Publicat: 18 Iulie, 2018 - 21:51

Iohannis începe să aibă obiceiuri englezești: ia ceaiul de la Ten OClock cu premierul. Uitând că nu demult i-a cerut imperativ să demisioneze, președintele a invitat o pe Viorica Dăncilă la Cotroceni ca să mai stea de vorbă. Despre ce au vorbit știm doar din comunicatul de la Palatul Victoria, pentru că președinția nu s-a mai obosit să dea unul. Despre președinția României la UE s-a discutat. în linii mari. Generalități STOP  Este totuși un semn că șeful statului nu prea mai trage nădejde să joace rolul de lider european cu un guvern „al său”. La nevoie e bun și ăsta STOP  Orban (al nostru) se poate mândri că face prozeliți. Tocmai în America. După modelul său, un fost sef CIA l-a acuzat pe Trump de „înaltă trădare” pentru întâlnirea cu Putin. Dar n-a făcut și plângere penală la DIICOT-ul lor STOP  Se întâmplă ceva la liberali. Orban ori e pe făraș, ori speră să dea lovitura coagulând fracțiunile din partid. A admis aproape cu inconștiență ca Blaga să organizeze o întâlnire cu foștii săi tovarăși din PDL. La care el n-a participat.Pentru că n-a fost invitat. Totodată, se pregătește revenirea în partid a lui Antonescu. Este ceva putred in Danemarca STOP  Deși stau binișor în unele sondaje, „Martorii lui Cioloș” nu au încă un partid. Mai durează până se încarcă platforma STOP  Curtea Constituțională a dat două lovituri într-o zi: le-a dat dreptate familiilor gay care vor să se stabilească într-o țară care nu le recunoaște mariajul și a declarat drept neconstituțională legea de constituire a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. Pentru aceasta din urmă era suficientă o Hotărâre de Guvern, nu era necesară o lege STOP  Tot azi Legea manualului școlar a fost declarată neconstituțională pentru că instituie un monopol pe piață STOP  A mai murit un miner la Lupeni după ce o galerie s-a surpat. De data asta e aproape sigur că mina se închide STOP  Președintele a semnat fără să-i tremure mâna legea care condiționează ajutorul social de prestarea unor activități. Teoretic, se pune capăt pomenilor primăriilor către cei fără chef de muncă (AMBIDEXTRU)

Tag-uri Institutii: