Publicat: 1 Iunie, 2016 - 08:43

În perioada 1 — 5 iunie, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi gazda ediției cu numărul 9 a evenimentului Târgul Național de Jucării. Pe tot parcursul acestei acțiuni, în zona Etno Tehno Parc din Muzeul în aer liber, vor fi organizate 14 ateliere interactive pentru copii. Nu vor lipsi cele de confecționat păpuși, moriști, atelierele de croșetat, țesut, pictură etc. .

,,La ediția de anul trecut, Târgul Național de Jucării a strâns 10.357 de vizitatori , semn că activitățile pregătite de Muzeul ASTRA pentru acest eveniment au fost și sunt pe placul celor mici și mari. Anul acesta vom puncta la capitolul interactivitate printr-o serie de acțiuni sugestive. Vrem să menținem și să promovăm ideea de muzeu dinamic, adică un loc unde un copil și un adult pot să învețe lucruri noi și utile.', a declarat Raluca Andrei, pedagog muzeal C.N.M. ASTRA.

Din 3 iunie vor sosi la Târgul Național de Jucării 20 de meșteri populari. Aceștia vor confecționa aici jucării tradiționale din lemn și din lut, dar și îmbrăcăminte. Sâmbătă și duminică (4-5 iunie) grupul Veteres Milites pune în scenă la Muzeul ASTRA ateliere de monetărie și de scriere antică. La fel ca în Noaptea Muzeelor, membri acestei asociații vor veni costumați în daci și romani.

Programul evenimentului va fi completat cu o piesă de teatru și un spectacol de magie.

Acțiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Responsabil eveniment: Raluca Andrei, pedagog muzeal C.N.M. ASTRA

Cosmin Călinescu

Purtător de cuvânt C.N.M. ASTRA Sibiu