Publicat: 31 Ianuarie, 2018 - 21:15

 De la Bruxelles, Iohannis transmite că legile justiției sunt „intangibile”. Cu alte cuvinte, nici cu o floare nu poți să le atingi. Juncker încearcă să-i cânte în strună, afirmând însă că ar trebui totuși schimbate, dacă au fost atinse. Adică să nu rămână așa cum le-a schimbat parlamentul, pentru că vor crea probleme și la MCV și la Schengen. Acestea ar trebui atinse și aduse la o formă în care să nu afecteze lupta împotriva corupției STOP Noroc că Curtea Constituțională a depistat niște sintagme neconstituționale prin modificări iar parlamentul care le-a adoptat va trebui acum să le modifice! Și așa ieșim din cercul vicios al modificării/nemodificării legilor ăstora buclucașe STOP  În concluzie: intangibilele legi ale justiției vor fi schimbate. Schimbarea schimbării! STOP  Soluția asta neașteptată îl mulțumește și pe Dragnea dar și pe Iohannis, care constată că, deși schimbate, legile nu mai afectează independența justiției și rolul său propriu în numirea magistraților. Acesta fiind de fapt scopul pentru care, mărturisește președintele, se agită foarte mult, deși unii par să nu vadă acest lucru STOP Abia pus în funcțiune, guvernul se reorganizează prin comasarea unor ministere și prin trecerea unor segmente de la un minister la altul. Totul în ideea unei funcționări optime. Adică mai bune decât în vremea predecesorilor STOP  Premierul Dăncilă a transmis că nu are nevoie de protecție SPP și că se va descurca ajutată de băieții de la Internele colegei Carmen Dan, mult mai discreți decât aceia ai lui Pahonțu STOP  În ciuda semnalului lui Dragnea, câțiva reprezentanți ai celuilat stat paralel cu statul paralel nu par dispuși să renunțe la serviciile de specialitate. Printre aceștia se numără ...Grindeanu și Tudose, dar și Toader STOP  Doamna Dăncilă a centralizat acțiunile cu risc de infringement și a ajuns la un îngrijorător total de 55! Nerezolvate, acestea vor însemna amenzi mai mari decât sumele accesate STOP  Nu este prea limpede nici soarta formularului 600. În timp ce Teodorovici îl dă drept mort și îngropat, Dăncilă îl amână în ideea comasări lui cu un altul - 200 STOP  La Parlament se fac socotelile post-Tudose. Bădălău, care se cam dăduse cu protestatarii, a fost înlocuit de la vicepreședinția Senatului (unde abia se mutase în cel mai mare birou, cel care fusese pregătit pentru Elena Ceaușescu) cu Țuțuianu, care pare să-și fi ispășit păcatele pentru care a fost schimbat de la Apărare. S-a găsit de lucru și pentru Pop - șefia comisiei de Educație, de unde Cati Andronescu a fost dată jos, pentru că a mișcat în front la ultimele evenimente (AMBIDEXTRU)