Publicat: 5 Iulie, 2019 - 11:34
Share

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu scrie pe Facebook că din modelul Churchill, politicienii pot învăţa că nu mereu cei care iau voturile le şi merită.

"REMEMBER. Astăzi se împlinesc 74 de ani de la un eveniment politic care a zguduit mapamondul și se va preda veșnic în școlile de politologie. Winston Churchill, cel mai mare britanic care a trăit vreodată, cum îl consideră ai lui, omul care și-a dus țara la victorie, ca premier, în Al Doilea Război Mondial, a pierdut stupefiant primele alegeri organizate după înfrângerea lui Hitler, deși, personal, avea 83% încredere în sondaje. I-a rămas satisfacția că cel puțin pleca în opoziție după ce învinsese dușmanul nazist. Marele bărbat de stat nu a dezarmat, a continuat lupta și, în 1951, a revenit la cârma țării. Cel care îl învinsese în alegeri a rămas în istorie mai mult grație acelei suprinzătoare înfrângeri a lui Churchill. De aici, prima lecție ar fi că nu mereu cei care iau voturile le și merită. A doua, niciodată să nu te consideri învins doar pentru că adversarii îți spun asta!", scrie Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.