pestă porcină dispuse de către Centrul Național de Combatere a Bolilor din cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.”, arată un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Joi, 17 Mai, 2018 - 15:30

Canalul Siret-Bărăgan nu este un obiectiv inclus în planul naţional de irigaţii, deoarece pentru finalizarea lui ar fi nevoie de circa 5,5 miliarde de euro, însă ideea nu a fost abandonată, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o conferinţă de profil.

Miercuri, 2 Mai, 2018 - 17:39

La invitația ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, în  perioada 2-3 mai 2018, ministrul croat al Agriculturii, Tomislav TOLUŠIĆ, efectuează o vizită de lucru în România. Din delegația croată fac parte secretarul de stat Marija VUCKOVIC și directorul general al Agenției de Plăți pentru Agricultură, Pescuit și Dezvoltare Rurală, Matilda COPIC.

Petre Daea, foto AMOS News
Miercuri, 28 Februarie, 2018 - 18:15
Cu referire la situația meteo: „E rău ca să fie bine!”. Deocamdată

La concurență cu bilanțul DNA, Agricultura și-a făcut cunoscute cele mai importante obiective ale anului în curs. Nu întâmplător ministrul Daea a ales ziua în care debutează înscrierile pentru cererile de acordare a subvențiilor acordate fermierilor - acțiune în derularea căreia ministrul a obținut un succes remarcabil prin achitarea la timp - în premieră - sumele datorate, în condițiile în care acestea  au fost superioare cu un miliard de euro față de anul precedent.

Marţi, 27 Februarie, 2018 - 12:21

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Dumitru Botănoiu, a participat la cea de-a 55-a ediţie a Salonului Internaţional pentru Agricultură (SIA), ca urmare a invitaţiei ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei Publice din Republica Franceză, domnul Stephane Travert.

Subscribe to Ministerul Agriculturii