Luni, 31 August, 2020 - 12:52

 În temeiul prevederilor articolului 66 alineatele (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale articolului 83 din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, se convoacă Senatul României în a doua sesiune ordinară a anului 2020, în ziua de marți, 1 septembrie 2020.
                   Preşedintele Senatului convoacă Biroul permanent marți, 1 septembrie 2020, ora 10,00.
                   Grupurile  parlamentare  se  vor  întruni   marți, 1 septembrie 2020, ora 10,30.

Miercuri, 8 Aprilie, 2020 - 20:00

Senatul a adoptat, miercuri, ordonanța care prevede amânarea plății ratelor la bănci cu amendamente importante. Astfel, ordonanța modificată prevede că plata poate fi suspendată până la 31 decembrie, că pot cere amânare și restanțierii și că nu se aplică dobândă la dobândă.

Ordonanţa de urgenţă care prevede amânarea plății ratelor a fost adoptată de Senat cu modificări substanţiale.

Miercuri, 1 Aprilie, 2020 - 08:38

Parlamentarii PSD din Senatul României au susţinut şi votat astăzi proiectul de lege care prevede suspendarea plăţii ratelor bancare, fără dobânzi şi penalităţi, până la sfârşitul lunii septembrie 2020, pentru creditele luate de populaţie ori de IMM-urile afectate de epidemia de coronavirus.

Proiectul de lege al PSD corectează prevederile Ordonanţei de Urgenţă a guvernului Orban care, inclusiv în a doua variantă, menţine 'dobânda la dobândă' pentru orice tip de credit, cu excepţia creditelor ipotecare luate de persoanele fizice.

Luni, 20 Ianuarie, 2020 - 18:19

Plenul Senatului s-a reunit, luni, în sesiune extraordinară pentru informarea referitoare la depunerea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă privind prorogarea termenului pentru majorarea alocaţiilor copiilor, care a fost adoptată de Guvern săptămâna trecută.

Senatul este convocat în sesiune extraordinară în perioada 20 - 31 ianuarie, a decis luni Biroul permanent al forului legislativ.

Şedinţa de plen, condusă de preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a durat cinci minute, în sală fiind prezenţi 21 de senatori.

Luni, 9 Decembrie, 2019 - 10:40

UNICEF anunță depunerea la Senatul României a unei inițiative legislative pentru completarea Legii asistenței sociale nr. 292/2011, prin care toți copiii din România și familiile lor, dar mai ales cei mai vulnerabili, vor avea acces la un Pachet Minimal de Servicii - protecție, sănătate și educație - în comunitățile în care trăiesc. Soluția, testată deja de UNICEF, folosește resurse disponibile la nivelul comunității, este ușor de implementat pe scară largă și este eficientă din punctul de vedere al costurilor.

Vineri, 29 Noiembrie, 2019 - 08:17

În data de 28 noiembrie 2019, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senatul României a organizat o dezbatere cu tema "Educaţia Încotro?".

La eveniment au participat reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Consiliului Naţional al Elevilor şi Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar.

Joi, 28 Noiembrie, 2019 - 12:12

Senatul României susține campania ,,Donează sânge constant”, inițiată de Crucea Roșie Română împreună cu Institutul Național de Hematologie Transfuzională Prof. dr. C.T. Nicolau. Astfel, începând de marți, 26 noiembrie 2019, și până la finalul actualei sesiuni parlamentare, microfoanele din sala plenului și microfonul de la pupitrul Președintelui Senatului vor fi personalizate cu mesajul ,,Donează sânge azi”, pentru a promova conștientizarea ideii de donare de sânge.

Marţi, 19 Noiembrie, 2019 - 18:00

Președintele Senatului României, Teodor Meleșcanu, și-a lansat cartea  ,,Diplomația - Politica externă a României 1992-1996; 2017-2019”, tipărită de  Editura Cadran Politic.

În cadrul alocuțiunii de prezentare a lucrării, dl Teodor Meleșcanu a mulțumit celor prezenți pentru interesul acordat evenimentului, dar și Editurii Cadran Politic.

Miercuri, 30 Octombrie, 2019 - 11:21

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru 27 noiembrie luarea unei decizii privind sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului. Amânarea a fost decisă pentru aprofundarea dezbaterilor.

Pe 10 septembrie, senatorul ALDE Teodor Meleşcanu a fost ales, în plen, preşedintele Senatului cu 73 voturi "pentru".
 

Marţi, 22 Octombrie, 2019 - 18:19

Plenul Senatului a dat vot unanim, luni, pentru proiectul senatoarei USR, Florina Presadă privind pedepsirea pornografiei non-consensuale (sau revenge porn), ce prevede că divulgarea imaginilor intime ale unei persoane, fără consimțământul acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Joi, 17 Octombrie, 2019 - 13:57

  
Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, l-a primit joi, 17 octombrie a.c., pe E.S. Hassan Abouyoub, ambasadorul Regatului Maroc în România, în vizită de prezentare.

Joi, 17 Octombrie, 2019 - 13:05

Președintele Senatului României, Teodor Meleșcanu, l-a primit joi, 17 octombrie a.c., pe ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România E.S. José Guillermo Ordorica Robles. În cadrul dialogului, a fost evidențiată tendința existentă de intensificare a cooperării între cele două țări, în mai multe domenii de interes comun. În acest context, președintele Senatului a menționat necesitatea valorificării întregului potențial și a complementarității celor două economii.

Joi, 26 Septembrie, 2019 - 12:40

Președintele Senatului României, Teodor Meleșcanu, l-a primit joi, 26 septembrie a.c., pe E.S.  Kim Yong Ho, ambasadorul Republicii Coreea în România, în vizită de prezentare. Cu această ocazie, președintele Senatului l-a felicitat pe demnitarul sud-coreean pentru numirea în funcția de ambasador al Republicii Coreea în România și i-a urat mult succes în exercitarea mandatului, asigurându-l de întreaga disponibilitate a Senatului României pentru intensificarea relațiilor bilaterale.

Miercuri, 25 Septembrie, 2019 - 19:00

Senatul a adoptat, miercuri, o propunere legislativă pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 prin care ursul a fost inclus, pentru o perioadă de 5 ani, pe lista animalelor sălbatice pentru care vânarea este permisă în anumite perioade ale anului.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari de la PSD, a fost aprobată de Senat cu 68 de voturi 'pentru' şi 13 abţineri.

Marţi, 24 Septembrie, 2019 - 19:00

Orele de educație fizică din învățământul primar vor putea fi predate și de către învățători, nu doar de către profesorii de specialitate, potrivit unei modificări a Legii Educației Naționale adoptate de Senatul României.

Până acum orele de educație fizică de la ciclul primar erau făcute obligatoriu de un profesor de sport. De acum, aceste ore vor putea fi făcute și de către învățătoarea de la clasă.

Luni, 2 Septembrie, 2019 - 16:39

​Călin Popescu Tăriceanu și-a depus, luni, în Biroul Permanent, demisia din funcția de președinte al Senatului, decizia urmând a fi anunțată și în plen. 

Postul de șef al Camerei superioare este vizat de senatoarea PNL Alina Gorghiu, președintele partidului, Ludovic Orban, declarând că va avea discuții cu formațiunile din opoziție pentru susținerea candidaturii.

Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că ALDE, PNL și USR au discutat despre un candidat comun și au decis susținerea Alinei Gorghiu la șefia Senatului.

Luni, 2 Septembrie, 2019 - 12:33

Senatorul Daniel Zamfir a criticat luni retragerea ALDE de la guvernare şi a anunţat că a refuzat propunerea prin care i s-a oferit postul la şefia Senatului.  

Luni, 2 Septembrie, 2019 - 09:26

Deputaţii şi senatorii se întorc luni în Parlament pentru începutul sesiunii 
parlamentare. Aceştia vor alege noua componenţă a Birourilor Permanente ale Camerei
Deputaţilor şi Senatului. Un nou preşedinte al Senatului va trebuie ales în cazul în care
Călin Popescu Tăriceanu va demisiona din funcţie.

Tăriceanu şi-a anunţat astăzi demisia oficială din funcţia de preşedinte al Senatului

Marţi, 14 Mai, 2019 - 13:40

Președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut marţi, 14 mai 2019, o întrevedere cu reprezentanții Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dezabilități (AMVVD).
Discuțiile s-au axat pe stabilirea unui cadru legislativ eficient care să răspundă tuturor problemelor veteranilor, a celor invalizi și a însoțitorilor acestora. De asemenea, legislația va trebui sa cuprindă și măsuri de re-inserție socio-profesională și recuperare fizică și psihică.

Vineri, 10 Mai, 2019 - 12:09

SESIZAREA DE NECONSTITUŢIONALITATE DEPUSĂ DE PNL ÎN CAZUL ÎNFIINŢĂRII COMISIEI DE ANCHETĂ PRIVITOARE LA CONSILIUL CONCURENŢEI

Grupul senatorilor PNL a sesizat Curtea Constituţională asupra Hotărârii Senatului prin care este înfiinţată o comisie parlamentară de anchetă asupra activităţii Consiliului Concurenţei, promovată de parlamentarii PSD-ALDE. Vă transmitem în continuare textul sesizării de neconstituţionalitate:

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE

Miercuri, 10 Aprilie, 2019 - 11:09

Președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere marți, 9 aprilie a.c., la Washington, cu Ted Cruz, senator republican pentru statul Texas, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2016.

Vineri, 15 Martie, 2019 - 13:30

Comisia pentru afaceri europene a Senatului organizează marți, 19 martie ora 10.30, lansarea și dezbaterea raportului de cercetare „Marea Britanie – România. Relație specială după Brexit”, lucrare academică semnată de cercetători români și britanici renumiți - Cristian Nițoiu, Institute for Diplomacy and International Governance, London, UK,  Florin Păsătoiu, Center for Foreign Policy and Security Studies, Craiova, Romania, Tim Oliver, Institute for Diplomacy and International Governance, London, UK, Nicola Chelotti, Institute for Diplomacy and International Governance, London, UK.

Miercuri, 6 Martie, 2019 - 12:12

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, l-a primit, miercuri, 6 martie 2019, pe E.S. Manuel Larrotcha Parada, ambasadorul Regatului Spaniei în România, aflat în vizită de prezentare.

Marţi, 5 Martie, 2019 - 19:21

Parlamentarii nu s-au înţeles, iar soarta majorării alocaţiilor pentru copii rămâne incertă. PNL a propus ca mărirea să intre în vigoare de la 1 aprilie, chiar dacă bugetul nu e promulgat până atunci.

"E imposibil", au replicat aleşii de la PSD. Legea bugetului e, în prezent, la Curtea Constituţională, după ce a fost contestată de preşedintele Klaus Iohannis.

Liberalii au încercat să vină cu soluţii ca alocaţiile să se majoreze înaintea promulgării bugetului. Senatorii PNL au propus creşterea alocaţiilor de la 1 aprilie 2019.

Miercuri, 13 Februarie, 2019 - 17:17

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu premierul Viorica Dăncilă despre taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie, a reieşit că aceasta este excesivă şi este posibil să se renunţe la ea. 

Vineri, 7 Decembrie, 2018 - 15:00

Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi a Senatului, în colaborare cu Centrul de Studii de Drept Umanitar din cadrul Universităţii Nicolae Titulescu din Bucureşti, Înaltul Comisariat O.N.U.

Miercuri, 21 Noiembrie, 2018 - 10:45
și peste 100 de participanți la prima ediție a Forumului Cantus Mundi București

Pe 15 noiembrie a avut loc prima ediție a Forumului Cantus Mundi București cu tema „Promovarea și integrarea mișcării corale în școala românească”, organizat la Hotel Sheraton București, la care au participat peste 100 de specialiști în educație.

Joi, 30 August, 2018 - 11:39

În temeiul prevederilor articolului 66 alineatele (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale articolului 83 din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările ulterioare, se convoacă Senatul României în a doua sesiune ordinară a anului 2018, în ziua de luni, 3 septembrie 201 8.

Preşedintele Senatului convoacă Biroul permanent luni, 3 septembrie 2018, ora 13,00.

Grupurile parlamentare se vor întruni luni, 3 septembrie 2018, ora 14,00.

Luni, 16 Iulie, 2018 - 12:25

Săptămâna trecută, Senatul României a adoptat un proiect de lege de modificare a Legii contenciosului administrativ care conține atât măsuri menite să reducă durata medie ridicată de soluționare a litigiilor de contencios administrativ și să faciliteze accesul la instanțele specializate în această materie, cât și o reconsiderare a regulilor procedurale privind contractele administrative. Proiectul adoptat a fost trimis Președintelui României pentru promulgare.

Marţi, 3 Iulie, 2018 - 10:31
Update: Comisia specială pentru legile justiţiei a dat, luni, raport de admitere proiectului de lege care aduce modificări Codului Penal

Update: Comisia specială pentru legile justiţiei a dat, luni, raport de admitere proiectului de lege care aduce modificări Codului penal. Raportul va fi votat marţi, în plenul Senatului, prim for sesizat pentru iniţiativa legislativă. 

Subscribe to senatul romaniei