Miercuri, 11 Martie, 2020 - 12:05

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a aprobat, marţi, 10 martie, solicitarea venită din partea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă de a sprijini cu personal militar medical procedura de triaj epidemiologic de la punctele de trecere a frontierei de la graniţa de sud, vest şi nord-vest a României.

Marţi, 10 Martie, 2020 - 13:25

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, l-a primit marţi, 10 martie, la sediul MApN, pe amiralul Adnan Ozbal, comandantul Forţelor Navale ale Republicii Turcia, aflat în vizită oficială în România, în perioada 9 - 11 martie.

Discuţiile au vizat evoluţia cooperării româno-turce în domeniul apărării atât în context regional, precum şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Marţi, 3 Martie, 2020 - 08:46

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a primit luni, 2 martie, la sediul instituţiei, vizita Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, aflată pentru prima dată la MApN.

Însoţită de Alteţa Sa Regală, Principele Radu, MS Margareta a avut ocazia să vadă Sala Eroilor precum şi spaţiile MApN unde se află exponate, sculpturi şi picturi care surprind momente importante din istoria militară a României.

Luni, 17 Februarie, 2020 - 09:07

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut, la Munchen, o întrevedere bilaterală cu preşedintele Consiliului Atlantic al SUA (AC), Frederick Kempe, şi a participat la o masă rotundă prezidată de generalul (ret.) James Jones, fost comandant Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) şi preşedinte executiv de onoare al AC. Cele două activităţi au avut loc în marja Conferinţei de securitate.

Vineri, 14 Februarie, 2020 - 08:38

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, va participa, în perioada 14-16 februarie, în cadrul delegaţiei României conduse de primul ministru Ludovic Orban, la cea de-a 56-a ediţie a Conferinţei de Securitate de la Munchen. Evenimentul este dedicat dezbaterii principalelor provocări actuale şi viitoare la adresa securităţii europene şi internaţionale, cu participarea unor înalţi oficiali, şefi de stat şi de guvern, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, ai mediului de afaceri şi academic.

Joi, 13 Februarie, 2020 - 09:28

În contextul participării la Reuniunea ministerială a NATO, ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut miercuri, 12 februarie, la Bruxelles, o serie de întâlniri cu omologii din Polonia, Bulgaria şi Georgia.

Miercuri, 29 Ianuarie, 2020 - 11:15

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, aflat în vizită oficială în Portugalia, în perioada 26-28 ianuarie, la invitaţia omologului său, Joao Gomes Cranvinho, a stabilit principalele etape pentru consolidarea escadrilei de aeronave multirol F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române.

Astfel, alături de cele 12 aeronave aflate deja în dotarea Armatei României, aviaţia militară va mai achiziţiona, din Portugalia, încă cinci aeronave multirol, modernizate şi adaptate la cerinţele contractuale.

Luni, 27 Ianuarie, 2020 - 08:56

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, efectuează, în zilele 27 şi 28 ianuarie, o vizită oficială în Republica Portugheză, la invitaţia omologului său, Joao Gomes Cranvinho.

Principalele subiecte pe care cei doi demnitari le vor aborda sunt cooperarea în domeniul învăţământului militar, al exerciţiilor militare bilaterale şi multinaţionale şi modalităţile de colaborare în domeniul industriei de apărare.

Marţi, 31 Decembrie, 2019 - 14:09

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, au discutat, marţi, 31 decembrie, în cadrul unei videoconferinţe desfăşurate la sediul M.Ap.N., cu echipele de comandă ale structurilor dislocate în teatrele de operaţii şi misiuni externe din Afganistan, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Republica Mali şi Polonia, cu prilejul Anului Nou.

Marţi, 31 Decembrie, 2019 - 11:11

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu şi secretarul de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, s-au întâlnit luni, 30 decembrie, la sediul MApN, cu reprezentanţii structurilor asociative care îşi desfăşoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale instituţiei militare.

Miercuri, 17 Iulie, 2019 - 17:00

Domnul general Nicolae-Ionel Ciucă, Şeful Statului Major al Apărării, a fost distins cu Ordinul Național al Meritului în grad de Comandor, de către doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, în cadrul unei ceremonii care a avut loc marți, 16 iulie 2019, la Reședința Franței.

Luni, 26 Noiembrie, 2018 - 09:39

Sâmbătă, 24 noiembrie, șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae-Ionel Ciucă, a participat la ceremonia de semnare în Antologia de semnături „Cartea Centenar”, organizată la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul", și la festivitatea de întâmpinare a participanților la “Maratonul Centenar 100 de ani – 100 km”, în Cetatea Alba-Carolina, din Alba Iulia.
 Antologia de semnături „Cartea Centenar” este un proiect realizat de Consiliul Judeţean Alba, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Sâmbătă, 23 Iunie, 2018 - 09:42
La exerciţiul bilateral româno-american DACIAN EAGLE 2018

Generalul Nicolae-Ionel Ciucă, șeful Statului Major al Apărării a efectuat o vizită de lucru vineri, 22 iunie, în Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, unde se desfășoară exerciţiul bilateral româno-american DACIAN EAGLE 2018.

Pe timpul vizitei, șeful Statului Major al Apărării a avut o întrevedere cu generalul-locotenent Scott Rice, directorul Gărzii Naționale Aeriene a Statelor Unite ale Americii, căruia i-a mulțumit pentru eforturile depuse în consolidarea pregătirii militarilor ambelor țări.

Subscribe to Nicolae-Ionel Ciucă