Publicat: 29 Mai, 2020 - 13:50
Share

Teatrul pentru Copii şi Tineret "Gong" Sibiu lansează un concurs cu vouchere cadou, pentru cei care vor alege să completeze online un chestionar cu nouă întrebări despre activitatea instituţiei.

"Teatrul e un organism viu, ce se transformă în funcţie de mediul la care se conectează. Pentru a înţelege mai bine nevoile părinţilor, dar şi pentru o mai bună evaluare a activităţii noastre pe timpul stării de urgenţă, am creat un prim set de întrebări cu ajutorul cărora să fim mai aproape de publicul nostru.", a declarat Adrian Tibu, manager Teatrului pentru Copiii şi Tineret din Sibiu.

Chestionarul poate fi completat online aici.

Întrebările vor rămâne deschise până în data de 12 iunie 2020. După încheierea acestei perioade, organizatorii vor extrage 5 participanţi, ce vor primi câte un voucher cadou în baza căruia îşi pot rezerva o vizionare cu circuit închis, la sediul teatrului.

Voucherul poate fi folosit o singură dată şi este valabil în următoarele 16 luni pentru oricare din spectacolele de tip caravană din repertoriul teatrului. Confirmarea rezervării se face în funcţie de disponibilitatea spectacolului în momentul respectiv, de comun acord, cu respectarea strictă a legislaţiei valabile pentru acea perioadă, precum şi orice alte măsuri ce vor fi impuse pentru combaterea răspândirii noului coronavirus.

Tag-uri Institutii: