Publicat: 4 Octombrie, 2018 - 08:59

Cei care și-au pus speranțe într-o  prestație de slabă calitate a Vioricăi Dăncilă în Parlamentul de la Strasbourg au suferit o cruntă deziluzie. Au uitat, în primul rând, că aceasta se afla într-un mediu care îi era familiar și printre persoane pe care le cunoștea mai bine decât pe cele de la București, pentru că le frecventase vreme de nouă ani. În comparație cu Ponta și cu umilința la care acesta a fost supus de Barroso în urmă cu vreo șapte ani când i s-a înmânat ca unui școlar repetent celebra „to do list”, Viorica Dăncilă a avut momentul său astral, dacă e să îi spunem așa. A fost demnă, concisă, tăioasă chiar, și nu s-a lăsat impresionată de obrăzniciile și tupeul unora dintre foștii colegi. A fost, se poate spune, un moment de demnitate și o cotitură în relația noastră cu Comisia și Parlamentul aferent STOP  Europenii nu au mai putut să tragă sub preș gunoiul pe care care tot ei l-au adunat prin rapoartele MCV iar agresivul Timmermans a fost nevoit să admită că în justiție s-au făcut abuzuri și chiar să recomande o investigație într-o chestiune pe care Comisia a ignorat-o sistematic - ce a protocoalelor STOP   Și nu din nebăgare de seamă. Reproșul cel mai dur pe care Dăncilă ar fi trebuit să îl facă apăsat a fost că „succesurile” anticorupției cea mult lăudată prin MCV-uri s-au datorat mai degrabă protocoalelor și abuzurilor comise sub oblăduirea Comisiei, decât profesionalismului „unităților de elită” ale DNA STOP  Nota de pitoresc a ședinței Parlamentului au dat-o tot conaționalii noștri în frunte cu Monica Macovei, care au repetat cunoscutele de slogane cu „statul de drept”, cel chiar de ei consolidat în folosul propriu prin dezinformarea sistematică a Comisiei STOP  Audierea de la Strasbourg este un moment de cotitură și în relația noastră cu o autoritate abuzivă și lipsită de o minimă onestitate în tratamentul care ni se aplică cu o consecvență direct proporțională cu discordia pe care am exportat-o  în Uniune STOP  Scandal în Comisie la discuțiile pe legea Offshore. ALDE și UDMR au refuzat să participe la votul în plen pe motiv că nu au fost  încunoștiințați  despre ultimele modificări. Ceea ce reproșează ei  este că prin reducerea deducerilor investitorilor de la 60 la 30% se ajunge la un record european al redevențelor de 14 - 15%, descurajator pentru investitori. (Observatorii zic că coaliția începe să scârțâie) STOP  Face valuri tot mai mari decizia Înaltei Curți care a spus că fapta pentru care a fost inculpat fostul procuror general Tiberiu Nițu „nu există” și nu că a fost anulată de noile prevederi ale Codului Penal, cum a motivat DNA. Cineva trebuie să plătească pentru aceasta incalificabilă manevră care a avut ca rol principal aducerea lui Lazăr în locul lui Nițu, ca instrument prea plecat al intereselor „binomului” STOP  Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute de poliția din Costa Rica și încarcerate. Asta nu înseamnă că vor fi și extrădate...(AMBIDEXTRU)

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: