Publicat: 27 Iunie, 2013 - 15:02

Dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este judecat pentru fapte de corupţie, va avea termenul final în 29 august, potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti.

Instanţa a reluat, joi, dezbaterile în dosarul privind modul în care a fost privatizat ICA. La ieşirea din tribunal, Voiculescu a declarat că dosarul său este unul fără probe.

Fondatorul PC a spus că "un lucru" din rechizitoriul dosarului ICA reprezintă, pentru el, "un semn de întrebare", şi anume acela că "singura cale" prin care el ar fi putut "influenţa membri de partid, Agenţia Domeniilor Statului (ADS) şi pe cei din ICA era prin telepatie".

„Nu există nicio probă, nici directă, nici indirectă în ce mă privește. Există un singur indiciu, procurorul spune că i-am influențat telepatic. Probabil acest dosar va primi numele de „Dosarul Telepatia”, a concluzionat Dan Voiculescu.

Fondatorul PC a comentat şi dosarul de şantaj al şefului Antena Group, Sorin Alexandrescu.

„Șantajul, din câte cunosc eu, e o infracțiune care e adresată unei persoane. Ca atare, m-am uitat pe interceptări și acolo Alexandrescu spunea - Domnule, nu am nimic cu dumneata, eu am cu compania. La care omul spunea - da, dar mama mea e bolnavă. A fost dirijată o anchetă. Eu cred că procurorul îl învăța pe Bendei, îi spunea ce să facă ca să o transforme în șantaj. Dar o să fie la Tribunal. Judecătorii hotărăsc, nu mă bag eu”, a spus Dan Voiculescu.