Publicat: 4 Ianuarie, 2017 - 21:50

 Zi cu turație maximă la nivel guvernamental: de dimineață au început audierile în comisiile parlamentare în care candidații au fost mângâiați pe creștet de reprezentanții Puterii și certați de cei ai Opoziției STOP  În plenul Parlamentului, noul guvern a fost votat cu 295 - 133. Alături de alianță au votat udemeriștii și minoritățile STOP Etapa cea mai tensionată s-a consumat la Cotroceni, unde membrii Executivului au depus jurământul sub privirile încruntate ale unui președinte ce nu poate uita înfrângerile în serie de la finele anului trecut STOP  In loc de urări, Iohannis i-a tras de urechi pe câștigătorii alegerilor ( în dauna „partidului său”) somându-i să îi explice  cum se vor încadra în deficitul de 3% - lucru care se pare că nu-l lasă să doarmă STOP  S-a adresat apoi „penalului” Dragnea (cel care nu a avut loc în tribuna oficială la Ziua Națională) cu cuvintele: „Aflarăm de la TV că sunteți singurul care cunoaște programul de guvernare din scoarță-n scoarță. Învățați-i și pe ei” STOP  Adică pe miniștri - inclusiv doamna Shhaideh, care de data asta a putut să jure pe Coran fără să se sesizeze „Serviciile” STOP  În discursul său inaugural de la Parlament Sorin Grindeanu a pomenit de câteva zeci de ori cuvântul „normal”, ceea ce îl îndreptățește  la titlul lui Klopp ( de la Liverpool) de „The Normal One” STOP  Tot în Parlament Tăriceanu a ținut să clarifice perspectivele statului de drept: „Serviciile cu serviciile, civilii cu civilii”! STOP  Zile grele pentru Servicii: autodenunțurile lui Ghiță au tulburat serios  apele societății, ceea ce l-a obligat pe procurorul general să deschidă un dosar, chiar fără un denunț oficial. Băsescu a recunoscut înregistrările în care se referea la „statul mafiot” - cel pe care chiar el îl crease STOP  Începe să iasă la iveală urzeala condamnării lui Voiculescu, cu a cărui „execuție” a fost însărcinată judecătoarea Camelia Bogdan, invitata specială la sindrofiile de la ambasada americană STOP  In timp ce noul guvern era votat în Parlament, cel vechi își lua rămas bun printr-un inventar al realizărilor prezentat de Dacian Cioloș. Ca un veritabil Terminator acesta a lansat avertismentul clasic: „I”ll be back!” Nu plec nicăieri și mă implic în politică! De parcă n-ar fi fost și până acum STOP  Cioloș a pus ochii pe resturile din PNL și spre juniorii de la USR, a căror gură mare opoziționistă nu se remarcă decât prin penibilul discursurilor liderașilor lor STOP  Avocatul (Poporului) Ciorbea a pus gând rău legii care l-a împiedicat pe Dragnea să devină premier și a promis că o va demonta cu argumente pertinente STOP  Secvența memorabilă a zilei: adus de mînă de tata si mama (Dragnea și Tăriceanu) până la ușa sălii de consiliu, pupat pe obraz, Grindeanu a fost lansat pe orbita primei ședințe de guvern STOP  Senzațional: un sindicat al Polițiștilor a cerut ca premierul să fie amendat pentru că a fumat într-un spațiu interzis! (AMBIDEXTRU)