Publicat: 21 Noiembrie, 2015 - 07:00

În fine, după îndelungi discuţii şi şovăieli, retrageri de candidaţi la fotoliile minesteriale, numiri abslout si categoric disculatbile, avem guvern de tehnocraţi. Asta s-a dorit, asta am dobândit! Voia celor din Piaţa Universităţii a fost împlinită! Dar oare asta  au dorit?

Tehnocraţia reprezintă orientarea în sociologia şi politologia contemporană potrivit căreia rolul în conducerea societăţii trebuie să revină nu factorilor politici, ci specialiştilor din diverse domenii. Aceşti  specialişti urmează a primi responsabilitatea unui minister sau linii de activitate, astfel încât tot ceea ce reprezintă interes major al ţării  să fie bine reprezentat, asigurat, consolidat, dezvoltat pentru a răspunde cerinţelor sistemului.

Comoara cea mai de preţ a unei societăţi este dată de numărul şi calificarea oamenilor. Noul cabinet este bogat în astfel de tehnocraţi, dar, atenţie, elementul politic, atât de hulit şi respins s-a strecurat pe diverse paliere ale guvernului determinând numeroase şi acide comentarii.

Fără carnet de partid, fără culoare politică, fără idei preconcepute despre influeţa partidului etc. sunt elemente ce au unit protestatarii de la coada calului, iar dl.prim ministru desemnat şi validat, a jurat să nu se abată de la voinţa boborului!? Aşa a fost? Aşa au decurs evenimentele din această perioadă?

Trecem peste gafa de proporţii făcută de dl. Cioloş odată cu numirea unui medic exhibiţionist la Sănătate. S-a trecut cu multă uşurinţă peste acest moment. Cred că s-ar cuveni a adânci modul în care a decurs acest prim şi nefericit pas al dlui Cioloş. Cum de a apărut acest candidat, cine i l-a trimis, cum a fost posibil acest test de intoxicare a primului minstru abia numit? A venit din culise, de la un amic de familie, de la o nepoată, de la nevastă, de la oamenii “de bine”? Cum este posibil să lansezi candidatura unui om despre care nu şti nimic, nu te documentezi cât de cât, nu ai date sau informaţii pertinente?

Învăţaţi, domnule prim ministru “cine are informaţia deţine şi puterea”! După prima  eroare a venit a doua prin cooptarea în guvern, la un minister extrem de dificil, cel al Jutiţiei, a unei doamne  care nu avea studii de specialitate. Ea săraca nu realiza în ce gură de Moloh va intra şi a crezut că totul este joacă de copil. S-a înşelat. Mai grav este că cel care iarăşi a gafat, a fost dl. prim-ministru. Şi din nou, cine i-a şoptit  “ia-o, dle, pe asta că-i bună” sau de la cine a primit nota de cunoaştere a doamnei, cine i-a garantat de  integritatea şi buna?

Cele două numiri au fost invalidate la timp de insuşi dl. Premier, aşa că, vorba ceea “bine că fuse şi se duse!” Da, da’ ce te faci că, deşi s-a zis “fără politichie” , o doamnă bine făcută şi extrem de devotată a primit deja ministerul la care râvnea, dar mai întâi a oferit exemplul înălţător al dragostei şi recunoştinţei veşnice pentru dl.Boc, nume şi fost premier de tristă amintire, alături de  dl. Băsescu, fost prezident şi personalitate extrem de “iubită’ de naţia autohtonă!

Concret, doamna a sublinit meritele deosebite ale lui Boc ajutat de Băsescu, prin reducerea salariilor şi pensiilor, măsură care, după raţionamentul doamnei, a asigurat nivelul economic crescut al României zilelor noastre. În următoarele momente doamna ar fi trebuit adusă la tăcere şi zburătăcită în cuibul  plin de găinaţ din care plecase. Nu a fost aşa şi acum i-aş întreba pe cei de la Universitate, ce părere au?

Este foarte adevărat, nu-i uşor să găseşti omul potrivit pentru locul potrivit! Dar, în acest ultim caz, este de-a dreptul strigător la cer să promovezi partidismul şi neghiobia ca formă de alegere a unui funcţionar superior din guvernul ţării! Ori, te pomeneşti că se reface  grupul de presiune care va milita cu îndârjire pentru reducerea salariile a pensiilor, a ajutoareleor de stat aducând România anului 2016 la stadiul de ţară pe valul dispariţiei??? Domnule prim ministru Cioloş, nu uitaţi că un şef este puternic prin sobordonaţii lui!! Da, dar fiecare şef se cere a fi controlat pentru a nu derapa către zona răului, groazei şi minciunii!

Nu pot încheia aceste rânduri fără a sublinia gestul lui Liviu Dragnea, care nu s-a sfiit deloc în a aduce mulţumirile sale şi ale partidului lui Ponta, om de numele căruia se leagă, indiferent de opiniile politice şi nepolitice realizările României ultimilor ani. Este în firea omului să uite, să minimalizeze binele, să  arunce cu noroi în cel care i-a făcut bine. Mă întreb dacă dl.prim ministru Cioloş se va bucura de o asemnea cinstire pentru  îmbogăţirea românilor şi României.Vom trăi şi vom vedea!

Format: