Publicat: 7 Martie, 2017 - 21:03
Share

 Nicolae Șerban a aruncat piatra amendamentului în balta dezbaterilor și înțelepții statului de drept se zbat să o scoată. Iohannis, Lazăr și Kovesi au susținut în cor că nu trebuie grațiați corupții, nici dacă „stau trei într-un pat”, vorba parlamentarului. Lor li s-au alăturat Dragnea și Grindeanu, care nu au chef să mai treacă printr-o experiență de genul Ordonanței 13 STOP  A avut bilanțul și Ministerul Public, de la care nu putea lipsi președintele. A fost un bun prilej de tămâiere reciprocă a șefilor din justiție pentru marile succesuri obținute în lupta cu corupția și cu surorile sale infracționale. Nu a lipsit binecuvântarea tradițională a șefului statului STOP  A fost un bun prilej pentru ca titularul de la Cotroceni să revină asupra subiectului referendumului: e drept că a lăsat-o mai moale, dar nu a renunțat. Așteaptă doar momentul propice STOP  A mai făcut și o precizare legată de subiectul reuniunii Consiliului European, în legătură cu care a refuzat să se consulte cu partidele: o Europă cu mai multe viteze nu e bună! Noi vrem să facem parte din nucleu, cu orice preț! STOP  Monumentala gafă (oare?) a Liviei Stanciu, care a uitat să motiveze sentința din dosarul Referendumului când a plecat la Curtea Constituțională s-ar putea să fie marea șansă a lui Dragnea de a scăpa de o condamnare cu executare în dosarul „Bombonica”. Prima sentință poate fi declarată nulă, nefiind valabilă motivarea - tardivă - facută de un alt judecător STOP  Tot de Dragnea se leagă și sesizarea Curții Constituționale în legătură cu interdicția persoanelor condamnate de a ocupa funcții în administrația centrală (inclusiv cea de premier). Dorneanu a amânat decizia până când judecătorii vor cădea de acord (majoritar) asupra formulei optime, în concordanță cu legislația europeană. Că de unanimitate nu poate fi vorba atâta timp cât se află pe acolo celebra doamnă Stanciu STOP  Ponta face dezvăluiri cutremurătoare: procurorii care lucrează dosarul lui Tăriceanu despre Ferma Băneasa i-au propus să devină „martor protejat”, urmând să scape și de belelele din dosarul lui Șova. A refuzat însă cu demnitate STOP  Acuzat că i-ar fi turnat pe colegii săi de la Institutul de Economie Mondială, Dijmărescu și Pașcu, Isărescu neagă cu hotărâre și face recurs la o decizie din 2002 a CNSAS care l-a absolvit de acuzațiile de poliție politică. Intre timp au apărut noi documente, dar legea nu permite rectificarea hotărârii. Așa că rămâne cum nu-i place lui Isar, care a ostenit major căutând probe...STOP  Camera Deputaților a reacționat mai prompt decât credeau cei care știu cum merg lucrurile pe acolo și a decis angajarea urgentă a 17 ghizi ca să nu rămână nevizitată Casa Poporului (AMBIDEXTRU)