Luni, 6 Mai, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?

De la o zi la alta

Mugur Isărescu într-o alergare de la palatul Victoria, la Cotroceni
la Guvern

Ţintă a unor atacuri de presă concentrice, dl Adrian Năstase afirmă: "Nu voi lăsa ca opinia publică să creadă aceste minciuni sfruntate"

Duminică, 14 Aprilie, 2019 - 13:56
Desfășurată la Moscova, în 12 aprilie, în organizarea FET și a Fondului Alexander Gorchakov pentru diplomație publică

„La 12 aprilie, s-a desfășurat, la Moscova, conferința cu tema „Statul și Biserica în tradițiile română și rusă”.

Evenimentul, la care au participat lideri ai bisericii, oameni de știință și diplomați din România și Federația Rusă, a fost organizată de Fondul Alexander Gorchakov pentru diplomație publică și Fundația Europeană Titulescu, ea ajungând la cea de-a treia ediție.

Duminică, 7 Aprilie, 2019 - 14:00

1. Dăncilă, reacţie tăioasă, în premieră, la adresa "sindicatului ambasadorilorîngrijoraţi" / 2. Discurs violent-golănesc la aniversarea NATO  / 3. EURO-CODRUŢA, proiect eşuat pe altarul negocierii politice / 4. Tarcea o salvează pe Kovesi din ghearele controlului Judiciar / 5. Artizanii uitaţi ai aderării nord-atlantice

Joi, 4 Aprilie, 2019 - 10:12

Vicepresedintele american Joe Biden a fost mai multi ani dirigintele României. Dar si al Ucrainei. El a fost desemnat de presedintele Obama ca om de contact cu Ucraina, după ce in 2014, Viktor Ianukovici „a plecat” in Rusia.

Miercuri, 27 Martie, 2019 - 07:53

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice organizează miercuri, 27 martie a.c., începând cu ora 16:30, dezbaterea cu tema ”Vestele galbene – revolta celor abandonați”.

Invitați speciali: Marcela FERARU, jurnalist, Serge RAMEAU, consul general onorific al Republicii Madagascar la București, și Florin LUCA, economist-șef CEC Bank. Moderator: prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE, președintele Fundației Europene Titulescu.

Luni, 18 Martie, 2019 - 09:31

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice organizează marți, 19 martie a.c., începând cu ora 16:30, dezbaterea cu tema „Doi ani de politică externă americană sub administrația Trump – unde suntem și ce urmează?”

Invitați speciali:

Mircea GEOANĂ, Președintele Aspen Institute România 

col. Ion PETRESCU, analist militar

Duminică, 17 Martie, 2019 - 14:00

1. #și eu - primul protest în interes național! / 2. Promulgarea - tardivă - a bugetului / 3. Summit promoțional al PPE la București / 4. Doctorul HC Timmermans ne mai pune odată diagnosticul / 5. Dragnea iese la bătaie: „leneșul de la Cotroceni”

Marţi, 5 Martie, 2019 - 10:29

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice organizează marți, 5 martie a.c., începând cu ora 16:30, dezbaterea cu tema Tratatul de la Aachen sau visul unei Europe în variantă premium.

Invitați speciali: Adrian SEVERIN și Alex COITA, politolog.

Moderator: prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE, președintele Fundației Europene Titulescu.

Evenimentul va avea loc la Casa TitulescuȘos. Kiseleff nr. 47, sector 1, București.

Sâmbătă, 2 Martie, 2019 - 12:04
Ideea centrală a președinției române, coeziunea, are sens.

În cadrul conferinței organizate de MLNR, având ca temă „Viitorul României”, Adrian Năstase a avut o intervenție din care consemnăm: 

”Nu vreau să fiu cinic, dar să-mi dați voie să-l citez pe Churchill, care spunea: După război trăim pe timpul evenimentelor mari si al oamenilor mici”, și-a început discursul Adrian Năstase. ”Cred că suntem într-o situație în care avem nevoie de lideri și că Uniunea Europeană nu mai este cea pe care am cunoscut-o în 2004 și nici în 2007, când am aderat”.

Sâmbătă, 23 Februarie, 2019 - 20:21

Fundația Europeană Titulescu organizează luni25 februarie 2019, începând cu ora 17:00, vernisajul expoziției de grafică Ādolfs Zārdiņš, deschisă în perioada 26 februarie – 3 martie, la sediul Fundației, din Șoseaua Kiseleffnr. 47.

În cadrul vernisajului vor vorbi:

Adina Rențea – Consultant de specialitate

Marius Tița – Critic de artă

Marţi, 19 Februarie, 2019 - 09:49

Fundația Europeană Titulescu și Club M organizează joi, 21 februarie 2019, începând cu ora 17:30, conferința: „Între unitate și contradicție: cele două Europe”
Cu alocuțiuni din partea:
Acad. Răzvan THEODORESCU – vicepreședinte al Academiei Române
Prof. univ. dr. Ion M. ANGHEL – președintele Asociației Ambasadorilor și Diplomaților de carieră din România

Luni, 11 Februarie, 2019 - 19:24
Volum lansat la Fundația Titulescu

Fundația Europeană Titulescu, împreună cu Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, organizează miercuri, 13 februarie 2019, începând cu ora 16:30, lansarea cărții „ANGELO MICULESCU AMBASADOR LA BEIJING (telegrame desecretizate 1982-1989)”
Autori: Liviu Țăranu, Mihai Floroiu

Cu alocuțiuni din partea:

Vineri, 8 Februarie, 2019 - 13:26

Fundaţia Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice,  în organizează12 februarie 2019, orele 16:30 dezbaterea  Lecțiile neînvățate ale războiului din Vietnam

Invitaţi speciali:

g-ral Mihail E. IONESCU, directorul Institutului pentru studii politice de apărare și istorie militară

Corneliu VLAD, publicist

Nguyen Cong Dinh, doctorand

Moderator:  Adrian NĂSTASE, preşedintele FET

Duminică, 13 Ianuarie, 2019 - 14:00

1. O „rotativă” emoțională - festivitatea de la Ateneu / 2. Ping pong cu miniștri între Cotroceni și Victoria / 3. Codruța plânge la CEDO drepturile omului / 4. „Unitatea de elită” s-a devoalat în „grup infracțional organizat” / 5. Criza corvetelor. Suspendarea achizițiilor militare navale

Sâmbătă, 5 Ianuarie, 2019 - 08:40
Revenit din Vietnam, fostul premier privește cu alți ochi politica națională

Revenit în țară după o absență de câteva săptămâni, Adrian Năstase comentează sec situația politică din țară:

Marţi, 11 Decembrie, 2018 - 13:13

Institutul Cultural Român, împreună cu Fundația Europeană Titulescu, organizează marți, 11 decembrie 2018, de la ora 16.00, la Casa Titulescu (Șos. Kiseleff, nr.47), lansarea volumului cartografic „Historia Transylvaniae. Transilvania în cinci secole de cartografie“.

Duminică, 9 Decembrie, 2018 - 10:18

La Fundația Europeană Titulescu , miercuri, 12 decembrie 2018,  ora 16:00, are loc lansarea ediției a II-a a volumului ROMÂNIA ȘI REVIZUIREA TRATATELOR.

Cartea reprezintă cel de-al șaptelea număr din Colecția „Centenar”, inițiată de Fundația Europeană Titulescu și prezintă discursurile lui Iuliu Maniu și C.I.C. Brătianu în ședința Adunării Deputaților din 4 aprilie 1934, împreună cu răspunsul Ministrului Afacerilor Străine, Nicolae Titulescu.

Miercuri, 5 Decembrie, 2018 - 21:00

Noul volum lansat de Adrian Năstase este cel de-al 8-lea din seria „Blog ‘n Roll”, cu postările  din anii 2014 si 2015 – o perioadă dureroasă din viata autorului.

„Fundația Europeană Titulescu a organizat miercuri, 5 decembrie 2018 lansarea cărții „Războiul lui Onoda. Blog’n Roll, vol 8”

Au rostit alocuțiuni: Codrin ȘTEFĂNESCU, Sorin Roșca STĂNESCU și Șerban NICOLAE

Solista Nina ACHILOV alături de pianistul Tudor SCRIPCARIU au susținut  un concert, în așteptarea sărbătorilor de Crăciun.

Joi, 29 Noiembrie, 2018 - 15:36
De catre delegația română a Grupului S&D

O reușită festivitate a fost organizata de delegatia romana din grupul S&D cu ocazia Centenarului Marii Uniri, însoțită de deschiderea unei expozitii reprezentand mari personalitati ale Romaniei, de ieri si de azi – expozitie organizata de euro-deputatul Emilian Pavel.

Duminică, 25 Noiembrie, 2018 - 14:00

1. Remaniere cu cântec: 5 „da” și 2 „NU” / 2. CExN a decis noii miniștri și „conservarea” lui Firea (doar) în partid / 3. Acuzații de antisemitism la nivel înalt / 4. Rectificare bugetară cu frâna de mână trasă / 5. Miting neautorizat de ISU la Catedrală

Vineri, 23 Noiembrie, 2018 - 10:40

În 19 octombrie, pe blog, sub titlul „PSD – ce urmează?”, Adrian Năstase publica următorul comentariu:

Marţi, 20 Noiembrie, 2018 - 19:36

Fundația Europeană Titulescu împreună cu Middle East Political and Economic Institute (MEPEI) și Fundația EURISC organizează miercuri, 21 noiembrie 2018, începând cu ora 16:00, dezbaterea „Reconfigurarea politicii privind Orientul Mijlociu în 2019”
Vor susține alocuțiuni :

Duminică, 18 Noiembrie, 2018 - 10:06
Susținută de Adrian Năstase

Marti, 20 noiembrie, de la ora 18,30,la sediul Muzeului National al Literaturii Romane, Adrian Năstase va sustine  conferinta „România: 100 de ani de politică externă” . Va fi o analiza a felului in care, dupa Marele Razboi si Marea Unire, a reusit tara noastra sa-si apere interesele nationale, in situatii internationale complicate,față de care starea prezentă nu diferă în mod esențial.

 

Joi, 15 Noiembrie, 2018 - 09:43
Am revăzut un articol mai vechi al meu, intitulat „Despre Drone şi MCV-uri” din 27 august 2012...

„Pentru cei care nu ştiu, dronele sunt nişte mici aparate teleghidate – folosite, de regulă, în teatrele de război – şi care zboară deasupra unor zone de interes pentru a spiona, a lansa explozibili sau a crea diversiuni.

În urmă cu aproximativ o lună – (la 18 iulie) – , a fost publicat Raportul Comisiei Europene privind „progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare” – o evaluare ce sintetizează situaţia în domeniul justiţiei din ultimii cinci ani. Acest raport este însoţit de un raport tehnic – cuprinzând detalii privind evoluţii legislative şi instituţionale.

Câţi dintre dumneavoastră au citit aceste documente? Câţi dintre oficialii români le-au citit? Câţi dintre parlamentari? Era nevoie de comentarii publice? De un răspuns oficial? Eu aşa cred…

Marţi, 13 Noiembrie, 2018 - 18:48

Astăzi, pentru a zecea oară, Frans Timmermans ne-a repetat metafora cu maratonul, fiind, probabil, sincer îngrijorat de situația justiției din România. Pot să sper că această abordare a candidatului Grupului Socialist din Parlamentul European la președinția Comisiei va duce la un blat cinstit cu candidatul PPE și că domnul Timmermans își va încheia maratonul electoral, anul viitor, și va fi desemnat prim-vicepreședinte al Comisiei, conduse de PPE, și Înalt Reprezentant pentru politică externă  al UE, în viitorul mandat. Așa că să nu îl certăm foarte tare. Poziția sa în chestiunea MCV poate avea și motive subiective. Așa că să îl înțelegem. L-am înțeles noi și pe Barroso, care acum se „chinuie” ca vicepreședinte la Banca de investiții Goldman Sachs., după ce s-a luptat cu corupția din România..

Marţi, 13 Noiembrie, 2018 - 07:53
La Fundația Europeană Titulescu

Fundația Europeană Titulescu organizează miercuri, 14 noiembrie 2018, începând cu ora 16:00, lansarea cărții:„Iuliu Maniu – Făuritor al Marii Uniri și tragicul său sfârșit”.
Autor: Dan BOTEZ
Cu alocuțiuni din partea Prof. univ. dr. Ioan SCURTU, Prof. univ. dr. Corneliu-Mihai LUNGU, Prof. univ. dr. Gheorghe SBÂRNĂ, Prof. univ. dr. Dumitru BORȚUN, Dr. Dan BOTEZ

Duminică, 11 Noiembrie, 2018 - 14:00

1. CCR distruge „independența” justiției: completele de judecată trebuiau trase la sorți integral / 2. Iohannis și Dragnea mai au puțin și trec la înjurături / 3. Episodul rocambolesc al „Valizei” / 4. Demisia lui Negrescu lasă în aer pregătirile pentru președinție / 5. Autostrada Unirii - unica votată în Parlament

Miercuri, 7 Noiembrie, 2018 - 09:54

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop și Adrian Năstase, fost premier al Guvernului României, au fost invitați să participe la Simpozionul ”Europa națiunilor” organizat la Stokholm de Universitatea Sodertorn, în parteneriat cu Muzeul Clemanceau, Misiunea Centenarului Primului Război Mondial și Institutul Cultural Român din Stokholm

 

 Programul simpozionului:

Vineri, 2 Noiembrie, 2018 - 11:44

Un eveniment editorial de excepție a avut loc joi la Biblioteca Academiei. La inițiativa unui grup de profesori conduși de dr. Codrin Munteanu, secretar general la MApN, au fost identificate și fotocopiate câteva sute de documente din Arhivele diplomatice ale Ministerului de Externe francez, referitoare la Procesul optanților unguri. Moderatorul Adrian Năstase a ghidat dezbaterea din jurul acestor documente, alături de profesorii Ioan Scurtu și Dumitru Preda, dar și de dr. Mihai Nicolae, directorul editurii Stefadina. În final, a vorbit inițiatorul proiectului – dr. Codrin Munteanu.

Marţi, 30 Octombrie, 2018 - 09:58

Luni, la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental, Profesorul John Mearsheimer, de la Universitatea din Chicago, a vorbit despre politica externă a marilor puteri dar si despre influenta acesteia asupra Europei si asupra României. Formatul a presupus o expunere de 40 de minute (The future of great power politics in the 21st century), urmată de comentarii din partea a trei panelisti (Gabriela Cretu, Adrian Năstase si Adrian Severin) si de o sectiune Q&A cu participantii din sală.

Subscribe to Adrian Năstase