Miercuri, 2 Septembrie, 2020 - 17:24

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva recomandă populației să se aprovizioneze din timp cu lemnele pentru foc necesare sezonului rece, punând la dispoziție, până la finalul anului, peste un milion de metri cubi de lemn pentru foc, pe lângă cei 748.422 metri cubi livrați până în prezent, în cursul acestui an.

În acest moment, în depozitele Romsilva există un disponibil de 247.791 metri cubi lemn pentru foc, iar până la finalul anului, în urma lucrărilor silvice, vor mai fi oferiți populației alți circa 800.000 metri cubi.

Luni, 3 August, 2020 - 12:54

La solicitarea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, judecătorii Curţii de Apel Bacău au dispus măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile (cu începere de la 31 iulie 2020), pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faţă de fiecare dintre următorii inculpaţi:

Marţi, 16 Iunie, 2020 - 12:02

Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, întrunit în ședința de luni, 15 iunie, l-a desemnat pe Teodor Țigan, director al Direcției Silvice Arad, director general cu mandat provizoriu, pentru o perioadă de patru luni. 
Hotărârea Consiliului de Administrație a fost adoptată după ce procedura de selecție a noului director general al Regiei Națională a Pădurilor – Romsilva, deși a fost finalizată, nu s-a concretizat prin semnarea contractului de mandat cu candidatul propus pentru nominalizare.  

Marţi, 14 Aprilie, 2020 - 11:57

Pe perioada stării de urgenţă, specialiştii Romsilva au participat, începând cu 16 martie, alături de reprezentanţi ai Poliţiei Române şi Gărzilor Forestiere, la 3.741 de controale la circulaţia materialului lemnos. În urma acestor controale s-au constatat 76 de infracţiuni, 487 de contravenţii silvice şi s-au confiscat 841,18 metri cubi de lemn.

Tot pe perioada stării de urgenţă, angajaţii Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva au efectuat 2.720 de controale de fond sau parţiale în fondul forestier administrat.

Luni, 4 Noiembrie, 2019 - 14:21
Sloganul campaniei: “O prietenie pe viață”

Începând din acest an, ROMSILVA vă propune o nouă provocare:

  1. campania «UN COPIL ~ UN „BRĂDUȚ”»

Noua campanie își propune responsabilizarea copiilor față de natură, crearea unei legături trainice cu pădurea, educația forestieră prin implicarea acestora în acțiunile de plantare, dar și socializare. În acest demers, părinții, rudele, prietenii sunt invitați să  dea o mână de ajutor tuturor copiilor care vor face parte din acțiunea de plantare.

Joi, 17 Octombrie, 2019 - 12:28

Liviu Pop, pădurar în cadrul Direcției Silvice Maramureș, a fost ucis miercuri seara într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori. 
    Din primele informații, pădurarul Liviu Pop a fost împușcat mortal, iar corpul acestuia, abandonat într-o vale, prezintă numeroase urme de agresiune fizică. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș și polițiștii fac cercetări la fața locului.

Vineri, 27 Septembrie, 2019 - 12:34

Comunicat al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva privind Direcția Silvică Ilfov

Joi, 19 Septembrie, 2019 - 16:00

În data de 21 septembrie 2019, Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), Ministerul Apelor și Pădurilor, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) și Asociația LET’S DO IT, ROMANIA!, desfășoară la nivel național acțiunea “MIȘCARE PENTRU UN MEDIU CURAT”, alăturându-ne astfel, campaniei ,,ZIUA DE CURĂȚENIE NAȚIONALĂ”.

41 de județe din România se alătură celor peste 100 de țări care fac curățenie în aceeași zi în lume, pentru ecologizarea unor perimetre forestiere și promovarea unui stil de viață sănătos.

Vineri, 6 Septembrie, 2019 - 13:52

"Ca urmare a unui control de respectarea regulilor silvice efectuat de către un salariat cu funcția de inginer, care a constat unele nereguli în procesul de exploatare și gestionare a masei lemnoase, angajații controlați ai subunității au încercat să deturneze actul de control prin metode ilegale și întrucât nu au reușit să-l convingă, au recurs la cea mai reprobabilă metodă, cea a violenței fizice", se arata intr-un comunicat de presa al Romsilva. 

Luni, 26 August, 2019 - 17:00

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația WWF Programul Dunăre – Carpați România au semnat un nou protocol de colaborare care are ca obiectiv sprijinul reciproc în scopul promovării unui management forestier responsabil. 
La întâlnirea comună care a avut loc la sediul Regiei au participat Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Romsilva, Radu Vlad, coordonator proiecte regionale păduri și Radu Nicolae Melu, manager național departament păduri din cadrul WWF Programul Dunăre – Carpați România și profesioniști  din cadrul Regiei.

Luni, 8 Iulie, 2019 - 16:20

Directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, invită specialiștii Comisiei comune ai Centrului pentru patrimoniul mondial al UNESCO și specialiștii în monitorizare reactivă ai Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii – IUCN – să evalueze modul în care se respectă regulile de administrare a obiectivelor înscrise în situl UNESCO ”Pădurile seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei”, în pădurile UNESCO aflate în proprietatea publică a statului român și administrate de Romsilva.

Miercuri, 26 Iunie, 2019 - 10:25

În urma apariției, în presa locală din județul Gorj, a articolelor „Se taie pădurea de la Drăgoieni” în cotidianul „Pandurul”,  ,,Petiție pentru salvarea pădurii Drăgoeni. Opriți defrișările!” în cotidianul Gorjeanul, ,,Petiție pentru salvarea Pădurii Drăgoieni. O poți semna și tu! ”, în  Impact de Gorj și 
,,Pădurea seculară de lângă Târgu Jiu va fi tăiată” publicat pe site-ul realitateadegorj.net, pentru corecta informare a opiniei publice, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva face următoarele precizări:

Miercuri, 3 Aprilie, 2019 - 10:50

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a inspectat astăzi zona Copșa Mică, din județul Sibiu, acolo unde Regia Națională a Pădurilor-Romsilva derulează un proiect de reconstrucție ecologică. 

Joi, 21 Martie, 2019 - 09:19

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Pădurilor 2019, Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, în parteneriat cu Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, Confederația Consilva, Confederaţia Sindicala Nationala MERIDIAN, Academia Română şi Consiliul Forestierilor Europeni, organizează Evenimentul Internațional pentru Silvicultură, ce va avea loc în data de 21 martie 2019, începând cu ora 10.00, la Biblioteca Academiei Române, Calea Victoriei, nr.125, Bucureşti - Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu.

Joi, 14 Martie, 2019 - 18:00
bugetul alocat este de 193 milioane de lei

O suprafaţă de 12.600 de hectare de teren aflată în proprietatea publică a statului şi în administrarea Romsilva va fi reîmpădurită în 2019, bugetul alocat pentru această acţiune fiind de 193 de milioane de lei, a declarat, joi Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva.

Miercuri, 28 Noiembrie, 2018 - 20:22

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a demarat cea de-a doua campanie de împăduriri din acest an, cu lucrări programate pentru împădurirea a peste 1.100 de hectare, pentru care se vor utiliza aproximativ 3,7 milioane de puieți forestieri, suma totală alocată fiind de 11,2 milioane de lei.

            Începutul lucrărilor de toamnă a fost amânat de seceta prelungită, nefiind îndeplinite condițiile de umiditate a solului, necesare pentru reușita plantării puieților forestieri.

Luni, 6 August, 2018 - 11:21

Numărul incendiilor înregistrate în pădurile de stat administrate de Romsilva a scăzut puternic în primul semestru al anului, în comparație cu perioada similară a anului trecut. În primele șase luni s-au produs 28 de incendii de pădure, în timp ce anul trecut, în același interval de timp, s-au înregistrat 199 de incendii în pădurile proprietatea publică a statului, administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
    

Joi, 2 August, 2018 - 12:09

Volumul tăierilor ilegale în pădurile de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a înregistrat o scădere de 19,67% în primele șase luni ale anului, comparativ cu primul semetru din anul trecut. Astfel, în primul semestru din acest an s-au înregistrat 15.623 de metri cubi tăiați ilegal în pădurile de stat administrate de Romsilva față de 19.450 de metri cubi în perioada similară a anului trecut.
    Se confirmă astfel tendința de diminuare semnificativă a volumului tăierilor ilegale în pădurile proprietate publică a statului, înregistrată în ultimii doi ani.

Vineri, 25 Mai, 2018 - 15:15

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva atrage atenția asupra unui posibil blocaj pe piața lemnului, inclusiv posibile riscuri în asigurarea lemnelor de foc pentru populație, datorită aplicării articolului 59 din Codul Silvic, cu modificările ulterioare.

Joi, 24 Mai, 2018 - 13:02

Pe 2 iunie 2018, ne dăm întâlnire cu natura într-un decor de poveste în superba rezervație Grădiștea - Căldărușani – Dridu, din apropierea Capitalei! Sute de cicliști se vor întrece pe 4 trasee de concurs la evenimentul La Broaște, aflat la șasea ediție, din calendarul Riders Club. 

Subscribe to romsilva