Publicat: 16 Februarie, 2018 - 22:08

 Mare zarvă se face pe seama unei declarații a premierei Dăncilă care și-a exprimat, de fapt, îngrijorarea față de starea de sănătate a unor europarlamentari români. În calitatea sa de fostă colegă este foarte probabil ca doamna Dăncilă să fi sesizat niște simptome specifice  autismului și, înainte  de a o certa și amenda, ar fi bine ca CNCD-ul să consulte niște medici de specialitate care își pot da seama dacă, într-adevăr, Monica Macovei și Cristian Rizea sufera de această maladie (și ar trebui tratați), sau nu STOP  Jignit de acuzele lui Dragnea, Ponta s-a dus la DNA și a cerut o adeverință că nu e turnator și că fusese chemat doar în calitate de martor. I-a scăpat însă porumbelul, că știa de „blaturile” fostului său prieten încă din 2015, situație în care ar putea fi anchetat pentru tăinuire STOP   Șeful NATO, Jens Stoltenberg, ne avertizează că suntem în raza de acțiune a rachetelor nord-coreene. Asta ca să nu ne pară rău că am dat bani pe rachetele Patriot de la Trump STOP  După ce s-a calificat în semifinala turneului de la Doha, Simona Halep s-a retras înaintea finalei cu Muguruza, motivând o accidentare și facându-și astfel timp pentru noul său admirator, șeicul arab patron al PSG, fermecat de noul său echipament Nike STOP  Postul TVR 1 care ne învață limba română cade și el în păcatul agramatismelor. Realizatoarea emisiunii ”Lumea azi” a vorbit despre „declarații beligerante” în loc de „declarații belicoase” (AMBIDEXTRU)

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: