Vineri, 29 Mai, 2020 - 09:00
obţinuţi prin demersul europarlamentarului Victor Negrescu

România poate solicita la Bruxelles fonduri pentru sprijinirea angajaţilor afectaţi de criza Coronavirus, banii fiind alocaţi în acest scop la iniţiativa eurodeputatului Victor Negrescu. Europarlamentarul român a susţinut şi a obţinut posibilitatea ca şomerii şi angajaţii independenţi ale căror locuri de muncă au fost afectate de pandemie să poată beneficia de bani din Fondul European de Ajustare la Globalizare, în valoare de 150 de milioane de euro anual. Raportul său, ce include aceste prevederi, a fost adoptat astăzi de Comisia pentru Bugete din Parlamentul European.

Miercuri, 27 Mai, 2020 - 11:11

Europarlamentarul Dan Nica solicită organizarea unei dezbateri în plenul Parlamentului European, concretizată prin adoptarea unei rezoluţii comune privind obligativitatea respectării standardelor europene în vigoare pentru lucrătorii sezonieri români din Germania.

Marţi, 26 Mai, 2020 - 18:00

Cazurile în care muncitori sezonieri au fost puși în situația de a lucra în condiții improprii și riscau să se infecteze cu SARS COV-2 au intrat în atenția Parlamentului European.

Comisia de muncă va dezbate în această săptămână situația lucrătorilor transfrontalieri, în prezența comisarului european pentru muncă, Nicholas Schmit.

Europarlamentarii vor să afle în ce măsură este adevărat că lucrătorii sezonieri nu beneficiază de măsuri de protecție împotriva infectării și nu sunt plătiți pentru orele suplimentare efectuate.

Miercuri, 13 Mai, 2020 - 15:00

Un proiect de rezoluție susținut de principalele grupuri din Parlamentul European avertizează Comisia Europeană că forul legislativ va respinge orice propunere privind cadrul financiar multianual care nu va include în negocieri și în procesul decizional privind planul de redresare și Parlamentul.

Moțiunea, care este dezbătută miercuri în Parlamentul European și are toate șansele să fie aprobată vineri, este semnată de:

Joi, 30 Aprilie, 2020 - 13:40

Ca vicepreședinte al Comisiei #ENVI din Parlamentul European am solicitat președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, majorarea bugetului pentru Sănătate al Uniunii Europene. 
Într-o scrisoare pe care i-am adresat-o, împreună cu alți colegi eurodeputați, am explicat că nu pot fi de acord ca în condițille actuale - când pandemia face zeci de mii de victime în UE, iar provocările pentru sănătate sunt din ce în ce mai serioase – bugetul alocat Sănătății în exercițiul financiar 2021-2027 să fie mai mic decât cel actual.

Marţi, 21 Aprilie, 2020 - 10:12

O sumă foarte importantă a fost mobilizată de Parlamentul European pentru sprijinirea sectorului sanitar în lupta împotriva COVID-19. Prin
voturile pe care eu și colegii mei le-am acordat astăzi și ieri în ședința plenară extraodinară, care a avut loc la Bruxelles, 3 miliarde
de Euro au fost adăugate la bugetul Uniunii Europene pentru sprijinirea medicilor și spitalelor din România și celelelte state membre în lupta
împotriva pandemiei.

Miercuri, 8 Aprilie, 2020 - 18:00

O parte din clădirea Parlamentului European va fi pusă la dispoziţia celor fără adăpost în timpul situaţiei de urgenţă provocate de pandemia de COVID-19, iar bucătăriile legislativului comunitar vor găti peste 1.000 de mese pe zi care vor fi distribuite celor nevoiaşi şi personalului medical, a anunţat miercuri preşedintele PE, David Sassoli.

Joi, 26 Martie, 2020 - 13:20

Democraţia nu poate fi suspendată în mijlocul unei crize atât de dramatice, a spus joi preşedintele Parlamentului European (PE), David Sassoli, în deschiderea unei sesiuni plenare extraordinare la Bruxelles pentru adoptarea de măsuri împotriva pandemiei de COVID-19.

Miercuri, 25 Martie, 2020 - 18:18

Pandemia COVID-19 a forţat Parlamentul European să-şi amâne sesiunile plenare de patru zile cel puţin până în luna septembrie a acestui an, potrivit calendarului revizuit postat pe site-ul PE.

Co-legislativul european va organiza minisesiuni plenare cu o durată redusă pe 13-14 mai, 17-18 iunie şi 8-9 iulie. Toate aceste minisesiuni plenare se vor desfăşura la Bruxelles.

Un nou sistem va fi folosit pentru prima dată joi, 26 martie, pentru a permite participarea de la distanţă a eurodeputaţilor la sesiunea plenară, inclusiv votul prin e-mail.

Marţi, 10 Martie, 2020 - 12:12

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a intrat, marţi, în carantină voluntară la domiciliul său din Bruxelles, în contextul răspândirii coronavirusului.

Vineri, 6 Martie, 2020 - 16:50

Epidemia de coronavirus perturbă și activitatea Parlamentului European. Sesiunea plenară de săptămâna viitoare nu va mai avea loc la Strasbourg, ci la Bruxelles. Potrivit raportului făcut de serviciul medical al Parlamentului European, riscurile pentru sănătate ar fi semnificativ mai mari dacă ședința de săptămâna viitoare ar avea loc la Strasbourg.

Sesiunea plenară a Parlamentului European din luna martie se mută de la Strasbourg, acolo unde are loc în mod tradițional, la Bruxelles.

Joi, 13 Februarie, 2020 - 19:19

Deputații de stânga au cerut astăzi din partea Uniunii Europene acțiuni concrete în favoarea unui Stat Palestinian și încheierea unui acord de parteneriat cu Israelul de asa mod incat sa se favorizeze solutia celor doua State, gest ce survine în urma anunțului planului Statelor Unite pentru Orientul Mijlociu.

Miercuri, 12 Februarie, 2020 - 09:38

Federația de Artă, Muzică și Sport, acreditată de Camera Deputaților (Parlamentul României) și Parlamentul European, lansează, alături de comunitatea românilor din Elveția, festivalurile internaționale „Fashion Celebriteas”, prin care dorește să descopere și să promoveze frumusețea și talentul românilor în toate colțurile lumii.

Miercuri, 29 Ianuarie, 2020 - 16:00

Parlamentul European supune la vot miercuri seară acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

Votul, prevăzut pentru ora locală 18:00 (19:00 ora României), va fi precedat de o dezbatere la care au fost invitaţi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic.

Joi, 19 Decembrie, 2019 - 14:43

Parlamentul European a adoptat, joi, proiectul de rezoluție privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluția română din 1989.

Europarlamentarii au adoptat rezoluția cu 513 voturi „pentru”, 18 voturi „împotrivă” şi 87 de abțineri.

La dezbaterea subiectului, în plenul de luni al PE, comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean a prezentat punctul de vedere al Comisiei Europene. Vălean a declarat că Revoluția română a fost primul pas al țării noastre către Europa, după decenii de izolare impusă.

Miercuri, 27 Noiembrie, 2019 - 18:30

Membrii Parlamentului European au votat miercuri în favoarea noii Comisii Europene formate de președintele ales Ursula von der Layen, care urmează să preia funcția de la 1 decembrie, se arată într-un comunicat al Legislativului UE.

Potrivit comunicatului, 461 de membrii ai Parlamentului European au votat pentru noua Comisie,  157 de votat împotrivă, iar  89 s-au abținut.

Noua Comisie Europeană va prelua atribuțiile la data de 1 decembrie.

Vineri, 8 Noiembrie, 2019 - 14:24

Audierile noilor comisari desemnaţi de Ungaria, România şi Franţa vor avea loc în data de 14 noiembrie, au decis liderii Parlamentului European reuniţi în Conferinţa Preşedinţilor, a anunţat Directorul general pentru comunicare şi purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, Jaume Duch.

Miercuri, 6 Noiembrie, 2019 - 11:41

Liderul grupului Socialiștilor din Parlamentul European, al doilea ca număr de mandate, a avertizat-o pe Ursula von der Leyen că grupul va vota împotriva Comisiei Europene dacă nominalizarea României pentru postul de comisar european nu va fi femeie, transmite Politico.

Reamintim că numele cele mai vehiculate ca posibile propuneri din partea României sunt Siegfried Mureșan și Adina Vălean. De altfel, Ursula von der Leyen a promis Parlamentului European că va forma o Comisie cu un număr egal de femei și bărbați.
 

Miercuri, 6 Noiembrie, 2019 - 08:43

Turismul european are nevoie de finanţare, iar IMM-urile din domeniu au nevoie de simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene, a fost mesajul transmis de deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) în cadrul dezbaterii despre viitorul turismului şi a cooperării transfrontaliere în acest domeniu găzduită, marţi, la Bruxelles, de Comitetul Regiunilor (CoR).

Miercuri, 25 Septembrie, 2019 - 12:29

Programul audierilor candidaților propuși pentru funcțiile de comisari europeni în viitorul executiv european

Comisari desemnați de către statele membri ale Uniunii Europene urmează să fie audiați, începând de săptămâna viitoare, de către comisiile specializate ale Parlamentului European pentru a decide dacă abilitățile și calificările lor corespund posturilor propuse.

Marţi, 24 Septembrie, 2019 - 17:00

Din fotoliul călduț de la Bruxelles pe care l-a dobândit prin mila USR-ului, care l-a luat „la ocazie” ( el și ai lui fiind cam în...PLUS)  la europarlamentare și prin recunoștința guvernului francez pe care l-a servit întotdeauna cu devotament, Dacian (mai degrabă Julien) Cioloș moare de grija fermierilor din țară care ar urma să fie aduși cu otuzbirul la o manifestare menită să îl omagieze pe Petre Daea.

Sâmbătă, 14 Septembrie, 2019 - 10:10
Dar nu o suține pe Rovana Plumb, acuzată doar de a fi fost propusă de PSD

 

Dacian Ciolos, liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, a declarat in presa externa ca i-a acceptat explicatiile colegei Sylvie Goulard, propusa comisar european din partea Frantei si sustinuta de partidul lui Emmanuel Macron, despre acuzatiile de coruptie si ca o va sustine in PE pentru aceasta candidatura.

Joi, 12 Septembrie, 2019 - 19:19

Tocmai s-a decis echipa de negociatori ai Parlamentului European pentru poziția de procuror-șef european, a anunțat, pe Facebook, eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan. Aceștia vor discuta cu reprezentanții Consiliului Uniunii Europene pentru a decide cine va ocupa înalta funcție din cadrul UE:

Este vorba de:
 

1. Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar (CONT), PPE, Germania

2. Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), S&D, Spania

Miercuri, 7 August, 2019 - 16:38

Noul președinte al Parlamentului European, David-Maria Sassoli, a distribuit miercuri, pe pagina sa de Facebook, o știre cu înregistrările audio ale conversațiilor Alexandrei cu autoritățile. „Auziti vocea Alexandrei, care in zadar cere ajutorul nu doar al României, ci al întregii Europe”, zice presedintele Parlamentului European.

El face apel pentru punerea în aplicare a unor politici mai eficiente şi mai eficiente împotriva violenţei asupra femeilor si ca femeile trebuie să fie din ce în ce mai mult în centrul acţiunii politice şi instituţionale europene.

 

Marţi, 16 Iulie, 2019 - 13:38

Deputaţii din Parlamentul European vor decide marţi dacă Ursula von der Leyen va prelua funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, conform site-ului agenţiei Dpa.

Ursula von der Leyen a declarat că ar putea accepta încă o amânare a ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar dacă va fi numită la şefia Executivului UE, conform site-ului EUObserver.com

"Sunt pregătită pentru încă o amânare a datei limită privind Brexit, în cazul în care va fi nevoie pentru un motiv suficient de bun", a declarat von der Leyen.

Vineri, 21 Iunie, 2019 - 13:26
Corespondenţă specială de la Carmen Dinu, de la Bruxelles

Dupǎ discuţii care au durat pânǎ târziu în noapte (elicopterul poliţiei belgiene însǎrcinatǎ cu asigurarea protecţiei liderilor UE pe perioada reuniunilor de la Bruxelles aflând-se în zbor de supraveghere deasupra clǎdirii Consiliul de la Place Schumann până noaptea târziu, dupǎ ora 2.30, n.r.), liderii europeni nu au reuşit sǎ ajungǎ la un acord pentru a-și armoniza pozițiile și a identifica un compromis viabil în direcția numirilor care sunt în joc - posturile celor patru președinți – Comisia Europeană, Consiliul European, Parlamentul European, Banca Centrală Europeană – și funcția de Îna

Marţi, 18 Iunie, 2019 - 17:31

Guvernul României găzduiește, în perioada 18-21 iunie 2019, la Palatul Victoria, expoziția fotografică „What if”, creația artistului român Horia Manolache, pentru marcarea Zilei Mondiale a Refugiatului.

Miercuri, 5 Iunie, 2019 - 14:55

* Calendar strâns pentru nominalizǎri şi vot

Procesul electoral care a dus la alegerea noului Parlament European s-a încheiat, dar el reprezintă o nouă etapă pentru desemnarea conducerii la nivelul structurilor europene, conducere care trebuie să respecte un echilibru între forțele politice nou alese.

Marţi, 4 Iunie, 2019 - 11:42
Corespodenţă specială de la Carmen Dinu, Bruxelles

Alegerile europene s-au încheiat, dar este important acum de vǎzut ce coaliție parlamentarǎ va funcţiona în Parlamentul European, având în vedere cǎ nici un grup politic nu are majoritatea necesarǎ pentru a decide în forul legislativ, iar ecologiștii și liberalii sunt într-o poziție adecvatǎ pentru a crea o alianță.

Marţi, 28 Mai, 2019 - 09:54
Corespondenţă specială de la Carmen Dinu, Bruxelles

Alegerile pentru Parlamentul European tocmai s-au încheiat, iar rezultatele finale privind compoziţia viitorului for legisislativ urmează să fie anunţate, însă discuțiile și marile manevre pentru posturile-cheie în instituţiile Uniunii Europene au fost deja lansate. 

Subscribe to Parlamentul European