Publicat: 16 Februarie, 2018 - 01:38
Share

 Unde dai și unde crapă! Ceea ce ar fi trebuit să fie o „execuție publică” a Codruței s-a transformat într-un triumf parțial al acesteia. Gestul considerat imprudent al organizării primei sale conferințe de presă din carieră într-un moment mai mult decât delicat s-a concretizat într-o prestație dibace: șefa DNA a mințit cu sâmge rece  vreme de aproape două ore , privindu-și în ochi anchetatorii și negând orice acuzație! Această tărie de caracter i-a impresionat pe unii dintre aceia care se îndoiau de ea  și a făcut ca meciul mediatic, în dezavantajul ei la acel moment, să se echilibreze STOP  Totul părea să depindă de acum de ministrul Toader, rechemat de urgență pentru a-și exercita prerogativele STOP  Caravana presei de investigație s-a mutat la Ministerul Justiției unde ministrul a procedat mai întâi, precaut, la eliberarea căilor de retragere, după ce a anunțat că ceea ce va urma va fi doar o declarație de presă STOP  Asta a și fost: cu blândețea-i cunoscută, a făcut un scurt raport al misiunii sale japoneze, care viza binele material al justiției cu sprijin de la Banca Mondială STOP  Apoi a ținut să reamintească statutul său de independent într-un guvern politic, sfârșind prin a lăsa asistența „mască” prin anunțul că-și va dezvălui intențiile abia săptămâna viitoare! STOP  Toate speranțele presei, pusă la grea încercare, s-au transferat la Palatul Cotroceni unde absentul (de vreo două săptămâni) președinte a anunțat că va avea ceva de spus la ceas de telejurnale de seară STOP  Bronzat și cu un aer detașat, Iohannis a ținut să sintetizeze situația într-o propoziție: „Niște penali vor să discrediteze DNA!” STOP  „Cunoașteți opinia mea despre DNA?” - a întrebat retoric președintele. „Face o treabă foarte bună!” STOP  Nici un cuvânt despre modul în care gașca de procurori de la Ploiești se concurează cu gașca locală de penali. Practic, cu aceleași metode STOP  Calmul olimpian al șefului statului a fost șifonat în sesiunea de întrebări în care „o anumită parte a presei” l-a înghesuit cu chestiuni incomode, reparate cu grăbire de emisarii celeilalte părți STOP  Involuntar, președintele l-a plagiat pe Iordache cu replica „altă întrebare?” STOP  A reieșit, totuși, din această conferință, o „știre” - vorba unui comentator: în aceeași dupăamiază președintele primise vizita premierului Dăncilă și a „penalului” Liviu Dragnea, cu care discutase despre...proiectul de țară și despre centenar! Cestiuni arzătoare...(AMBIDEXTRU)

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: