3 iulie 2022

Teatrul Naţional completează programul de spectacole al lunii iunie cu o reprezentaţie suplimentară ÎMBLANZIREA SCORPIEI

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ca urmare a cererii mari de bilete pentru spectacolul ÎMBLANZIREA SCORPIEI, a cărui premieră va avea loc joi, 30 iunie, Teatrul Naţional completează programul de spectacole al lunii iunie cu o reprezentaţie suplimentară programată miercuri, 29 iunie, de la ora 19, la Sala 2 TNTm.

Cele două reprezentaţii cu ÎMBLANZIREA SCORPIEI vor închide stagiunea 2021-2022.

„Îmblânzirea scorpiei”, în traducerea, adaptarea şi regia artistică a lui Radu Iacoban şi scenografia lui Tudor Prodan, îi reuneşte în distribuţie, într-un spectacol exploziv, pe actorii Teatrului Naţional Flavia Giurgiu, Matei Chioariu, Ion Rizea, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Claudia Ieremia, Andrei Chifu, Marin Lupanciuc, Darius Zet, Romeo Ioan şi Cristina Konig, cărora li se alătură foarte tinerii Tania Ionescu, Cristina Chiperi, Oana Ioviţa, Teodor Caus, Otniel Floruţ şi Vlad Vajdovici, masteranzi ai departamentului actorie al Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul UVT.

Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia de bilete „Mărăşeşti”, str. Mărăşeşti nr. 2, tel. 0256 201 117, orar marţi – duminică, între orele 11-19 şi online, pe www.tntimisoara.com.