Publicat: 12 Aprilie, 2018 - 10:49

Ultima sperietoare în materie de justiție la care au recurs „independentiștii” este un dubios ONG pus sub acoperirea unor țări(?) care sunt împotriva corupției (de parcă ar fi și altele în favoarea acesteia). ONG-ul ăsta a elaborat un Raport (pe care nu i l-a cerut nimeni) plin de „îngrijorări”(cel mai iubit termen de către cei ce nu mai pot de grija noastră, fie ei ambasadori sau organizații) și în care sunt criticate mai ales intențiile  pe care le-ar avea forul legislativ în procesul de revizuire a unora dintre legile justiției) STOP  Opoziția aclamă din rărunchi raportul și zice că e groasă dacă nu ne supunem recomandărilor STOP  Raportul ăsta vine chiar la țanc: adică pe la termenul pe care l-a dat președintele pentru comunicarea deciziei lui față de cererea de revocare a iubitei sale Codruța: „După Paște” .Trecând însă și cel evanghelist și cel ortodox, mai rămâne în discuție doar Paștele Cailor STOP  Însăși Codruța, cea atacată în mod neloial de Inspecția Judiciară prin propunerea de a fi cercetată disciplinar pentru o serie de abateri deloc de neglijat, se pregătește să răspundă valului de acuzații  de pe urma protocoalelor cu o ofensivă împotriva unui nou lot de corupți VIP, prin care să dovedească faptul că „își face treaba”, indiferent de părerile unora și în consens cu ale altora STOP  Comisia SRI, condusă de blândul Tanda - pardon, Manda - își reia lucrările audiindul pe Horia Georgescu (ex ANI) în legătură cu unele nepotriviri cu declarațiile sincere ale lui Maior, iar apoi din nou pe oratorul-prezicător Coldea. Abia după aceea va veni și mult așteptatul rând al lui Băsescu și Dragnea, care se invită „ca grecii la pușcărie”care să fie ultimul STOP  Fantoma bacșișului se întoarce ca să-l bântuie pe Teodorovici. După ce acum doi ani, când ocupa aceeași funcție, a introdus taxarea pourboire-ului, la care a renunțat după o săptămână din cauza protestelor, este acum somat chiar de către cei din branșă să o facă. Așteaptă însă propuneri serioase și justificate STOP  Guvernul și Statistica se contrează pe tema salariilor și a modalităților diferite de calcul. Membrii Executivului recunosc, totuși (prin Olguța) că în anumite ramuri lefurile nu au prea crescut, din cauza transferului de CAS, dar promit că la anul nu vor mai fi probleme și toată lumea va fi mulțumită. Măcar cei care vor supraviețui... (AMBIDEXTRU)

Tag-uri Institutii: