Marţi, 24 Septembrie, 2019 - 11:30

“Tricolorele” s-au întâlnit cu fanii la Brașov
Înaintea meciului cu Ucraina, handbalistele de la echipa națională și-au bucurat fanii din Brașov cu o sesiune de autografe. 
„Tricolorele” au fost luate cu asalt de micuțele handbaliste de la Corona Brașov pentru poze și selfie-uri. 

Luni, 26 August, 2019 - 17:37

Cu o zi înainte de împlinirea celor 31 de ani, căpitanul ”tigroaicelor”, Cristina Neagu, a primit cadoul perfect de aniversare: CSM București a cucerit Supercupa României, după ce a învins-o pe rivala SCM Rm. Vâlcea cu scorul de 29-23. 
La Brașov, bucureștencele și-au trecut în palmares cel de-al treilea trofeu, după cele cucerite în 2016 și 2017. Nerefacută complet după accidentarea suferită în decembrie la Campionatul European din Franța, Cristina Neagu a trăit meciul de pe banca de rezerve și le-a încurajat în permanență pe colegele sale.

Marţi, 20 August, 2019 - 13:46

AFI Cotroceni susține sportul românesc și aduce vedetele din handbal mai aproape de tine! CSM București, singura echipă din țară care a reușit performanța de a cuceri Liga Campionilor, își prezintă lotul pentru sezonul 2019-2020, într-un eveniment special organizat la AFI Cotroceni.

Marţi, 26 Februarie, 2019 - 12:10
Din cauza bugetului tăiat de Dragnea?

Primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, a răspuns negativ la solicitarea impresarului Cristinei Neagu, cu privire la o mărire de salariu a celei mai bune marcatoare din istoria Campionatului European.

Vineri, 22 Februarie, 2019 - 18:17

Clubul Sportiv Municipal București anunta că își dorește să o păstreze pe Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a echipei noastre de handbal. 

Vineri, 15 Februarie, 2019 - 10:36

Andreea Ailincăi și Alexandra Perianu, componente ale naționalei de juniori conduse de Carmen Bucheschi (soția fostului selecționer al ”tricolorelor” mari și mama Elizei, coordonatorul de joc al Coronei), sunt convinse că ele vor aduce mai multe medalii României decât au făcut-o celebrele lor surori: Crina Pintea și Gabriela Perianu.

Vineri, 18 Ianuarie, 2019 - 09:14

Cristina Neagu s-a accidentat grav la genunchiul drept  în timpul Campionatului European din Franța, a fost supusă unei intervenții chirurgicale în Belgia, iar de câteva zile a revenit acasă. Interul de la CSM București nu stă degeaba și trage tare să revină pe teren cât mai curând.

Vineri, 14 Decembrie, 2018 - 20:43
Ambros Martin a condus prost sau neinspirat echipa

Semifinala la care am avut acces printr-un „noroc chior” (la golaveraj!) nu îndreptățea din capul locului prea multe speranțe, naționala rusă fiind evident cea mai valoroasă echipă a europenelor. În ciuda absenței (sau poate tocmai de aceea?) Cristinei Neagu, echipa noastră a reușit în prima repriză se le țină în șah pe adversare, conducând chiar și cu trei goluri, dar fiind permanent egalată și depășită în ultimul minut.

Joi, 13 Decembrie, 2018 - 08:04
Ungaria nu ne-a iertat nici de data asta: victorie de moral!

Cine credea că echipa României a făcut cel mai slab meci al său în întâlnirea cu Olanda, s-a înșelat! O prestație și mai penibilă - pentru pretențiile pe care le aveam - s-a produs în meciul de care depindea calificarea în semifinale - cel cu Ungaria. Cu o echipă cu nimic mai bună ca anoastră, dar mai ambițioasă și mai decisă, unguroaicele ne-au aplicat o corecție memorabilă, după ce în prima repriză le condusesem cu trei goluri. Repriza a doua a fost un dezastru și doar o minune a făcut să pierdem doar la două goluri, exact de cît aveam nevoie ca să ne calificăm la golaveraj.

Miercuri, 12 Decembrie, 2018 - 21:31

 Bugetul este în aer. Mai mult ca sigur nu va putea fi dezbătut și aprobat anul acesta. Cei din guvern zic că de vină e tot Iohannis, care nu a aprobat în CSAT bugetele iubitelor sale servicii secrete, pentru care vrea mai mulți bani STOP  Diferență de vederi și de...sume între Dăncilă și Dragnea. Prima spune că Fondul de Investiții Interne va avea un buget de 10 miliarde de lei, iar al doilea plusează, tot la 10 miliarde, dar de euro STOP  Au fost dați în funcțiune 14 km de cale pe autostrada Transilvania. Fără niciun fel de festivitate.

Joi, 6 Decembrie, 2018 - 11:53
Scorul grupei: trei victorii din trei meciuri

Rezultatul întâlnirii dintre naționalele României și Norvegiei - aceasta fiind multiplă campioană olimpică, mondială și europeană - a constituit o mare surpriză, nu atât prin victorie, cât prin proporțiile ei. Selecționata română a dominat întâlnirea de la un capăt la altul, de la scorul de 5 - 5 desprinzându-se și amplificând diferența până la cea din final - de 8 goluri (31 - 23).

Duminică, 2 Decembrie, 2018 - 09:39
Meciurile grele - cu Norvegia și Germania - abia urmează

România a debutat învingând Cehia cu 31-28 în primul meci la Campionatul European din Franţa. Ele şi-au luat ţi revanşa după eşecul de anul trecut de la Mondiale. Fetele noastre au condus permanent, având la un moment dat un avantaj de 11 goluri, însă spre final cehoaicele au revenit spectaculos, apropiindu-ce la doar 3 goluri.

Marţi, 20 Noiembrie, 2018 - 09:12

Trei forțe ale handbalului feminin, România, Serbia și Rusia, pregătesc la București participarea la Campionatul European din Franța
La finalul săptămânii, Sala Polivalentă din București va fi gazda celui mai puternic turneu de handbal feminin disputat în Europa în această perioadă. România – cu două selecționate - Serbia și campioana olimpică Rusia se vor lupta pentru titlu la cea de-a 50-a ediție a Trofeului Carpați. Pentru toate echipele participante, aceasta este ultima verificare înaintea Campionatului European.

Duminică, 11 Noiembrie, 2018 - 18:47

După o „serie neagră” de rezultate negative din ultima perioadă, campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins duminică, în deplasare, formaţia ungară FTC Budapesta, scor 34-28 (17-10), în penultimul meci din Grupa D a Ligii Campionilor. CSM Bucureşti redevine liderul grupei, iar Cristina Neagu, cu 43 de goluri, conduce clasamentul golgheterilor după cinci etape.

Miercuri, 13 Iunie, 2018 - 09:35

Gimnaziada feminină de handbal a atras la Complexul Olimpic ”Sydney 2000” de la Izvorani multe nume importante ale sportului românesc. Președintele COSR, Mihai Covaliu, două foste vicecampioane mondiale la handbal, Steluța Luca și Mihaela Tivadar, plus actuala componentă a naționalei feminine, Crina Pintea, au urmărit finalele. 

Sâmbătă, 12 Mai, 2018 - 18:48
Au fost învinse de Gyor cu 26 - 20

Campioana en-titre a României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a ratat, sâmbătă, calificarea în finala Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă în semifinalele Turneului Final Four de la Budapesta de deţinătoarea trofeului, Gyor ETO, scor 26-20 (12-10. A doua semifinală are loc tot sâmbătă, între Rostov-Don şi HC Vardar. Cristina Neagu a urcat pe locul 1 în clasamentul golgeterilor.

În prezenţa a peste 11.000 de fani, din care circa 1.500 români, marcatoarele au fost:

CSM – Neagu 6 goluri, Kurtovici 4, Manea 4, Mehmedovici 3, Gullden 1, Curea 1, Jorgensen 1.

Duminică, 4 Februarie, 2018 - 19:25

CSM Bucureşti a învins echipa daneză Midtjylland, cu scorul de 31-25 (16-13), duminică, în deplasare, în cel de-al şaselea meci din grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin.

Joi, 7 Decembrie, 2017 - 20:51
A fost revanșa pentru înfrângerea de la Olimpiada de la Rio

Naţionala de handbal feminin a României a învins joi, la Trier, reprezentativa Angolei, cu scorul de 27-24 (14-14), în penultima partidă din grupa A a Campionatului Mondial, şi rămâne lider, cu 8 puncte. Tricolorele sunt calificate în optimile de finală încă din etapa trecută.

Pentru România au marcat Neagu 7 goluri, Udriştioiu 4, Geiger 4, Pintea 3, Elisei Ardean 3, Florianu 3, Buceschi 2, Dragut 1, iar de la Angola s-au remarcat Guialo şi Cazanga, ambele cu câte 7 reuşite.

Miercuri, 6 Decembrie, 2017 - 09:56

 Eveniment trist - dar inevitabil, prin prisma ultimelor evoluții ale stării de sănătate - decesul regelui Mihai a declanșat un adevărat tsunami de declarații  STOP  În cei 96 de ani ai îndelungatei sale vieți, fostul monarh s-a confruntat cu unele dintre cele mai dure episoade ale unei existențe marcate de contradicții STOP  A urcat pe tron la 5 ani, a fost detronat de propriul său părinte, a revenit în adolescență și a fost forțat să abdice, părăsind țara pentru aproape jumătate de secol STOP  Reîntoarcerea sa din Elveția a fost plină de

Subscribe to Cristina Neagu