Marţi, 24 Decembrie, 2019 - 15:08
Interviu acordat de Ion Iliescu Agenției Mediafax

Reporter: O să vă rog să facem o incursiune nu numai în istorie, ci și în sufletul dumneavoastră, care ați trăit acest moment extraordinar pentru întreaga noastră națiune, unul din momentele astrale ale istoriei noastre și ați fost cel care v-ați asumat răspunderea într-un moment extrem de greu. Aș vrea să știu când și cum ați aflat ce se întâmplă la Timișoara în 1989, ce ați simțit când ați aflat lucrurile astea?

Duminică, 22 Decembrie, 2019 - 17:49
Vrea dreptate!

Klaus Iohannis - liderul politic român despre care nu se știe ce a făcut la Revoluție - a susținut o alocuțiune în cadrul evenimentului organizat cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română din 1989, în care a pus accentul pe ceea ce îl interesează personal: justiția!

Vineri, 20 Decembrie, 2019 - 00:00

 Se împlinesc, iată, 30 de ani de la momentul de răscruce al istoriei care a marcat revenirea noastră în cursul ei firesc, dintr-o acoladă pervertită de dogmatismul totalitar. Este, pentru mine, cel puțin un prilej de a rememora modul în care am perceput Revoluția în anii ce au urmat prin editorialele scrise și publicate. O Revoluție a cărei primă atestare documentară rămâne ziarul „Libertatea”, scos ca prim „ziar liber” de mine și de colegii mei, în după amiaza zilei de 22 decembrie (Octavian Andronic)

joi 22 decembrie 1994
Ce-am făcut în ultimii cinci ani?
 

Pe 22 decembrie 1989, la ora 13, la etajul al ll-lea al Palatului "Universul" se începea, cu o febrilitate pe care nici unul dintre cei care mânuiau condeiul nu o mai cunoscuse, facerea a ceea ce avea să devină "primul ziar liber al Revoluţiei Române". Nu ştiam acest lucru, ideea de concurenţă pe o piaţă liberă nu apăruse încă. Ştiam doar că trebuie să facem ceva pentru că sentimentul imperativitătii a ceea ce trăisem în acea noapte, în Piaţa Universităţii, devenise copleşitor. Experienţa unică şi nesperată a răsturnării unui sistem ce ne apăruse infailibil îşi cerea o exprimare pe măsura adevăratei profesiuni şi toţi cei ce au pus atunci mâna pe condei nu s-au mai gândit (sau poate subconştientul nostru a refuzat acest lucru?) la ce s-ar fi putut întâmpla dacă Ceauşescu se reîntorcea din călătoria începută cu elicopterul de pe acoperişul CC-ului. Cele patru foi pe care colegii şi prietenii noştri tipografi le-au scos, fără să stea măcar o clipă pe gânduri şi într-un timp la care n-ar fi putut spera o ediţie obişnuită, au devenit, instantaneu, primul document scris care atesta victoria unei Revoluţii îndelung aşteptate. Ziarul s-a distribuit de la ferestrele "Universului" deasupra mulţimii care-l aştepta cu nesaţ, de către oameni obişnuiţi, dintre care unii au murit cu el la piept, împrăştiat sub gloanţe într-un oraş ai cărui locuitori aveau nevoie de o confirmare a statutului lor de oameni liberi. Numele ziarului s-a tras din scandarea încrâncenată a mulţimii care invadase Piaţa Palatului, cerându-si imperativ un drept elementar, care-i fusese refuzat de o jumătate de secol.
Ce-am făcut, noi, în ultimii 5 ani? Am făcut un ziar care şi-a căutat permanent drumul spre sufletul oamenilor. Un ziar ca şi ei, când mai bun, când mai puţin bun, când obiectiv, când pătimaş, când încrezător şi când pesimist, dar întotdeauna de bună-credinţă.
Dar, mai ales, în ultimii cinci ani n-am pregetat nici o clipă să credem în ideea de LIBERTATE.

miercuri 22 decembrie 1999 
O istorie a libertăţii presei
 

În 22 decembrie 1989, pe la ora 16, în imprimeriile „Informaţia" ieşea de sub rotativă primul document scris ce atesta cel mai important eveniment al ultimei jumătăţi de secol. Era cotidianul „Libertatea". Pentru prima dată, o publicaţie apărea nu ca urmare a unor decizii luate la nivel înalt şi fără nenumăra-tele aprobări. Era consecinţa directă a unui act de voinţă al câtorva oameni care consideraseră că datorează conaţionalilor lor cest lucru. Era modul specific în care ei răspundeau imperioasei sete de libertate care ne ardea sufletele şi pe care apucaserăm să o întrezărim pe după colţul străzii. Apariţia, „primului ziar liber al Revoluţiei" nu are încă o istorie a sa. Sunt mândru că m-am numărat alături de cei care au avut inconştienţa de a-şi risca, pe o singură carte, convingerile - cartea izbânzii. La ora când am luat decizia scoaterii ziarului, lucrurile erau departe de a fi lămurite. Dictatorul plecase, dar nimic nu arăta că nu s-ar fi putut întoarce. Punându-ne semnătura în pagină, ne asumam, implicit, riscul unor represalii foarte clar direcţionate. Mărturisesc, însă, că cel puţin în ceea ce mă priveşte, atunci n-am mai avut răgaz pentru analiza şi calcu-lele de acest fel. Ziarul trebuia să iasă. Trebuia să răzbunăm, în acest fel, anii de umilinţe profesionale şi umane. Aveam, pentru prima dată, prilejul de a spune tot adevărul şi n-aveam voie să-l ratăm. Indiferent cu ce riscuri.
Ziarul a ieşit. A fost întâmpinat ca o minune. Oameni care trăiau evenimentul aveau nevoie ca de aer de o confirmare. Că nu visează. Că nu speră în zadar. Or, ziarul le oferea garanţia cuvântului scris şi tipărit. Au trecut de atunci zece ani. Multe lucruri s-au schimbat. Nici noi nu mai suntem aceiaşi, şi nici ziarul. Ceva a rămas: libertatea deplină a cuvântului - căreia „Libertatea" i-a dat startul. Astăzi, dintre toate libertăţile dorite şi asumate, aceasta pare să fie cea mai pe deplin trăită. Ea este pavăza unui drum care nu riscă să o ia pe scurtăturile autoritarismului, chiar cu riscul unor exagerări. Cum spu-neam, debuturile libertăţii cuvântului nu au încă o istorie a lor. Poate că acum e momentul ca cineva să o facă. Fără acest amănunt, tot ceea ce s-a întâmplat cu noi în ultimii zece ani va fi mai greu de înţeles.

sâmbătă 23 decembrie 2000 
Băieţii de la baricadă
Oamenii de pe baricadă. Oamenii aflaţi în cătarea puştilor. Când simţim că ne plictisesc ar fi bine să ne întrebâm un lucru: de ce n-am fost noi în locul lor? Şi daca n-ar fi fost ei, ce-ar fi fost acum cu noi ?

Luni, 16 Decembrie, 2019 - 12:48
Cum le-a „sugerat” procurorilor din Dosarul Revoluției

„Revoluția Română din Decembrie 1989 a pus capăt acestui lung șir de monstruozități, însă prețul plătit a fost unul imens – pentru ca un regim anti-românesc să dispară, peste 1.100 de vieți omenești s-au pierdut, iar peste 3.000 de persoane au fost schilodite pentru totdeauna. În zilele sângeroase ale lui Decembrie 1989, autoritățile statului, care ar fi trebuit să-i apere pe români,      s-au transformat în călăi, încălcând flagrant drepturile omului.

Duminică, 15 Decembrie, 2019 - 00:00
„Istoria nu se scrie cu justiția. Unii, în România, n-au aflat asta!”

Nikolai Morozov :

In zilele din decembrie 1989 probabil Va imaginati, cumva, o noua Romanie. Au trecut trei decenii, si iat-o, noua Romanie. As vrea sa va intreb daca ceea ce vedeti raspunde asteptarilor Dumneavoastra, daca exista surprize placute, dezamagiri?

 Ion Iliescu :

Sigur, despre o nouă Românie a fost vorba în tot ceea ce am făcut începând din 22 decembrie 1989. Poporul român a dorit, într-o foarte largă majoritate, o schimbare radicală de sistem politic, în primul rând, dar și una economică, pentru că modelul economic etatist își atinsese limitele de creștere și nu mai permitea o dezvoltare care să facă față nevoilor și așteptărilor cetățenilor. Da, sistemul socialist era în criză. Putem face o analiză a cauzelor acestei crize, și sunt surprins de cât de puține astfel de analize s-au făcut după 1989, cele mai multe fiind mai degrabă o înșiruire de clișee și de enunțuri ideologice, dincolo de o realitate complexă, realitate care determină și acum evoluția economică și socială a țărilor foste socialiste și a celor din spațiul fost sovietic. 

România s-a schimbat în aceste trei decenii, iar bilanțul este, aș spune, pozitiv. Asta nu înseamnă că trebuie să ignorăm părțile negative ale schimbării. Care, deloc paradoxal, sunt tot la nivel economic. Dacă în anii 1980, care au dus la explozia socială din decembrie 1989, decizia de a plăti datoria externă cu orice preț, într-un moment în care aparatul productiv al României avea nevoie de resurse pentru modernizare și retehnologizare, a condus la introducerea unui program de austeritate de o duritate neobișnuită, care ne-a întors, în anumite aspecte, la perioada imediat următoare războiului, cu cartele la alimente, combustibili, cu tăieri la alimentarea cu energie electrică, agent termic și apă caldă, cu crearea artificială a unei penurii de bunuri și servicii, după 1990 am plătit prețul trecerii de la economia planificată la cea de piață, pe fondul pierderii piețelor CAER și a celor din Asia și din Africa. La asta trebuie să adăugăm austeritatea care a urmat crizei financiare din 2008, care are și acum adepții săi, inclusiv în noul guvern liberal al României. 

Personal, mi-am dorit un model economic mixt, o economie socială de piață, în care proprietatea publică să aibă o parte semnificativă în formarea PIB. Este, dacă vreți, modelul nordic de dezvoltare, cel mai echitabil și mai egalitar în materie de distribuire a fructelor creșterii economice. Realitățile din acea perioadă au decis altfel. Dacă până în 1996 acest model s-a putut menține, după aceea consensul intern s-a rupt, și au început privatizările accelerate, pe nimic, practic. Proces despre care Rusia are destule amintiri neplăcute, și nu doar ea. Terapiile de șoc-pentru că nimeni din Est n-a fost ferit de ele-au fost adevărate catastrofe. Unii s-au trezit mai repede, au făcut corecții, acolo unde se mai putea face câte ceva, alții cred și acum că nu am avut parte de suficient șoc economic. Dar suntem o democrație, libertatea opiniilor este garantată! 

Pe de altă parte, după destrămarea fostei Iugoslavii și a URSS liderii occidentali au înțeles pericolul lăsării țărilor foste socialiste în afara procesului de integrare europeană. Au făcut o ofertă: aderarea la UE, care venea cu niște costuri, și niște condiții, dar deschideau piața vest europeană Estului, care se confrunta cu șomaj de masă și cu scăderea drastică a activității industriale și agricole. Din păcate, atunci când a început aderarea, UE era mai mult decât este acum, adică doar o piață, un spațiu al liberului schimb, în care aspectele sociale sunt marginalizate, iar inegalitățile cresc. Acum totul trebuie regândit, și UE trebuie să se întoarcă la origini, de data asta cu Estul european, cu tot. Și trebuie să țină cont de crizele identitare, dar și de moștenirea comunistă din aceste țări. 

Schimbarea României este un proces de durată, care va continua. Depinde de noile generații ce conținut vor da schimbării, care, deși din cele spuse de mine acum pare să se rezume la aspectele economice, nu este nici pe departe limitată la ele. Dimpotrivă. Socialul este dominanta schimbării. Educație, sănătate, protecție socială, corectarea inechităților, probleme de mediu, schimbările climaterice, toate sunt variabile de care trebuie să se țină cont. Realitatea va obliga noile generații să se maturizeze, să renunțe la individualismul deșănțat pe care-l afișează acum, și să realizeze că riscurile cu care se confruntă nu pot fi gestionate decât colectiv. Și, în plus, să realizeze că fără stat și fără democrație nu se poate. E greu să accept faptul că, la trei decenii de la Revoluție, jumătate din tinerii României ar fi de acord cu un regim de mână forte, totalitar. Crezând că asta este soluția problemelor generate de slăbiciunile statului, care numai social nu mai este. Am trecut prin totalitarism, știm că nu este parte a soluției, ci parte a problemei. Nu aș vrea să afle și ei asta din propria lor experiență.    

Vineri, 13 Decembrie, 2019 - 13:25

În acest an, 2019, au fost publicate numeroase reflecții și analize despre evoluția societății din ultimii
30 de ani. Ele sunt necesare și binevenite. Au fost realizate evaluări politice, economice, sociale locale și
internaționale și la 10 ani și la 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, una dintre cele mai puternice
metafore simbolice a încetării existenței regimurilor comuniste în Europa Central-Răsăriteană.
În urmă cu 30 de ani credeam că, în sfârșit, urmau a fi împlinite dezideratele secolului al 20-lea, anume

Joi, 12 Decembrie, 2019 - 10:40

 A trecut suficient timp de la evenimentele din decembrie 1989 pentru a analiza, de o manieră obiectivă, cauzele și consecințele Revoluției, analiză care va fi pusă în contextul acelei perioade. Nu intenționez să răspund tuturor clișeelor care țin loc de evaluare a faptelor din urmă cu treizeci de ani. Cred sincer că societatea românească este suficient de matură pentru a accepta toate punctele de vedere, și a judeca faptele, și nu etichetele lipite de unii sau de alții pe aceste fapte.

        Inevitabil, o astfel de analiză implică și o doză de subiectivism. Asta nu înseamnă rescrierea istoriei, pe care o practică atâția cu sârg, când este vorba de Revoluția Română, dar și de contextul în care a apărut și s-a impus. Sunt un martor și un participant la evenimente, am datoria de a fi onest, și sunt onest, în legătură cu lucrurile pe care le-am văzut, și le cunosc. Dar este imposibil pentru cineva, chiar aflat în centrul unui sistem, să cunoască direct tot. Au fost milioane de oameni care, într-un fel sau altul, au făcut posibilă schimbarea politică de sistem, care schimbare a adus cu ea schimbări radicale în economie și în societate, în arhitectura instituțională a statului, în raporturile între indivizi, și între aceștia și stat.

        De treizeci de ani auzim invariabil întrebarea: ”A fost, sau nu a fost, Revoluție?” Nu sunt multe definiții despre ce înseamnă o Revoluție. Și oricum în istoria umanității nu avem prea multe episoade revoluționare, care să genereze schimbări atât de profunde în politică, economie și societate. Până la urmă apelul la Revoluție, ca metodă de schimbare, este unul de ultimă instanță, atunci când toate celelelte metode de transformare  eșuează. Revoluția este consecința cea mai gravă a eșecului puterii politice în exercițiu de a răspunde nevoilor și cerințelor societății.

        Factorul declanșator al Revoluției Române a fost, până la urmă, încercarea de a-l muta cu forța pe pastorul Laszlo Tokes de la Timișoara în altă parohie. Cetățenii s-au solidarizat cu el, dar nu doar atât: au considerat că este un bun moment pentru a-și exprima public nemulțumirile și nevoia de schimbare. Intervenția violentă a forțelor de ordine a declanșat riposta cetățenilor, care au început să formuleze cereri explicite de schimbare a sistemului politic. Succesiunea evenimentelor s-a accelerat, și rezultatul se cunoaște: regimul totalitar al lui Ceaușescu a căzut, după protestele din București, din 21-22 decembrie 1989.         

Înainte de orice, Revoluția Română a fost una pentru democrație, drepturi și libertăți, garanții pentru ele, o guvernare bazată pe Constituție și pe legi, nu pe bunul plac al unora care se cred stăpânii țării!

Joi, 16 Mai, 2019 - 20:11

Guvernul a anunţat joi, lansarea programului ”30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989” pe 6 iunie, după ce preşedintele Klaus Iohannis a precizat că va declara anul 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”, în cadrul unei ceremonii publice care va avea loc pe 20 mai.

Marţi, 14 Mai, 2019 - 13:46
„30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. 2019 – Anul omagierii victimelor comunismului”

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va declara anul 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”, în cadrul unei ceremonii publice care va avea loc luni, 20 mai a.c., la Palatul Cotroceni, în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. Acest eveniment va marca debutul seriei de activități care fac parte din programul Președintelui României, care se va desfășura pe durata anului 2019.

Duminică, 21 Aprilie, 2019 - 09:44
Compot și dezinformare în scopul luării puterii din mâinile regimului legitim!

Procurorii militari care au întocmit rechizitoriul în dosarul „Revoluţiei” susţin că, din 22 decembrie 1989, la nivelul întregii ţări, a fost declanşată o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare - dezinformare şi diversiune - care a dus la instaurarea unei psihoze a terorismului, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti.

Luni, 21 Ianuarie, 2019 - 16:59
Editorial de Octavian ȘTIREANU

Sâmbătă a fost  înmormântat Amiralul Cico Dumitrescu. Murise cu două zile înainte, chiar în ziua în care împlinea 84 de ani. O coincidenţă care îndeamnă la superstiţii. De ani buni, se pregătea din vreme să-şi aniverseze ziua de naştere. În fiecare an, ne anunţa cu peste o lună înainte despre ziua, ora şi locul unde urma să ne întâlnim. Organiza aniversarea nu atât pentru sine, cât pentru bucuria de a se vedea înconjurat de prietenii apropiaţi. Pentru amiral, prietenia, cultul prieteniei, erau ca o religie personală.

Sâmbătă, 22 Decembrie, 2018 - 10:08
Rechizitoriul Parchetului General transmis Curții Supreme de Justiție

La fel ca și în acest an, când Parchetul Militar a omagiat Revoluția trimițându-l în judecată pentru „crime împotriva umanității” pe Ion Iliescu, în urmă cu 25 de ani, în 1993, același Parchet dădea publicității rezultatul investigației efectuate în cazul tragediei de la Otopeni, în care, la Revoluție, și-au pierdut viața cateva zeci de militari și civili. Atunci vinovați au fost considerați alții, nu cei de astăzi. Raportul a fost publicat în exclusivitate de ziarul LIBERTATEA, încă „primul ziar liber al Revoluției Române”

„În ziua de 22 decembrie 1989, după ce Nicolae şi Elena Ceauşescu au părăsit sediul fostului C. C. al P.C.R., unităţile Ministerului Apărării Nationale au primit ordin de a prelua comanda inspectoratelor judeţene ale Ministerului de Interne.

Acest ordin al Marelui Stat Major a fost transmis de către comandantul Aviaţiei Militare şi U.M. 01913 Bucureşti de sub comanda generalului Drăghin Dumitru (pe atunci colonel), care era şi comandant al micro-garnizoanei Otopeni. În continuare, generalul Drăghin Dumitru a transmis ordinul respectiv la U.M. 01874 Bucureşti, comandată de lt. col. Răchită Vasile - care constituia principala forţă de pază a Aeroportului Otopeni.

Subscribe to Revoluția Română