Duminică, 14 Iulie, 2019 - 23:39
Carnet de reporter

 Nu știu de ce mitologica pasăre Phoenix a trebuit să fie mai întâi incinerată pentru a renaște mai puternică, dar nu pot să nu găsesc o asemănare între legenda ei și una dintre realitățile agriculturii românești, care în 1989 dispunea de peste 2 milioane de hectare suprafață irigată și de rețeaua aferentă de instalații și canale, ce nu au rezistat însă ciocnirii violente cu principiile unei piețe buimace. Nu știu cum se face că un sistem pe care istoria l-a declarat neviabil reușea să producă unele lucruri și procese benefice, pe care astăzi nu mai putem să le egalăm. În mai puțin de un sfert de secol s-a ales practic praful de această zestre care, dacă am fi folosit-o, astăzi am fi fost mai departe. N-a fost însă să fie și neglijența și lăcomia administratorilor, combinate cu incompetența și nesimțirea vremelnicilor diriguitori au făcut ca sistemele de irigații să nu mai poată fi deslușite din geografia locurilor. Mii de kilometri de canale s-au colmatat și au fost cotropite de vegetație, în timp ce instalațiile din stațiile de pompare s-au deteriorat din nefolosință sau au fost pur și simplu furate și duse la fier vechi, lăsând în urmă doar ruinele clădirilor din care nu s-a mai putut refolosi vreun material. Dezastrul natural a fost completat de o iresponsabilă reglementare produsă de un guvern de prin 2008, când a fost desființat pur și simplu ANIF-ul, lăsând din cei 5000 de specialiști de care dispunea doar vreo mie care să păzească ce ar mai fi putut fi păzit. 

Și așa a trecut din sfert de veac, peste o agricultură lăsată iresponsabil la cheremul naturii capricioase și a unor izolate inițiative private. Grânarul de altădată al Europei a rămas o legendă greu de înțeles, în timp ce suprafețele ce aparțineau agriculturii de stat au încăput încet-încet pe mâinile unor investitori „strategici” care au înțeles că e rost de făcut averi pe bani puțini.

 În mod cu totul neașteptat lucrurile s-au schimba radical odată cu programul de guvernare al coaliției câștigătoare a alegerilor din 2016, care a pus sistemul de irigații pe unul dintre primele locuri ale obiectivelor prioritare. Au trecut doi ani și ceea ce exista și funcționa în 1989 este pe cale să se reproducă la parametri de calitate și eficiență superiori. .Citește în continuare...

Vineri, 12 Iulie, 2019 - 12:56

Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a inițiat în data de 10 iulie 2019, la sediul MADR, o întâlnire de lucru cu reprezentanții liceelor agricole. La reuniune au mai participat subsecretarul de stat, Maricel Floricel Dima, secretarul general adjunct, George Sava, directorul general al direcției Generale de Politici Agricole, Elena Tatomir, precum și experți din cadrul direcțiilor de specialitate ale MADR. 

Miercuri, 10 Iulie, 2019 - 09:18
Alte 23 de țări au făcut-o deja de câteva ori!

La aceeași emisiune de la TVR 1 care a declanșat, în urmă cu câteva luni, „isteria cormoranilor”, prin citarea voit eronată a unei declarații făcute de Petre Daea în plenul reuniunii AgriFish, la Bruxelles, pe care ministrul  o conducea în calitatea sa de președinte „rotativ”, acesta a intervenit, marți seară, pentru clarificarea  problemei care a suscitat atât de multe comentarii, cel mai adesea pe lângă subiect.

Luni, 8 Iulie, 2019 - 14:00

1. După patru amânări CCR admite „obiecția Iordache” / 2. CSM boicotează confirmarea Adinei Florea la ISSJ sub pretext „GRECO” / 3. Mâna de fier în mănușa de catifea lovește în stil „Dragnea” / 4. În democrație eternitatea se măsoară în mandate: Isărescu, a șasea oară reales! / 5. Bilanțul președinției agricole: competență și performanțe certificate european

Vineri, 5 Iulie, 2019 - 12:35

România a închis 11 dosare în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale şi pescuitului în cele şase luni în care a deţinut Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, faţă de patru cât şi-a propus iniţial, iar cel mai important pentru ţară a fost dosarul privind practicile comerciale neloiale, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Marţi, 2 Iulie, 2019 - 19:57
"Anul viitor vom fi în situaţia de a lucra efectiv la canalul Siret-Bărăgan”

Ministrul Petre Daea s-a aflat astăzi într-o vizită de lucru în judeţul Covasna. Amenajarea de irigații CÂMPU FRUMOS din județul COVASNA

Luni, 1 Iulie, 2019 - 12:57

Un bilanț provizoriu al realizărilor președinției române la conducerea semestrială a Consiliului Uniunii indică din plecare o performanță remarcabilă:  închiderea a peste 90 de dosare! Mai mult decât cele închise de Austria și Bulgaria la un loc. Clasamentul performanțelor plasează pe unul dintre primele locuri (dacă nu chiar pe primul) Consiliul AgriFish la a cărui președinție s-a aflat ministrul Petre Daea. Nu mai puțin de 11 dosare, dintre care câteva deosebit de sensibile, au fost rezolvate de către echipa de experți de la Bruxelles, dublată de cea de la București.

Sâmbătă, 29 Iunie, 2019 - 09:12
La sosirea la sala Palatului, Viorica Dăncilă a fost întâmpinată de „sfântul” Petre Daea!

PSD îşi alege astăzi, în congresul extraordinar care începe la ora 11.00, la Sala Palatului, primele trei funcţii de conducere a partidului - preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general. Alegerile se vor defăşura pe buletine, darîntr-un singur tur, astfel că primul clasat câştigă automat competiţia.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a validat vineri candidaturile la funcţiile de conducere ale partidului, a stabilit modul de desfăşurare a congresului şi modificările la statut.

Vineri, 28 Iunie, 2019 - 14:19

Iridex Group Plastic anunță că stadiul lucrărilor pentru șantierele de reabilitate a amenajărilor de irigații de la Sinoe și Babadag se desfășoară corespunzător planurilor. Recent, pe data de 25 iunie a.c., a avut loc o vizită la fața locului a Ministrului Agriculturii, Petre Daea, alături de echipele Agențiilor Naționale de Îmbunătățiri Funciare - ANIF București,  ANIF Constanța și ANIF Tulcea.

Joi, 27 Iunie, 2019 - 10:34

După o secvență încărcată a agendei președinției Consiliului AgriFish din cadrul exercițiului rotativ al României, ministrul Petre Daea a putut să își reia seria de incursiuni inopinate în variile domenii ale agendei agricole naționale. Miercuri, 26 iunie,ministrul a inspectat șantierul de reabilitare a sistemului de irigații Sinoe, care alimentează o suprafață de peste 60.000 ha în județele Tulcea și Constanța. Aici se execută în ritm susținut lucrări la stația de pompare și la canalul de aducțiune.

Marţi, 25 Iunie, 2019 - 12:41
A fost prezentată lista liceelor agricole pe care ministerul le va coordona și finanța începând cu anul școlar 2019-2020

Luni, 24 iunie 2019, a fost convocată de către ministrul Petre DAEA o videoconferință cu directorii structurilor județene din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, precum și cu conducerea Direcțiilor Agricole Județene (DAJ).

Alături de ministrul Petre DAEA s-au aflat secretarii de stat Daniel Dumitru BOTĂNOIU și Daniel Eugeniu CRUNȚEANU, subsecretarul de stat Maricel Floricel DIMA, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Adrian PINTEA, precum și directori și experți din cadrul APIA și MADR.

Duminică, 23 Iunie, 2019 - 13:19

Presedinția Română a Consiliului Uniunii Europene, alături de Comisia Europeană, participă la Conferința Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), ce se desfășoară în perioada 22-29 iunie 2019, la Roma.

Sâmbătă, 22 Iunie, 2019 - 12:09

Ministrul Petre Daea a participat în data de 21 iunie 2019 la cea de-a treia Conferință ministerială Uniunea Africană – Uniunea Europeană, la sediul FAO din Roma.

Manifestarea s-a bucurat de prezența mai multor înalți oficiali: Josefa Leonel Correia Sacko, comisarul Uniunii Africane pentru agricultură și economie rurală, Phil Hogan, comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală, José Graziano da Silva, director general al FAO.

Joi, 20 Iunie, 2019 - 13:11
Alocuțiunea de la finalul președinției române a Consiliului AgriFish

 

Joi, 20 Iunie, 2019 - 11:51
Petre Daea către către Jari Leppä: Este un moment extraordinar, de mare responsabilitate!

Marți, 18 iunie 2019, la finalul Consiliului AgriFish de la Luxemburg, în prezența reprezentanților statelor membre și a Comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, ministrul Petre Daea a predat oficial ștafeta către Jari Leppä, ministrul Agriculturii din Finlanda, țara care va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene de la 1 iulie 2019. ”Momentul predării este un moment extraordinar, de mare responsabilitate. Acum când predau această misiune mă gândesc la munca comună pe care am desfășurat-o și pentru care vreau să vă mulțumesc.

Marţi, 18 Iunie, 2019 - 13:11
Ultimul consiliu prezidat - cu unanim recunoscut succes - de ministrul român Petre Daea

UE depune eforturi pentru a îmbunătăți actualul Fond european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) în următorii ani, cu scopul de a stimula dezvoltarea unui sector al pescuitului dinamic, de a sprijini reînnoirea generațiilor și de a asigura un nivel de trai echitabil pentru comunitățile costiere.

Luni, 17 Iunie, 2019 - 21:56
Din semestrul președinției române

Marți 18 iunie 2019, ministrul Petre Daea conduce, la Luxemburg, lucrările reuniunii Consiliului Uniunii Europene Agricultură și Pescuit.

Vineri, 14 Iunie, 2019 - 20:16
„Domnule ministru, stimate Petre”

Recent încheiata reuniune informală AGRIFISH care a adus la București miniștrii agriculturii din comunitatea europeană, sub președinția ministrului Petre Daea, s-a bucurat de un binemeritat succes, grație pregătirilor minuțioase făcute de gazde și agendei de discuții care a adus în atenția participanților câteva dintre aspectele de impact ale dosarelor închise de președinția română și perspectivele deschise discuțiilor pe tema următoarei runde de politică agricolă comună.

Marţi, 11 Iunie, 2019 - 16:18
Cu participarea ministrului Petre Daea

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 11 iunie 2019, o întrevedere cu Vytenis Andriukaitis, comisar european pentru sănătate și siguranța alimentelor. La întrevedere a participat, de asemenea, Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

Luni, 10 Iunie, 2019 - 17:02
Daea: „Pentru a avea succes în combaterea bolilor  la animale, este necesar să fie menținute standarde ridicate în privința investițiilor în structuri veterinare bine organizate”

Exact la un an de la depistarea primului focar de pestă porcină în Tulcea, s-a desfășurat la Palatul Parlamentului Conferința la nivel înalt privind bolile transfrontaliere la animale, eveniment organizat de MADR în marja Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Luni, 10 Iunie, 2019 - 14:39
Cuvânt de deschidere al ministrului Petre Daea

La Palatul Parlamentului s-au deschis lucrările Conferinței la nivel înalt privind bolile transfrontaliere la animale, eveniment organizat în marja Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Sâmbătă, 8 Iunie, 2019 - 19:23
Și care le-a refăcut cu sprijinul financiar al angajaților ministerului

Ministrul Agriculturii Pettre Daea a postat pe facebook următoarea însemnare:

Vineri, 7 Iunie, 2019 - 13:35

Ministrul Petre DAEA a participat în data de 4 iunie 2019 la cea de-a cincea conferință anuală a UE privind instrumentele financiare ale Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, în perioada 2014-2020, eveniment organizat de Comisia Europeană, prin Direcția Generală pentru agricultură și dezvoltare rurală și Banca Europeană de Investiții (BEI).

 

Joi, 6 Iunie, 2019 - 21:31
Mesajul președintelui Consiliului, Petre Daea: Vom intensifica eforturile în cercetarea agricolă și în bioeconomie pentru a ne asigura că agricultura va respecta standardele privind mediul și clima

Reuniunea informală a Consiliului AGRIFISH desfășurată la București a suscitat un interes sporit din partea mediilor internaționale care au comentat pe larg evenimentul, subliniind organizarea de excepție pe care au asigurat-o gazdele și rolul tot mai important pe care îl joacă agricultura românească în economia comună europeană. România, aflată la comanda semestrială a Consiliului Uniunii s-a implicat prin echipa condusă de ministrul Petre Daea în rezolvarea unui mare număr de dosare aflate pe agenda agricolă a Bruxelles-ului. Nu mai puțin de 9 dosare - peste ceea ce au realizat predecesorii Bulgaria și Austria - au fost închise după negocieri conduse cu tact și competență de echipă alcătuită de ministrul român. Presa internațională a subliniat maniera pragmatică și amiabilă în același timp, în care acesta a condus lucrările Consiliului AGRIFISH atât la Bruxelles și Luxemburg cât și ,la București. Jurnaliștii prezenți în capitala României au comentat pe larg desfășurarea reuniunii subliniind aspectele importante ale deciziilor care s-au luat sau care au fost pregătite cu acest prilej.

La France Agricole a consemnat faptul că în cadrul unei reuniuni informale a miniștrilor agriculturii europeni de la București, majoritatea statelor membre au solicitat fixarea bugetului PAC în toamnă, înainte de a conveni asupra modalităților reforma PAC.

 

Miercuri, 5 Iunie, 2019 - 13:19
Informal meeting of the Ministers of Agriculture and Fisheries in Bucharest

Reuniunea informală a miniștrilor agriculturii și pescuitului la București

În data de 4 iunie 2019 s-a desfășurat Consiliul informal al miniștrilor Agriculturii și Pescuitului din statele membre ale Uniunii Europene, eveniment organizat în marja Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Manifestarea a avut loc la Palatul Parlamentului din București și a fost găzduită și prezidată de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

 

Marţi, 4 Iunie, 2019 - 16:01
A fost anunțată candidatura unică pentru funcția de Director General FAO, a franțuzoaicei Catherine Geslain Lanéelle

La finalul reuniunii informale a Consiliului AGRIFISH care a avut loc timp de două zile, la București, în marja președinției române a Consiliului Uniunii, a avut loc o conferință de presă la care au participat comisarul pentru Agricultură, Phil Hogan și ministrul român al Agriculturii,  președintele Consiliului. Petre Daea a susținut cu acest prilej o alocuțiune:

Marţi, 4 Iunie, 2019 - 00:00
Gazdă a Reuniunii Informale a miniștrilor Agriculturii și Pescuitului din statele membre

Ultima reuniune majoră a Consiliului AGRIFISH din sezonul președinției române a Consiliului European a reunit la București, pentru două zile cele mai importante personaje din domeniu - oficiali ai Comisiei, miniștri, oficiali.

După ce în prima zi șefii de delegații, ghidați de ministrul Petre Daea, au făcut o vizită de lucru la obiective importante din domeniul agriculturii, având prilejul să constate direct progresele făcute în perioada în care România a aderat la Uniunea Europeană, cea de-a doua zi este rezervată lucrărilor propriuzise ale Consiliului. 

Luni, 3 Iunie, 2019 - 10:22
Vizită la investiții importante din domeniul agriculturii

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, oficialii europeni prezenți la București efectuează în intervalul 2-3 iunie vizite în teren pentru a vedea investiții importante din domeniul agricol, iar reuniunea informală propriu-zisă a miniștrilor Agriculturii și Pescuitului din statele membre ale Uniunii Europene (Consiliul informal al miniștrilor Agriculturii și Pescuitului) se va desfășura în data de 4 iunie.

Vineri, 31 Mai, 2019 - 10:14

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, oficialii europeni prezenți la București vor efectua în intervalul 2-3 iunie vizite în teren pentru a vedea investiții importante din domeniul agricol, iar reuniunea informală propriu-zisă a miniștrilor Agriculturii și Pescuitului din statele membre ale Uniunii Europene (Consiliul informal al miniștrilor Agriculturii și Pescuitului) se va desfășura în data de 4 iunie.

Sâmbătă, 25 Mai, 2019 - 12:06
Petre Daea: Ne situăm pe locul al 2-lea în Uniunea Europeană ca număr al familiilor de albine și pe primul loc la producția de miere

 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, alături de Asociația Crescătorilor de Albine, organizează astăzi la Hotel PHOENICIA Conferința “Apicultura în context european și mondial”, cu prilejul „Zilei Mondiale a Albinei”, eveniment realizat în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Subscribe to Petre Daea