Publicat: 8 August, 2018 - 11:11

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat că simte "un inconfort major" faţă de faptul că România este reprezentată în SUA de fostul şef al SRI George Maior ca ambasador.

"Nu e numai problema la preşedinte, e vorba şi de celelalte structuri care au participat în trecut la ceea ce am văzut că s-a configurat ca făcând parte din statul de drept. Am văzut şi eu că sunt foarte activi şi fostul şef adjunct al SRI-ului, domnul Coldea, şi domnul Maior care e ambasador în Statele Unite şi care a patronat din funcţia pe care o avea protocoalele secrete. Vă spun, eu am un inconfort major să ştiu că România este reprezentată în Statele Unite, care este partenerul nostru strategic, de fostul şef al serviciilor secrete, altfel nu aş fi avut nicio problemă, dacă era fostul şef al serviciilor secrete, pentru că nu cred că are o limitare, o barieră, în evoluţia viitoare, dar cel care a patronat practicile ilegale care s-au întâmplat în perioada mandatului său să mă reprezinte pe mine, ca simplu cetăţean, în Statele Unite ale Americii?", a declarat Tăriceanu, marţi seară, la Antena 3.
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: