Publicat: 30 Martie, 2018 - 23:41

 S-a produs evenimentul mult așteptat al desecretizării protocolului dintre SRI și Parchetul General, recte DNA. Datând din 2009, când Codruța Kovesi era șefa PG, protocolul a funcționat până în februarie 2016 când Curtea Constituțională l-a scos din circulație. În virtutea înțelegerii, semnată de Maior din partea SRI, s-au alcătuit celebrele „echipe ale morții”, mixte  de anchetă, iar DNA avea obligația  să informeze SRI cu regularitate despre ce a făcut cu informațiile primite STOP Primele reacții - între care cea mai virulentă este cea a Danei Gârbovan de la UJR - se referă la profunda încălcare a normelor constituționale și internaționale și la efectele nocive  asupra justiției. Pentru că nu este exclus să se producă un val de contestații ale unor sentințe pronunțate în virtutea acestui protocol STOP  Ambasadorul român la Moscova a fost convocat la Ministerul de Externe  pentru a i se înmâna nota referitoare la expulzarea unui diplomat român. O replică „dușmănoasă” la expulzarea „amicală” a diplomatului rus de la București, măsură luată nu pentru că am avea noi ceva cu rușii, ci ca o expresie a solidarității cu cuplul May - Johnson, cei atât de iubitori de spioni străini STOP  Dacă România a executat prompt ordinul primit de la Washington, Austria și Ungaria  au zis că ei n-au prea găsit spioni printre diplomații de la  ambasadele din capitalele lor, iar Bulgaria se mai gândește...STOP Ministrul Finanțelor, vorbărețul Teodorovici (a reușit să-l enerveze pe Dragnea cu părerile lui) gândește să facă un nou Cod Fiscal la anul. Cel în curs s-a cam ferfenițit, după cele 250 de cârpeli de anul trecut și alte patru de anul acesta. La om nou, cod nou! STOP  Guvernul Cioloș s-a transformat în partid! Negăsind atmosferă prielnică nici la liberali și nici la useriști, în ciuda susținerii prezidențiale, carismaticul Cioloș o ia gospodărește de jos și alcătuiește un partid nou-nouț cu unii dintre vechii săi tovarăși de drum din guvernul de tristă amintire tehnocrată STOP  Dar nici nu a făcut bine strigarea că a și fost acuzat de plagiat de o platformă civică numită, culmea, „Împreună”, exact ca partidul înscris la tribunal, formată în urmă cu vreun an STOP  Nici o zi fără o nouă dezvăluire despre Codruța. De data este vorba despre cunoștințele sale precare de limbi străine, în ciuda cărora a fost trimisă în 2012 la Bruxelles ca să ocupe o funcție importantă, înainte să aterizeze la DNA cu sprijinul lui Ponta STOP  Dezamăgită de atitudinea recalcitrantă a opoziției din Consiliul General, primărița Pandele a hotărât să trimită o scrisoare de dragoste bucureștenilor în care să le spună cât de mult îi iubește ea, și cît de mult îi urăsc cei care se opun proiectelor sale (AMBIDEXTRU)

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: