Luni, 18 Martie, 2019 - 11:40

Primăria Municipiului București prin Casa Artelor "Dinu Lipatti" invită publicul, între 19 și 24 martie 2019, la cea de-a treia ediție a Festivalului "I Love Lipatti", ce se va desfășura între orele 18.00 – 21.00 la Casa Artelor “Dinu Lipatti” din Bulevardul Lascăr Catargiu, nr. 12. 

Marţi, 19 Februarie, 2019 - 09:49

Fundația Europeană Titulescu și Club M organizează joi, 21 februarie 2019, începând cu ora 17:30, conferința: „Între unitate și contradicție: cele două Europe”
Cu alocuțiuni din partea:
Acad. Răzvan THEODORESCU – vicepreședinte al Academiei Române
Prof. univ. dr. Ion M. ANGHEL – președintele Asociației Ambasadorilor și Diplomaților de carieră din România

Luni, 14 Ianuarie, 2019 - 13:26

Marţi, 15 ianuarie, aniversăm naşterea lui Mihai Eminescu şi serbăm Ziua Culturii Naţionale, urmărind atât programele speciale dedicate, cât şi marele eveniment organizat în această zi de Academia Română la Ateneului Român.

În fiecare an, românii serbează Ziua Culturii Naţionale - stabilită în 15 ianuarie, data când aniversăm naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. Pentru a marca această zi, TVR 3 transmite în 15 ianuarie, de la ora 21.00, sesiunea festivă "Ziua Culturii Naţionale" organizată în această zi de Academia Română la Ateneului Român.

Sâmbătă, 12 Ianuarie, 2019 - 18:49
"România - Europa, 1918 - 2018"

O naţiune nu poate exista fără intelectuali şi fără elite, a afirmat, vineri, preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, în deschiderea celei de-a XVII-a ediţii a Seminarului internaţional "Penser l'Europe", având ca temă "România - Europa, 1918 - 2018".

Marţi, 11 Decembrie, 2018 - 13:13

Institutul Cultural Român, împreună cu Fundația Europeană Titulescu, organizează marți, 11 decembrie 2018, de la ora 16.00, la Casa Titulescu (Șos. Kiseleff, nr.47), lansarea volumului cartografic „Historia Transylvaniae. Transilvania în cinci secole de cartografie“.

Joi, 6 Decembrie, 2018 - 10:06

Octavian Smigelschi este un creator a cărui operă a fost recent repusă în discuţie de dr. Alexandru Constantin Chituţă. Cercetarea sa a mers în paralel cu organizarea unor evenimente vizuale, de natură să stârnească interesul şi curiozitatea specialiştilor, dar şi pe cea a publicului dornic să vadă şi să se bucure de arta autentică.

Miercuri, 5 Decembrie, 2018 - 14:07

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Nottara, anunţă turneul pe care îl organizează în Republica Moldova, în perioada 6 - 10 decembrie a.c.. Acesta va avea loc la Bălţi şi la Cahul, ca parte a proiectului 100 de ani împreună - Centenarul Marii Uniri, ce presupune şi un schimb cultural între teatrul nostru şi teatrele din cele două oraşe moldovene. Evenimentul este realizat la propunerea şi cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român, după cum urmează:

Sâmbătă, 3 Noiembrie, 2018 - 19:32

La un an și jumătate de la deschiderea noilor sedii ale Muzeul Național al Literaturii Române, Primăria Municipiului București și MNLR a inaugurat vineri, 2 noiembrie 2018, Casa Memorială „Anton Pann”, situată pe Str. Anton Pann 20. La evenimentul de inaugurare au fost alături de Ioan Cristescu, directorul MNLR, de Arh. Constantin Goagea și de echipele MNLR și Zeppelin: Tomnița Florescu, Viceprimar PMB, Elena Petrescu, Viceprimar Primăria Sectorului 3, Acad. Eugen Simion, Acad. Răzvan Theodorescu, M.c. Mircea Martin, prof. univ. dr.

Duminică, 23 Septembrie, 2018 - 10:49
La Seminarului internaţional "Penser l'Europe", având ca temă "România - Europa, 1918 - 2018".

"Se spune că intelectualii au făcut unirea. E foarte adevărat. Fără intelectuali şi fără elite, o naţiune nu poate exista", a spus Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, în prelegerea cu tema "Crearea României şi locul său în societatea de astăzi" - din deschiderea celei de-a XVII-a ediţii a Seminarului internaţional "Penser l'Europe", având ca temă "România - Europa, 1918 - 2018",evidenţiindt rolul intelectualilor în mobilizarea maselor pentru realizarea dezideratului Marii Uniri de la 1918.

Luni, 25 Iunie, 2018 - 16:43

Fundația Europeană Titulescu organizează Marți, 26 iunie 2018, începând cu ora 17:00, lansarea cărții „Patrimoniul cultural național între lege și fărădelege”.

Autor: Ioan OPRIȘ

Cu alocuțiuni din partea: Academician Răzvan THEODORESCU; Prof. univ. dr. Ionel CÂNDEA; Conf. univ. dr. Corneliu-Mihail LUNGU; Prof. univ. dr. Ioan OPRIȘ

Moderator: Prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE – Președintele Fundației Europene Titulescu

Joi, 3 Mai, 2018 - 10:41

Joi, 10 mai 2018, ora 18:00, în Galeria de Artă a Accademia di Romania in Roma va avea loc inaugurarea expoziției „Arhitectură și Regalitate”. Expoziția este organizată de Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție și Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania din Roma.

Luni, 23 Aprilie, 2018 - 13:50

Biblioteca Academiei Române celebrează astăzi, 23 aprilie 2018, începând cu ora 11, Ziua bibliotecarului şi Ziua cărţii, a autorului şi a drepturilor de autor, prin organizarea Simpozionului naţional cu tema "Între tradiţie şi modernitate".

Vineri, 9 Martie, 2018 - 15:32

Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) și Academia Română au semnat astăzi, 9 martie 2018, protocolul prin care se înființează Senatul Culturii, organism cu rol consultativ, prin intermediul căruia MCIN va beneficia de expertiza Academiei Române în configurarea politicilor publice din domeniul culturii. 

Subscribe to Răzvan Theodorescu