Publicat: 5 Octombrie, 2015 - 13:09
Share

Copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că conducerea ALDE s-a reunit, luni, pentru a valida calendarul de acțiuni în vederea pregătirii alegerilor locale din 2016, plecând de la premisa că acestea vor fi organizate la finalul lunii mai sau, cel târziu, la începutul lunii iunie.

"Am validat calendarul de acțiuni pentru pregătirea alegerilor locale din 2016. (...) Noi am mers cu o marjă de siguranță, considerând că alegerile vor fi făcute în ultima parte a lunii mai. Fie atunci, fie la începutul lui iunie. (...) Prima etapă a acestei acțiuni se constituie în campania de atragere de noi membri. Plecăm de la premisa că este nevoie de o nouă clasă politică, o clasă politică proaspătă, alcătuită din oameni care nu au niciun fel de trecut discutabil. Sunt foarte mulți oameni politici cu o imagine distrusă din cauza corupției. Prin urmare, vrem să aducem oameni noi, un suflu nou și oameni cu competențe profesionale. Începând din luna octombrie și până pe 15 decembrie vom face o campanie agresivă, aș spune, în sensul bun al cuvântului, de atragere de noi membri. (...) "Odată această campanie încheiată, vom trece la etapa a doua, anume alegerea candidaților. Alegerea candidaților nu se va face după procedeul bine cunoscut și împământenit în partidele din România, adică desemnare de delegați la conferințele municipale, județene, care aleg sau validează candidații. La noi, vom utiliza sistemul de alegeri directe. Fiecare membru de partid va putea să îi voteze pe cei care devin candidați la alegerile locale. (...) Acest lucru vizează un dublu scop: îi putem desemna pe cei care sunt într-adevăr cei mai buni, nu pe cei care au aranjat în partid pe bază de lobby voturile delegaților și, în al doilea rând, vrem să dăm tuturor membrilor de partid mesajul că punctul lor de vedere contează în luarea deciziilor. Deci îi responsabilizăm, îi facem părtași la luarea tuturor deciziilor importante", a declarat Tăriceanu, luni, la Palatul Parlamentului, la finalul reuniunii conducerii ALDE.

De la mijlocul lunii martie, candidații ALDE în alegerile locale, dar și reprezentanții formațiunii în secțiile de votare vor urma o pregătire.

"Faza următoare, 15 martie — 30 aprilie, este legată de pregătirea candidaților pentru alegeri. O să facem ceea ce iarăși nu se face în România: pregătirea candidaților. Foarte mulți dintre cei care candidează nu au niciun fel de pregătire politică, nu știu ce să vorbească, nu știu care sunt temele pe care să le abordeze. Până la urmă, și politica trebuie făcută profesionist. Trebuie făcută o școală. A doua categorie va fi pregătirea celor care vor participa în secțiile de votare, dar este vorba de o pregătire mai degrabă tehnică, pe baza legislației în vigoare, ca ei să știe ce responsabilități au, ce competențe au, ce pot să facă și care sunt limitele mandatului lor. (...) Vrem să înlăturăm modelul acesta de baroni locali, care și-au constituit rețelele politice și care, indiferent de ceea ce se întâmplă, sunt în fruntea organizațiilor. Trebuie să introducem un mecanism care să permită respirația partidului, asta însemnând permanent a avea oameni de valoare și capabili să reprezinte partidul și cetățenii în raport cu problemele cu care ne confruntăm", a mai spus Tăriceanu.