Miercuri, 10 Octombrie, 2018 - 09:59

Simțindu-se cu musca pe căciulă, liderii coaliției încearcă să dreagă busuiocul referendumului, al cărui spectaculos eșec li se pune majoritar în sarcină, printr-o compensație: parteneriatul civil. Și homosexualii și lesbienele vor avea la dispoziție o lege care le va permite să se descurce ca și cum ar fi căsătoriți, cu singura condiție că nu vor putea înfia copii. E drept că nici să îi facă nu vor putea... @ PNL-ul ar fi de acord cu ideea, doar că nu îi convine prioritatea pe care și-o asumă PSD și ALDE.

Joi, 4 Octombrie, 2018 - 21:10
Sunt 7 până acum

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au reținut încă un protestatar, pentru că la mitingul din 10 august ar fi lovit un jandarm și ar fi tulburat ordinea la manifestația din acea noapte. În total, șapte protestatari sunt urmăriți penal în dosarul privind jandarmii loviți, 

 

Luni, 1 Octombrie, 2018 - 17:27

Parchetul General a clasat dosarul în care au fost efectuate verificări cu privire la modul în care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut Uniunii Notarilor Publici să propună numirea sa în funcţia de notar.

Potrivit Biroului de presă al Parchetului General, dosarul a fost închis în baza art. 16, lit.b) din Codul de procedură penală: „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.

Sâmbătă, 29 Septembrie, 2018 - 10:45
Lazăr este semnatarul protocolului secret ilegal pe care l-ar fi dat publicității Adina Florea

Adina Florea l-a criticat pe procurorul general Augustin Lazar joi, in timpul sedintei CSM in care urma sa fie audiata in vederea eliberarii uni aviz, ea spunand ca acesta "arunca anatema" asupra sa si ca nu Parchetul ICCJ ar trebui sa cerceteze aparitia in spatiul public a protocolului cu SRI, publicat de Darius Valcov, avand in vedere ca procurorul general este semnatarul documentului.

Florea a precizat ca in cariera sa de 28 de ani in magistratura nu a avut "niciun fel de abatere" si nicio sanctiune disciplinara.

Marţi, 28 August, 2018 - 21:22

„Apreciez că reprezintă o profundă sfidare la adresa statului de drept şi a cetăţenilor faptul că în 2018 este desecretizat un protocol din 2009 care fusese abrogat, precum şi faptul de a nu se face nicio referire la existenţa acestui din urmă protocol din 2016. Reafirmă faptul că într-un stat de drept, protocoalele au caracter nefiresc”, a declarat ministrul Tudorel Toader, într-o conferință de presă care nu prevedea și compartimentul de „întrebări/răspunsuri”, organizată ca un răspuns la cea a lui Lazăr, de luni..

Marţi, 28 August, 2018 - 10:05

Scrisoarea lui Giuliani a cam lăsat perplexe ambele tabere, care își  găsesc cu greu cumpătul pentru a comenta STOP  Cel mai prompt a fost tocmai cel care ar fi trebuit să-și țină gura, în virtutea obligațiilor sale legale: ambasadorul Maior , cel vizat direct în rechizitoriul lui Giuliani STOP  Acesta a încercat să îl ia la „mișto” pe fostul guvernator al New York-ului, catalogându-l drept „spumos” și glumeț și subliniind faptul că nu are vreo calitate oficială, făcând eventual doar lobby pentru vreun client STOP  Spre deosebire de el, Min

Luni, 27 August, 2018 - 15:33
Și în străinătate oamenii s-au trezit din narcoticele pe care le-au administrat unii dintre cei ca Monica Macovei

„Mi se pare ciudat că trebuie să vină cineva din afară să ne spună că aceste protocoale nu sunt în ordine. Puteaţi să mă întrebaţi mai demult şi vă spuneam acelaşi lucru. Este adevărat, însă, că această scrisoare din partea dlui Giuliani are o semnificaţie importantă şi ea arată o modificare de abordare, inclusiv în SUA, în legătură cu un anumit mod de funcţionare a justiţiei bazată pe acest tip de raporturi între parchete, procurori şi servicii secrete.

Luni, 27 August, 2018 - 10:26

Weekendul a fost dominat de controversele pe marginea protocoalelor SRI - PG și a deciziei lui Toader de a-l „evalua” pe Lazăr, prins cu mâța minciuni în sacul declarațiilor.

Sâmbătă, 25 August, 2018 - 20:25
Reprezentanţii Parchetului General nu au adus la cunoştinţă niciun act de bună-credinţă privind denunţarea acestui protocol

Preşedintele AMR, Andreea Ciucă, a precizat că protocolul încheiat între Ministerul Public şi SRI creează confuzii, deoarece parchetul a reclamat mereu lipsa independenţei procurorilor, dar este părtaş la cooperări dincolo de lege, în baza documentului, ceea ce afectează tocmai acest drept.

Sâmbătă, 25 August, 2018 - 14:35
„Pentru fiecare vine o vreme a evaluării”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că declanşează procedura legală pentru evaluarea activităţii desfăşurate de către procurorul general, Augustin Lazăr. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că declaraţia ministrului Justiţiei despre evaluarea lui Augustin Lazăr este încurajatoare şi că prezenţa şi nivelul de infiltrare a statului paralel în justiţia din România este de netolerat.

Sâmbătă, 25 August, 2018 - 09:27

Un atac de o violență fără precedent a lansat vineri, din Hermannstadt-ul natal, președintele Iohannis, la adresa partidului de guvernământ, pe care l-a acuzat - printr o formulare nefericită, dată fiind apartenența sa la o etnie specializată istoric în astfel de operațiuni - că ar fi „gazat” poporul român !

Sâmbătă, 25 August, 2018 - 08:51

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a publicat trei protocoale de colaborare, încheiate în anul 2018 cu Ministerul Mediului, Academia Română şi Fundaţia Greenpeace România.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul PÎCCJ, toate cele trei documente sunt încă în vigoare.

Miercuri, 15 August, 2018 - 19:08
Baza anchetei rămân însă jandarmii!

Parchetul de la lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie transmite un mesaj al procurorului general Augustin Lazăr, pe tema anchetetei care vizează violenţele din Piaţa Victoriei, din seara zilei de 10 august.

Joi, 19 Iulie, 2018 - 10:11
După zece ani, Lazăr a cerut revocarea ordinelor

Conform unei adrese trimise de procurorul general Augustin Lazăr la CSM, document prezentat de luju.ro,, începând cu anul 2008, prin ordinul lui Daniel Morar, DNA a acordat un concediu suplimentar de odihnă de 5 zile funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul DNA.

Joi, 12 Iulie, 2018 - 10:04

Abia la Bruxelles a prins curaj și Iohannis ca să spună cu gura lui, și nu prin purtătorul de cuvânt, ce a fost cu revocarea. Și de ce a semnat decretul. Pur și simplu „din respect pentru Constituție”, nu pentru Curtea Constituțională.

Miercuri, 11 Iulie, 2018 - 17:16
Sibiul era cam mic pentru valoarea ei!

Procurorul general al României a anunțat, miercuri, că Laura Codruța Kovesi a fost delegată la Serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data de 11 iulie 2018.

Miercuri, 11 Iulie, 2018 - 08:00

Vorba uneia dintre victimele sale, europarlamentarul Adrian Severin: revocarea Codruței Kovesi n-a fost decât un fapt divers. Care nu îmbunătățește și nu înrăutățește starea generală cu nimic. Cel mult, de aici vor începe niște clarificări STOP  La Bruxelles Viorica Dăncilă a stat de vorbă cu un Juncker și i-a explicat că „abuzul în serviciu” mai este incriminat doar în șase țări din Uniune și că la noi a fost moștenit din jurisprudența comunistă, cu toată încărcătura sa „de clasă” STOP .

Luni, 9 Iulie, 2018 - 15:18

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, s-a răzgândit și a delegat atribuțiile de procuror-șef interimar al DNA către Anca Jurma, fost consilier al Laurei Codruța Kovesi, în locul lui Marius Iacob.

Anca Jurma a îndeplinit pe parcursul a două mandate atribuțiile de procuror șef al Serviciului de cooperare internațională și programe din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar ulterior a fost numită consilier al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Joi, 17 Mai, 2018 - 21:20

Procurorul general Augustin Lazăr a dispus delegarea lui Daniel Horodniceanu în funcţia de procuror şef DIICOT pentru încă şase luni, în condiţiile în care mandatul acestuia expiră pe 19 mai, potrivit unui anunţ postat pe site-ul Ministerului Public.

Joi, 5 Aprilie, 2018 - 10:25
Pe care îl acuză de infracțiunea de a fi semnat protocolul cu SRI

Adian Sârbu, fostul patron al televiziunii PRO. anchetat de DNA și încarcerat  o bună perioadă, a dat publicității un denunț adresat Procurorului General pe care într-o comentare adiacentă îl califică drept „Bou”:  „Dacă nu vrei să-l citeşti pentru că nu-ţi pasă, eşti un Bou - de lemn, breloc la cheile maşinii de serviciu Audi a doctorului semiotician Codruţa Kovesi. Că om nu pot să-ţi spun!”

DOMNULE PROCUROR GENERAL,

Subsemnatul ADRIAN SÂRBU… formulez prezentul

DENUNŢ

Vineri, 30 Martie, 2018 - 16:58
Documentul încalcă normele constituţionale şi internaţionale 

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, judecătoarea Dana Gîrbovan,  realizează o primă analiză dură a protocolului de colaborare dintre SRI şi Parchetul General, publicat vineri, 30 martie, după desecretizare. Potrivit ei  documentul încalcă normele constituţionale şi internaţionale de baza privind statul de drept, democratia, separatia puterilor, independenta justitiei si respectarea drepturilor omului.

Duminică, 4 Martie, 2018 - 10:20
Nu ministrul este cel care, în mod constant, trece „linia roșie”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţine, într-o postare pe Facebook, că "procedura de evaluare a procurorilor de rang înalt se realizează în baza legii şi nu a regulamentului CSM, în măsura în care acesta cuprinde norme contrare legii", răspunzând astfel unei afirmații hazardate a procurorului general.

Sâmbătă, 3 Martie, 2018 - 11:25
"Simplul fapt al constituţionalităţii unui text nu înseamnă şi că acel text de lege ar fi oportun şi că ar fi bun”

Într-un interviu acordat unei agenții de presă locale, procurorul general Augustin Lazăr a afirmat că legea privind înfiinţarea secţiei speciale de anchetare a magistraţilor "ne întoarce cu 27 de ani în urmă", deoarece nu pot fi cercetate în acelaşi loc accidente de circulaţie cu dosare de abandon în familie, denunţurile depuse de deţinuţi din penitenciare cu dosare de corupţie şi alte "lucruri imaginabile şi neimaginabile".

Subscribe to PG