Publicat: 28 August, 2018 - 10:05

Scrisoarea lui Giuliani a cam lăsat perplexe ambele tabere, care își  găsesc cu greu cumpătul pentru a comenta STOP  Cel mai prompt a fost tocmai cel care ar fi trebuit să-și țină gura, în virtutea obligațiilor sale legale: ambasadorul Maior , cel vizat direct în rechizitoriul lui Giuliani STOP  Acesta a încercat să îl ia la „mișto” pe fostul guvernator al New York-ului, catalogându-l drept „spumos” și glumeț și subliniind faptul că nu are vreo calitate oficială, făcând eventual doar lobby pentru vreun client STOP  Spre deosebire de el, Ministerul de Externe a privit semnalul cu seriozitate și l-a admonestat pe fostul șef al si al SRI, care se joacă de-a Klemm, neținând cont de prevederile convenției de la Viena și anunțând că îl va chema în Centrală pentru a da socoteală STOP  Toader a fost satisfăcut: nu e nimic nou, zice ce am spus și eu! STOP  Iar Adrian Năstase consideră scrisoarea un „semn” din partea administrației republicane și o reacție la adresa „grelei moșteniri” democrate STOP  USR-iștii, cu profunda lor percepție politică, au declarat că așteaptă un mesaj și de la frizerul lui Trump STOP  Nicio reacție de la Cotroceni, scrisoarea necesitând probabil un timp mai lung pentru a putea fi citită STOP  Pe acest fond profund nepotrivit au venit explicațiile despre protocoale ale lui Lazăr, care a concluzionat că nici usturoi nu mâncase, acuzându-l pe ministru că nu ar fi recunoscut că fusese informat în legătură cu toată aventura protocoalelor STOP  „Ministrul public”- cum îi place să se considere - a lansat o salvă - culme a platitudinii - care a lăsat perplexă pe toată lumea: „Noi, procurorii, iubim cel mai mult adevărul” - sau ceva asemănător STOP  Până să iasă însă acesta la iveală va mai trece circa o lună, răgazul considerat necesar de Toader pentru a-și finisa evaluarea STOP  Ce este important e faptul că scrisoarea fostului procuror general american, un luptător de succes cu marea corupție,  este prima manifestare externă clară și fără dubiu a percepției că în România justiția este marcată de abuzuri și proceduri oculte, nedemocratice, pe care Comisia Europeană nu le-a băgat în seamă până acum, fiind practic paralizată de farmecul Monicăi Macovei...(AMBIDEXTRU)

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: