Publicat: 13 Iunie, 2019 - 12:35

Ministrul Eugen TEODOROVICI prezidează vineri ultima reuniune a Consiliului ECOFIN pe perioada Președinției române a Consiliului UE și reuniunea anuală a guvernatorilor BEI

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, va conduce vineri, 14 iunie a.c., la Luxembourg, lucrările Consiliului UE pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN).  

Pe agenda ultimei reuniuni din mandatul Președinției române a Consiliului UE figurează teme precum Uniunea Bancară, Semestrul European, Pactul de Stabilitate și Creștere, comunicarea Comisiei Europene ”O planetă curată pentru toți”, planul de acțiune privind creditele neperformante (NPL), reuniunea G20 de la Fukuoka, din Japonia, cooperarea consolidată privind taxa pe tranzacțiile financiare (FTT).

Tot vineri, ministrul Teodorovici va prezida și reuniunea anuală a guvernatorilor Băncii Europene de Investiții (BEI).

Ministrul Eugen Teodorovici participă joi, 13 iunie a.c., la reuniunea Eurogrup în format extins, precum și la dejunul de lucru pe tema mobilității pe piața muncii, organizat în marja reuniunii Consiliului UE pentru Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (EPSCO). 

Tag-uri Nume: