Publicat: 21 Aprilie, 2013 - 16:31
Share

Termenul de depunere a documentaţiei de participare la etapa de precalificare pentru privatizarea CFR Marfă a fost prelungit până pe 8 mai, de la 22 aprilie, iar termenul final pentru deschiderea ofertelor şi desemnarea câştigătorului este 20 iunie, a anunţat Ministerul Transporturilor.
   
"Reprezentanţii organismelor financiare internaţionale şi-au dat acordul pentru decalarea termenului de depunere a documentaţiei pentru etapa de precalificare, termen prelungit la solicitarea potenţialilor investitori interesaţi de achiziţionarea dosarului de prezentare şi de participare la procesul de privatizare", se arată într-un comunicat al ministerului.
   
Iniţial se stabilise că documentele de participare pentru precalificarea la licitaţie ar fi trebuit depuse până la 22 aprilie.
 
Anunţul cu modificările termenelor din calendarul de derulare a ofertei de vânzare a CFR Marfă este publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.
   
Ministerul Transporturilor a scos la vânzare 51% din acţiunile companiei CFR Marfă, licitaţia urmând să pornească de la un preţ de 798,05 milioane lei (180 milioane de euro), iar câştigătorul să fie stabilit la jumătatea lunii iunie.