Luni, 26 August, 2019 - 11:44

Dana Gîrbovan susține, într-un mesaj postat pe Facebook, că atunci când a primit propunerea de a ocupa funcția de ministru al Justiției, avea deja în minte o serie de soluții la problemele sistemului judiciar, cu care s-a confruntat în cei 19 ani de experiență ca judecător și ca membru și lider de asociație profesională, la nivel național și european și propune 12 obiective pentru "sporirea eficienţei justiţiei şi întărirea independenţei acesteia".

Marţi, 11 Iunie, 2019 - 09:11
Spovedanie pe facebook

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, revine cu o postare în care arată că PSD a făcut mai multe greșeli în domeniul justiție, începând din anul 2016 și arată că el a fost demis inclusiv din cauza faptului că a refuzat să adopte OUG pentru amnistie și grațiere. Iată lista erorilor pe care el nu și le asumă:

Marţi, 12 Februarie, 2019 - 12:27

O nouă serie de notari publici a depus jurământul de intrare în profesie Ministerul Justiției a găzduit ceremonia de depunere a jurământului de către notarii publici care au promovat examenul de definitivat destinat notarilor stagiari, precum și notarii publici care au fost admiși la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de notar public de către persoanele care au exercitat cel puțin 6 ani în funcții de specialitate juridică, organizate de Institutul Notarial Român, în perioada 16-19 octombrie 2018. Jurământul a fost depus în fața Ministrului Justiției,  prof. univ. dr.

Marţi, 22 Ianuarie, 2019 - 14:36
Mai nou, constituționalitatea se decide la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în Germania, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader ar trebui să renunţe la emiterea unei OUG pentru rejudecarea proceselor, întrucât „chestiunea este cras neconstituţională” şi că o lege nu poate să acţioneze retroactiv:

Duminică, 20 Ianuarie, 2019 - 21:32
Drept urmare o va transforma în Direcție a Parchetului

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat la România TV că va transforma în Direcție Secția de anchetare a magistraților, deoarece actuala conducere a Parchetului General, adică Augustin Lazăr, împiedică structura să funcționeze.

Marţi, 8 Ianuarie, 2019 - 09:55

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a reproşat preşedintelui Klaus Iohannis că a devenit o obişnuiţă să anunţe măsura luată după care să spună că se va documenta!

Sâmbătă, 8 Decembrie, 2018 - 23:58

Ministerul Justitiei a preluat oficial Presedintia Consiliului Justitie si Afaceri Interne al UE (JAI), a anuntat, sambata seara, ministrul Tudorel Toader, intr-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, in perioada 6-7 decembrie, Tudorel Toader a participat, la Bruxelles, la ultima reuniune a Consiliului Justitie si Afaceri Interne sub egida presedintiei Austriei.

Vineri, 2 Noiembrie, 2018 - 17:16
Cu o plângere la Curtea de Apel Alba!

Procurorul general atacă în instanță procedura de revocare, inițiată de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Augustin Lazăr a făcut o plângere la Curtea de Apel Alba și solicită oprirea procedurii de revocare.

Conform procedurii, Lazăr a depus o plângere și la Ministerul Justiției, cu obiectivul de a-l obliga pe Tudorel Toader să oprească procedura de evaluare.

Joi, 1 Noiembrie, 2018 - 21:23

Doi președinți „rotativi” s-au la București. Iohannis - care va fi președinte rotativ al Uniunii Europene, la anul, și Alain Berset - președintele rotativ Elveției (la ei rotația e permanentă - nimeni nu stă în funcție mai mult de un an) STOP  Au constatat că avem relații bune și s-au bucurat (mai mult al nostru) că de la anul, din mai, nu vor mai exista restricții pe piața muncii pentru conaționalii noștri.

Miercuri, 31 Octombrie, 2018 - 22:31
Lazăr n-a fost Lazăr!

„Am aflat abia după o săptămână de suspans că ordonanţa de clasare invocată de ministrul justiţiei nu a fost emisă, confirmată sau verificată de subsemnatul în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, astfel cum acesta a lăsat să se înţeleagă, enumerând-o ca motiv de revocare. Este un mod tipic de manipulare prin distorsionarea adevărului.

Marţi, 30 Octombrie, 2018 - 20:34

Povestea spitalelor regionale finanțate de Uniunea Europeană e ca aceea cu cocoșul roșu. Sau ca „steaua care a răsărit”, pe care o vedem și nu e STOP  Încă din 2015 s-au alocat 150 milioane euro din care 120 au fost cheltuite pentru studii de fezabilitate STOP  Suntem în faza în care s-ar putea organiza licitațiile.

Marţi, 30 Octombrie, 2018 - 18:51

Din discursul lui Toader la finalul moțiunii simple:

Luni, 29 Octombrie, 2018 - 13:22
„Ori Toader ori Lazar, minte fara rusine, unul pentru a-l demite pe celalalt iar celalalt pentru a se mentine pe functie"

Scrie fostul președinte Băsescu, despre actualul președinte Iohannis, pe Facebook:

"Presedintele Iohannis nu are dreptul la tacere!

Tudorel Toader afirma ca in dosarul inaintat de Ministerul Justitiei catre CSM si catre Iohannis in procesul de numire in functia de Procuror General, s-ar fi aflat si o ordonanta prin care Augustin Lazar ar fi aprobat un NUP (neinceperea urmaririi penale - n.red.) in favoarea presedintelui. Daca a fost asa, ar semana a santaj la Presedintele Romaniei.

Vineri, 26 Octombrie, 2018 - 09:13

Greaua povară de stat care apasă pe umerii prezidențiali a reușit să vatăme articulațiile lui Iohannis, încât a fost nevoie ca medicii să intervină de urgență pentru o operație dinainte programată STOP  Președintele a fost internat la Spitalul Militar Central din țară (nu ca alți președinț, pe la Viena) și acum se află în afara oricărui pericol.

Joi, 25 Octombrie, 2018 - 10:00

„Zilele” lui Lazăr anunțate de Toader s-au numărat și au adus decizia finală a ministrului în procesul de evaluare profesională (și morală) a procurorului general zis și „ministrul public”.

Miercuri, 24 Octombrie, 2018 - 19:30
„Ministrul public” a fost propus pentru revocare. Și va fi revocat, după „schema Kovesi”

Timp de o oră, ministrul Tudorel Toader a enumerat motivele pentru care consideră co procurorul general, Augustin Lazăr trebuie să fie revocat, propunere pe care a înaintat-o chiar în această seară CSM-ului, pentru aviz consultativ și președintelui, pentru a o valida.

Joi, 27 Septembrie, 2018 - 14:03
După ce mai fusese respins odată în urmă cu doi ani

O nouă inițiativă legislativă depusă de parlamentarii Puterii privind înființarea unor „notariate publice de stat” a fost respinsă definitiv miercuri de Camera Deputaților, ca for decizional al Parlamentului, după ce în urmă cu aproape doi ani Parlamentul a respins un proiect de lege identic. Autorii reclamau existența unui monopol pe piață și argumentau că proiectul ar fi condus la tarife mai mici, deși Ministerul Justiției și Uniunea Notarilor Publici s-au opus acestor prevederi.

Marţi, 28 August, 2018 - 21:22

„Apreciez că reprezintă o profundă sfidare la adresa statului de drept şi a cetăţenilor faptul că în 2018 este desecretizat un protocol din 2009 care fusese abrogat, precum şi faptul de a nu se face nicio referire la existenţa acestui din urmă protocol din 2016. Reafirmă faptul că într-un stat de drept, protocoalele au caracter nefiresc”, a declarat ministrul Tudorel Toader, într-o conferință de presă care nu prevedea și compartimentul de „întrebări/răspunsuri”, organizată ca un răspuns la cea a lui Lazăr, de luni..

Sâmbătă, 25 August, 2018 - 14:35
„Pentru fiecare vine o vreme a evaluării”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că declanşează procedura legală pentru evaluarea activităţii desfăşurate de către procurorul general, Augustin Lazăr. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că declaraţia ministrului Justiţiei despre evaluarea lui Augustin Lazăr este încurajatoare şi că prezenţa şi nivelul de infiltrare a statului paralel în justiţia din România este de netolerat.

Marţi, 17 Aprilie, 2018 - 13:06

Mai mult de o lună i-a trebuit președintelui ca să facă ceea ce putea imediat după raportul „subiectiv” al lui Toader: să zică un NU hotărât propunerii de revocare a Codruței. N-a făcut-o și ne-a ținut într-o inutilă tensiune, deși cei care și-au imaginat că ar fi putut să dea curs revocării se pot număra pe degetele de la o mână de parlamentar STOP  Era și logic: cum să dai afară pe cea căreia i-ai tot cântat imnuri de slavă pentru cât de competentă este?

Duminică, 4 Martie, 2018 - 10:20
Nu ministrul este cel care, în mod constant, trece „linia roșie”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţine, într-o postare pe Facebook, că "procedura de evaluare a procurorilor de rang înalt se realizează în baza legii şi nu a regulamentului CSM, în măsura în care acesta cuprinde norme contrare legii", răspunzând astfel unei afirmații hazardate a procurorului general.

Duminică, 4 Martie, 2018 - 10:01
Fostul judecător CCR a căzut victima „protocolului” SRI - DNA

Şeful statului nu poate refuza cererea de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Fostul judecător constituțional Toni Greblă a spus  la Antena 3 că cererea ministrului justiţiei, Tudorel Toader, trebuie acceptată şi semnată de Iohannis.

Sâmbătă, 3 Martie, 2018 - 18:24
„Nu există considerente politice care să justifice să închidem ochii la abuzuri sau la încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”

Într-un comunicat remis presei, Călin Popescu Tăriceanu a făcut o serie de comentarii acide pe marginea ultimelor evenimente declanșate de criza justiției:

Luni, 26 Februarie, 2018 - 09:32

Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să citească cu foarte mare atenţie raportul lui Tudorel Toader privind revocarea din funcţie a şefei DNA, Laurei Codruţa Kovesi, spune premierul Viorica Dăncilă.

Duminică, 25 Februarie, 2018 - 11:19
Deși Constituția spune că Justiția se înfăptuiește de judecători, nu de către procurori

Într-o amplă postare pe blogul persona, judecătoarea Lăcrămioara Axinte se implică în scandalul momentului: cererea de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Preşedinta Sectiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Botoşani  susţine că șefa DNA a ajuns nu doar să se identifice cu instituţia, ci cu justiţia şi că "se declară însuşi Adevărul".

Sâmbătă, 24 Februarie, 2018 - 15:37
(După ce a fost acuzat că a făcut public un raport confidențial) 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că raportul Inspecţiei Judiciare privind cercetarea disciplinară a Laurei Codruţa Kovesi, publicat în susţinerea celui de revocare, este finalizat şi nu are caracter confidenţial. 

Toader precizează că s-a consultat cu specialişti în păstrarea datelor clasificate din minister înainte de a face public documentul. Replica vine după ce a fost acuzat că a făcut public un raport confidențial. 

Sâmbătă, 24 Februarie, 2018 - 11:03
„a folosit exprimari inadecvate la adresa Curtii Constitutionale si a unui judecator al CCR”

Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a avut „atitudini nedemne” si „a incalcat standardele minimale de etica si deontologie”, cand a cerut urgentarea instrumentarii unor dosare „cu ministri”, dar si prin folosirea de expresii insultatoare si amenintatoare la adresa procurorilor, precum „lasi” si „barfitori”, se arata in raportul Ministerului Justitiei.

Joi, 22 Februarie, 2018 - 22:41

 Tudorel nu doar că nu s-a făcut de râs, ba chiar a câștigat puncte importante arătând că sub aparența sa de moliciune se ascunde un caracter puternic, capabil să înfrunte nu doar gașca agresivă a purtătorilor de microfoane, setoasă de sânge guvernamental, dar și neîncrederea tovarășilor de drum, precum și păcatul de a atenta la imaginea sacrosanctă a apostoliței anticorupției STOP Nu doar că nu scăldat-o - cum se așteptau mulți - ba a fost foarte explicit în rezumatul său de o oră și jumătate în 20 de puncte STOP  La maniera didactică cu care ne-a obișnuit

Subscribe to MJ