9 august 2022

Teatrul Național din Timișoara se alătură campaniei Radio România Cultural, RUGĂ PENTRU PACE

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Acum două săptămâni părea de negândit ca pacea să devină, deodată, un cuvânt cu o greutate atât de concretă, să vedem cu ochii noștri victimele „instinctelor de război”, cum spunea Nicolae Iorga. Conștiința noastră, a tuturor, trăiește azi o realitate pe care trebuie să și-o asume, o realitate în care cuvântul SOLIDARITATE câștigă în fiecare moment noi sensuri. În această seară, Teatrul Național din Timișoara se alătură campaniei Radio România Cultural, RUGĂ PENTRU PACE, ca un preambul al evenimentului organizat în 5 martie de RRC, cu sprijinul Editurii Litera.
Evenimentul are loc cu ocazia premierei oficiale a spectacolului Nora. O casă cu păpuși. Partea a doua de Lucas Hnath, în regia lui Radu Iacoban. Spectacolul pe textul acestui autor celebru a avut prima reprezentație cu public din România în luna decembrie 2021, pe scena Teatrului Național din Timișoara.