Publicat: 26 Octombrie, 2018 - 23:39

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, îl acuză pe procurorul general Augustin Lazăr că a minţit în comunicatul de presă de vineri al Parchetului General referitor la hotărârea de guvern pentru protocoale, ca să îşi salveze pielea.

"Constat că procurorul general este capabil de orice pentru a-şi scăpa pielea, chiar şi să mintă în spaţiul public. Comunicatul Parchetului General nu reprezintă altceva decât o interpretare proprie dată hotărârii de guvern din 2005. HG 231 nu se referă la protocoale, ci la aplicarea strategiei naţionale anticorupţie. Strategia enunţa o serie de principii care aveau la bază respectarea statului de drept, a legilor în vigoare şi a drepturilor şi libertăţilor individuale. Nicidecum HG 231 nu stabilea încheierea de protocoale secrete precum cele încheiate între servicii şi instituţiile din justiţie în ultimii 10 ani sau precum cel semnat de Augustin Lazăr cu SRI în 2016", a scris, vineri seară, Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

Tag-uri Institutii: