20 septembrie 2021

Târgul de obiecte meşteşugăreşti tradiţionale ale romilor şi meşterilor populari

Distribuie pe rețelele tale sociale:

6-8 august 2021, între orele 10.00 şi 18.00
Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher, prin Asociaţia Meşteşugarilor şi Comercianţilor Tradiţionali Rromi, organizează în cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, în perioada 6-8 august 2021, Târgul de obiecte meşteşugăreşti tradiţionale ale romilor şi meşterilor populari. Intrarea este liberă.

Pe parcursul celor trei zile, meştesugarii romi vor expune pentru publicul larg obiecte de artizanat proprii, costume tradiţionale rome şi vor realiza, în timpul evenimentului, demonstraţii de lucru. De asemenea, va fi organizată o expoziţie de fotografii cu personalităţi rome şi va fi amenajat un stand de carte cu publicaţii apărute la Editura CNCR.

Alături de meştesugarii romi, vor expune propriile creaţii şi invitaţii acestora, meşteşugari din rândul celor mai de seamă bresle meşteşugăreşti.

Târgul de obiecte meşteşugăreşti tradiţionale ale romilor şi meşterilor populari are ca scop principal promovarea şi cunoaşterea culturii, a meşteşugurilor tradiţionale şi a artelor rome, aducând astfel la cunoştinţa publicului larg repere importante ale culturii minorităţii rome.