Publicat: 14 Septembrie, 2017 - 21:07

 Evenimentul zilei l-a constituit corecția fizică pe care sociologul Mirel Palada i-a aplicat-o vicepreședintelui Senatului, useristul Goțiu (cel care mânca din coșurile de gunoi), ca răspuns la insulta de „nesimțit” pe care acesta i-a adus-o în direct, la o emisiune de la B1 TV STOP  Replica lui Palada a avut loc însă în pauza de publicitate STOP  Deși nu recunosc, nu puțini au fost cei care, cunoscându-l pe Goțiu, au apreciat acțiunea sociologului. Dar cum nu este „corect politic” să recunoști așa ceva... STOP  Spre regretul victimei,  pumnul primit direct în simpatica sa figură nu a lăsat urme vizibile, pentru a putea fi exploatate mediatic STOP  Reținut la rândul său de mascații care au descins la palatul regal din Sibiu, regele Cioabă a fost pus în libertate sub control judiciar în dosarul în care este investigată prima doamnă Sighișoara, pentru evaziune fiscală. Din dragoste pentru consoartă, alteța sa ar fi luat asupră-i vinovăția STOP  Menționînd în discursul său despre starea Uniunii necesitatea aderării Romîniei la Schengen, Juncker ne-a făcut mai mult rău decât bine. Premierii austriac și olandez au recționat cu promptitudine respingând ideea pe motiv că și așa sunt destule probleme, ca să mai venim și noi cu corupția noastră STOP  Procuroarea Moraru Iorga  a făcut o dezvăluire șocantă: Codruța Kovesi nu ar fi luat în considerare un denunț al lui Dinu Pescariu la adresa „unui fost premier” pentru trafic de influență. Se bănuiește că ar fi vorba despre Emil Boc STOP  În sfârșit am scăpat de Daum. Federația i-a comunicat decizia de reziliere a contractului - cu plata daunelor prevăzute de acesta, pe care însă nu le știe decât Burleanu STOP  Încă 16 bani pe litrul de benzină de la miezul nopții de joi spre vineri. Bugetul își ia partea leului STOP  Ministrul Daea vrea să o convingă pe colega sa de la „Muncă” să-i scutească pe agricultori de semnarea condicii. Au lucruri mai importante de făcut, mai ales acum, în campanie (AMBIDEXTRU)