Publicat: 23 Septembrie, 2018 - 18:57

Ședința CExN care promitea să rezolve conflictul intrapesedist  a durat cât o zi de muncă de lefegiu. Opt ore. Opt ore în care fiecare parte a negat susținerile celeilalte și le-a susținut pe cele proprii. Puciștii de catifea s-au înarmat cu duhul blândeții și cu dorința constructivă de a nu rupe partidul, așa încât nu au mai solicitat direct demisia lui Dragnea, ci au apăsat pe pedala acuzelor la adresa manierei dictatoriale a acestuia și a lipsei de democrație în partid (de parcă ar exista vreun partid în care să se manifeste democrația!) STOP  În cele din urmă numărul susținătorilor contra cost (adică pe baza de promisiuni) ai președintelui în exercițiu a fost net superior celui al puciștilor, care nu prea aveau ce se ofere în afară de nemulțumirile proprii STOP  La vot nu au mai ieșit nici măcar cei 28 de semnatari ai scrisorii - conform „armeticii” lui Stănescu. S-au strâns cu chiu cu vai vreo 10 semnatari, cărora li s-a dat de înțeles că nu vor fi dați afară din partid. Nu li s-a promis însă că vor rămâne în funcții STOP  Dealtfel, apropiata remaniere îl vizează în primul rând pe vicepremierul cu mănoasa Dezvoltare, Stănescu din trioul de semnatari, precum și pe alți câțiva care ar fi trebuit de mult remaniați STOP Incertă rămâne soarta lui Toader, cel cu refuzul amnistiei, pentru că el ține de ALDE, nu de PSD STOP  În concluzie, puciștii și loialiștii s-au pupat până la urmă în Piața Endependenții, lăsând răfuială finală pentru momente mai prielnice STOP  Șefii Jandarmeriei au fost chemați la Parchetul Militar pentru a fi puși sub acuzare pentru „reprimarea violentă a protestelor pașnice”. Cât de pașnice, s-a văzut prea bine, iar demonizarea organelor de ordine va avea un singur rezultat: cale liberă pentru huliganismul îmbrăcat în blana de oaie a democrației și a drepturilor de exprimare a opiniei STOP  Un astfel de episod jenant s-a petrecut sâmbătă, când președintele Curții Constituționale Valer Dorneanu a fost acostat pe stradă de niște ”#rezistenți” care l-au insultat și l-au hărțuit până acasă, fără ca cineva să intervină. Mai ales vreun organ de ordine publică, care a învățat lecția protestelor pașnice STOP  Victimă de lux a represiunii Binomului, judecătorul Toni Greblă a fost propus să preia Secretariatul General al Guvernului. Omul este șomer de când DNA l-a înhățat pentru niște acuzații de mai mare râsul și de un ridicol  greu de egalat (creștea ilegal struți și primise mită...o rochie). A fost avertismentul dat Curții Constituționale, pentru că respinsese legea Big Brother pe care Maior o promisese americanilor STOP  Scandal cât casa la Agenția de Transplant, ale cărei evidențe intraseră de ani buni pe mâna unei companii de servicii pe care nu o controla nimeni și care a acționat după bunul plac, cu acceptul (dezinteresat!) al celebrului doctor Zotta (AMBIDEXTRU)

Tag-uri Institutii: