Publicat: 6 Iunie, 2017 - 13:03
Share

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a întâlnit cu  Liviu Dragnea, după apariția în presă a crizei pe legea salarizării.

 La ședință a participat și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, anunță Antena 3.

Potrivit unor surse politice, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, și ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, au avut o întâlnire marți dimineața pentru a calcula impactul noilor amendamente depuse la legea salarizării. Cei doi ar fi ajuns la conculzia că nu există resurse bugetare pentru susținerea tuturor prevederilor existente în varianta actuală a legii.

Prin urmare, creșterile salariale de 100% din Sănătate ar urma să nu mai fie aplicate de la 1 ianuarie 2018, ci să se aplice etapizat, la fel ca în alte domenii. O situație similară ar fi și la Educație. Cele două sectoare ar urma să beneficieze de creșterea de 25% aplicată în toate sectoarele, de la 1 ianuarie 2018, iar majorările ulterioare să fie făcute până în 2022. Într-o intervenție telefonică la Antena3, Lia Olguța Vasilescu a confirmat informațiile.