6 iulie 2022

Târgul de Jucării @ Muzeul ASTRA ediţia a XV-a

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acţiuni sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează în perioada 28 mai – 1 iunie 2022 evenimentul Târgul de Jucării, ediţia a XV-a. Timp de 5 zile, de sâmbătă până miercuri, de Ziua Copilului, 25 de meşteri populari din toate colţurile ţării vor susţine o serie de ateliere (meşteşugăreşti) interactive. În acest mod, vizitatorii vor învăţa cum se fac jucăriile de altădată.

„Toate activităţile din programul Târgului de Jucării sunt gândite special pentru toţi copiii şi toţi cei cu suflet de copil. Oricine poate experimenta şi desluşi, alături de meşterii noştri populari veniţi din diferite colţuri ale ţării, tainele confecţionării jucăriilor de altădată, prin intermediul atelierelor de confecţionat morişti, pictură pe şevalet, diafilmele copilăriei, hârtie manuală, decorat turtă dulce, olărit, pictură ceramică, confecţionat păpuşi, ateliere de colaj – treasure hunt în natură. Vom avea activităţi şi pentru familii (quiz-uri şi vânători de comori), trasee prin pădure, în Cursa cu obstacole a lui Creangă, campionate de jocuri de cărţi pe echipe, ateliere de storytelling marca Usborne, jocuri şi activităţi cu specific Taekwon-do, iar MindSpot invită la joacă, atât părinţii, cât şi copiii. Apoi învăţăm cum să ne pregătim pentru Prima drumeţie şi ne delectăm cu spectacole de teatru interactiv – Cearta personajelor celebre, teatru de magie şi spectacole muzicale – Copilăria Compozitorilor. La sfârşitul fiecărei zile, se va organiza o tombolă cu premii.”, a declarat Raluca Andrei, Şef Serviciu Produse Culturale. Relaţii cu publicul Muzeul ASTRA

Participarea la ateliere se face în baza biletului/ abonamentului de intrare în muzeu. În ziua de 1 iunie (Ziua Copilului), accesul în Muzeul ASTRA este gratuit pentru copii cu vârsta sub 14 ani.

INFO TEXT: Raluca Andrei, Şef Serviciu Produse Culturale. Relaţii cu publicul Muzeul ASTRA

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA Sibiu

Sursa foto: Muzeul ASTRA Sibiu