Publicat: 17 Aprilie, 2015 - 10:50

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, se află în perioada 16 – 19 aprilie a.c., într-o vizită oficială la Washington. Delegația României va avea întâlniri cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, ai Băncii Mondiale, dar și cu cei ai agențiilor de rating, în cadrul Reuniunii de Primăvară a Băncii Mondiale și FMI. Din delegație fac parte atât reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, cât și reprezentanți ai Băncii Naționale a României. 

În cursul zilelor de 17 și 18 aprilie a.c., ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, va avea o serie de întâlniri cu Andrea Schaechter, şeful misiunii FMI în România, cu Poul M. Thomsen, director al Departamentului European al FMI, cu István P. Székely, șeful misiunii Comisiei Europene pentru România, dar și cu alți oficiali ai organizațiilor financiare internaționale, inclusiv cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. 

Discuțiile se vor purta pe marginea măsurilor prevăzute în proiectul de lege privind Codul Fiscal, a execuției bugetare, respectiv stadiului implementării angajamentelor convenite cu organismele financiare internaționale.