Publicat: 23 Februarie, 2018 - 23:17

 După ce ministrul Toader a pus la încercare răbdarea jurnaliștilor delegați de redacții la prezentarea raportului, mai interesați de propriile întrebări decât de răspunsurile ministrului, lumea a dorit să vadă, totuși, cu ochii proprii conținutul documentului. Care, nu se știe de ce, nu a fost disponibil pe site-ul ministerului decât vineri dupăamiază! STOP  Între timp părerile - contradictorii - au curs valuri STOP  De la Bruxelles președintele a declarat că raportrul nu l-a convins, deși nici nu l-a ascultat și nici nu l-a citit. Nici nu era nevoie, părerea sa era clară, în ciuda neclarităților de care a acuzat raportul STOP  Cel mai de bun simț punct de vedere a fost exprimat de Alina Mungiu Pippidi, care a apreciat cu onestitate că argumentația ministrului a fost convingătoare și bine construită STOP  Trăim însă în țara absurdului absolut, unde orice lucru poate fi privit și apreciat din perspective total opuse. Ceea ce pentru unii este negru, pentru ceilalți este de un alb orbitor STOP  Încălcarea Constituției, de exemplu, poate fi, în același timp, cea mai gravă infracțiune, dar și un fleac ce n-ar trebui băgat în seamă STOP  Sigură pe scaunul său securizat de devotamentul prezidențial (și nu numai) Kovesi dă asigurări că va răspunde punctual fiecărei acuzații, deși nu i se cere acest lucru. O susține scutierul său Lazăr care decide că măsura inițiată de ministru nu este legală STOP  Discuțiile acestea fără rost, în afara faptelor propriuzise, vor continua multă vrreme de acum încolo, împingând în afara agendei publice chestiunile cu adevărat importante. Cum ar fi inflația și efectele negative ale „revoluției fiscale” STOP  La Bruxelles Iohannis încearcă - fără a avea autoritatea necesară - să influențeze decizii importante ale Comisiei în favoarea țării noastre - mai ales în privința viitorului fondurilor de coeziune alocate României. Deocamdată pare sigur că vom continua să avem un comisar european și un europarlamentar în plus, pe seama britanicilor STOP  La București doamna Dăncilă a avut un prânz de lucru cu cuplul titular al familiei regale, la Palatul Elisabeta. N-a fost prea clar cine era gazdă și cine invitat, dată fiind situația încă incertă a palatului STOP  S-au împlinit 10 ani de la proclamarea independenței provinciei sârbe Kosovo, sub patronajul NATO. Doar cinci țări nu au recunoscut acest diktat, între acestea aflându-se - spre cinstea ei - România...(AMBIDEXTRU)

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: