17 august 2022

Teatrul de Stat Constanţa a inaugurat, în weekend-ul care a trecut, noua Sală Studio

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Aflat în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea normal, din cauza faptului că sediul său a intrat într-un proces de reabilitare termică şi electrică, pe fonduri europene, Teatrul de Stat Constanţa (TSC) a încercat să găsească variante cât mai bune pentru trupă şi pentru publicul constănţean.

Sprijinul a venit din partea Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman” Constanţa şi din partea Centrului Educativ Multifuncţional „Jean Constantin”, dar, din păcate, prea puţine spectacole ale teatrului pot fi jucate în cele două spaţii puse la dispoziţie, cu generozitate de directorul bibliotecii, Angelo Mitchievici şi de directoarea Centrului Cultural Judeţean „Teodor Burada”, Doina Voivozeanu.

În faţa refuzului primit la rugămintea de a se întoarce, provizoriu, în sediul vechi, în care teatrul funcţionase din anul 1952 până în 2004, directorul general Erwin Şimşensohn a decis să transforme sediul în care se desfăşura activitatea administrativă a TSC într-o Sală Studio.

„Asta după ce mi-am dat seama că pereţii despărţitori erau din rigips şi am realizat că nu este structură de rezistenţă, iar înlăturarea lor ar fi creat un open space de 220 mp. Avea şi înălţimea potrivită, 4,70 m şi-atunci am trecut la treabă, încet-încet”

Transformarea a fost realizată exclusiv de echipa tehnică a Teatrului de Stat Constanţa, coordonată de directorul tehnic Viorel Urse. Maşinişti, recuziteri, lăcătuşi mecanici, tâmplar, pictor, artist butafor, şofer, mare parte din echipa administrativă au lucrat împreună pentru transformarea în timp record a acestui spaţiu.

„Orice instituţie teatrală are mai multe tipuri de săli de spectacole, cel puţin două. O sală mare, cu o scenă italiană, ceea ce înseamnă că publicul este faţă-n faţă cu spaţiul de joc, şi o sală studio, „black box theatre”, unde spaţiul este complet adaptabil, iar publicul poate să stea în diverse forme, în diverse poziţii faţă de spaţiul de joc, în funcţie de viziunea regizorului, în funcţie de cum doresc realizatorii respectivului spectacol.

Oricum o sală studio ar fi fost necesară. Iată că acum nevoia ne-a împins să creăm o sală studio. Dar este o formă provizorie, pentru că ne dorim ca, la vară, când închidem această stagiune 2021-2022, spaţiul să intre într-un nou proces, într-o adaptare mult mai complexă. Sperăm să devină una dintre cele mai frumoase săli studio de teatru din ţară şi avem şi premisele”, a mai declarat directorul TSC, fără a oferi detalii în privinţa firmelor şi persoanelor care doresc să se implice în realizarea, până la începutul stagiunii teatrale 2022 – 2023, a unei săli studio complet adaptate şi utilate.

„Pot doar să vă spun că avem parteneri care deja s-au angajat să ne sprijine – cu bani şi cu forţă de muncă şi cu materiale – şi vor să-şi pună amprenta asupra infrastructurii culturale din Constanţa”.

AVANPREMIERA SPECTACOLULUI „UNIVERSURI PARALELE”

Sala Studio a Teatrului de Stat Constanţa a fost inaugurată cu avanpremiera spectacolului „UNIVERSURI PARALELE” de David Lindsay-Abaire, traducerea Adina Oniciuc, în regia lui Radu Iacoban.
În distribuţie: Mihaela Velicu, Lucian Iftime, Cătălina Mihai/ Ecaterina Lupu, Lana Moscaliuc şi Theodor Şoptelea / Cătălin Bucur.

Scenografia este semnată de Tudor Prodan, iar muzica originală, de Aida Šošić.

Viaţa perfectă a unui cuplu este dată peste cap atunci când fiul, Danny, moare într-un accident. Cei doi soţi fac eforturi să îşi continue existenţele, fiecare încercând un alt fel de a depăşi tragedia, dar se întâlnesc în final în decizia tacită de a accepta că durerea nu se va sfârşi niciodată.

Spectacolul se constituie într-o autopsie a tragediei, investigând, cu meticulozitate, cu empatie şi cu umor, profunzimile durerii şi felul în care personajele implicate gestionează diversele ei faze.

Cele două reprezentaţii în avanpremieră au avut loc în 12 şi 13 martie, iar PREMIERA, care va fi a doua premieră a stagiunii şi prima a anului 2022, va avea loc duminică, 27 Martie, de Ziua Mondială a Teatrului.

* * *
David Lindsay-Abaire este un prolific şi premiat dramaturg american, piesa „Rabbit Hole” (Universuri paralele) fiind cel mai mare succes al său. Cu această piesă a obţinut Premiul Pulitzer pentru Dramă în 2007 şi câteva nominalizări la premiile Tony. Tot el a scris scenariul pentru filmul cu acelaşi titlu, realizat în 2010, cu Nicole Kidman în rolul principal.

A scris mai multe piese montate cu succes în toată lumea, dar şi scenarii şi versuri ale unor musical-uri de succes, cum a fost Shrek, care a avut peste 400 de reprezentaţii pe Broadway.

* * *
Radu Iacoban a absolvit, în 2005, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, Facultatea de Teatru, Specializarea Arta actorului, la clasa profesorului Gelu Colceag şi a continuat cu un master în Arta actorului, pe care l-a absolvit în 2007. În acelaşi an a fost câştigătorul Premiului pentru Cel mai bun actor la Gala HOP. De asemenea, a fost nominalizat la premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar la Gala premiilor Gopo 2009, pentru rolul Bughi din filmul „Amintiri din epoca de aur” (2009), în regia lui Cristian Mungiu.

Zece ani mai târziu, sub îndrumarea regretatului Alexandru (Ducu) Darie, a absolvit Masterul în Arta regizorului de teatru, tot la UNATC.

Din 2012 până în prezent a montat 26 spectacole, majoritatea la teatre din capitală, dar şi la Arad, Brăila, Iaşi, Timişoara, la unele dintre ele semnând şi scenariul, şi este regizor angajat al Teatrului Mic din Bucureşti.
„Carpathian Garden” a câştigat Premiul pentru Cel mai bun spectacol al Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD 2014, la acest spectacol Radu Iacoban semnând atât regia cât şi scenariul.

* * *
Tudor Prodan a studiat la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, secţiile Design Interior, Arhitectură şi Tehnologie şi Arhitectură. Din 2009 este scenograf şi artist vizual în teatru. A obţinut două premii pentru cea mai bună scenografie, pentru spectacolul „Menajeria de sticlă” (Point), la Maratonul de teatru independent din 2016 si pentru spectacolul „Bad Talks” (unteatru) la Undercloud 2019.

A creat scenografii pentru spectacole regizate de Radu Iacoban, Eugen Gyemant, Radu Afrim, Leta Popescu, Florin Piersic Jr., Vladimir Anton, Alexandra Penciuc, Radu Nica, Vladimir Massaci şi alţii. Este desenator şi graphic designer, ceea ce, spune el, îl ajută să vadă în tablouri decorurile de teatru. Pe lângă zecile de concepţii scenografice realizate la numeroase teatre din toată ţara, Tudor Prodan a avut şi două expoziţii personale de grafică în capitală.