Marţi, 24 Iulie, 2018 - 12:00
față de aceeași perioadă din 2017

Potrivit Sunimprof Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive din România, cererea companiilor din țară și din străinătate pentru etichetele pe suport reciclabil, liner PET, a crescut cu 300% în primele șase luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2017. În perioada menționată, cele mai multe solicitări pentru acest tip de etichete au provenit de la clienții din Germania. 

Miercuri, 16 Mai, 2018 - 11:38

Sunimprof Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive din România, a raportat o creștere a exporturilor cu 10% în 2017 comparativ cu anul precedent. Potrivit datelor companiei, exporturile au crescut cu peste 6% în primele trei luni ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, iar la nivelul întregului an se estimează o creștere de 12%. În viitorul apropiat, Sunimprof Rottaprint are în plan deschiderea celui de-al treilea centru logistic din străinătate și al doilea din Germania, în Hamburg.
 

Subscribe to Cristi Nechita-Rotta