Publicat: 25 Octombrie, 2018 - 00:02

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne ferește!) moartea, iar Toader era procurorul, rechizitoriul prezentat de acesta garanta execuția inculpatului - indiferent de forma ei - fără nicio șansă de recurs. Cele 20 de puncte (nu doar de vedere) din care ministrul l-a evaluat pe procurorul general au fost solide, impecabil argumentate și nu i-au lăsat nicio șansă impostorului care s-a autoerijat în „ministru” public. Pentru că asta a fost și este „arheologul” de la Alba Iulia ajuns în funcție cu dedicația clară de a suplini defecțiunea binomului clasic, după ieșirea din scenă a lui Coldea. Deși, teoretic, șef al Codruței, acesta s-a comportat ca un subordonat slugarnic care nu îndrăznea să iasă din cuvântul șefei pe care a și luat-o sub oblăduirea sa la revocare. Cu tenacitatea-i care devine proverbială, Toader a purces la desființarea „binomului secund” uzând de prerogativele sale reale și de lipsa de loialitate (față de Constituție) și de bun simț (juridic) a personajului a cărui soartă este pecetluită tocmai prin „rețeta Kovesi”. Bineînțeles că avizul procurorilor din CSM va fi negativ (ar însemna să se auto-acuze, altfel) iar decizia lui Iohannis singura posibilă (indiferent cât timp îi va lua să citească evaluarea), astfel încât Taica Lazăr poate fi considerat cu durata de folosință expirată. În lungul război de uzură dintre statul paralel și resturile statului, „lupta împotriva corupției” (scuza utilizată pentru abuzurile și ilegalitățile în lanț comise) este, cu siguranță, „slăbită”, spre neliniștea și „îngrijorarea” susținătorilor de la Bruxelles ai „independenței” Justiției. Principalul perdant al partidei este, desigur, Iohannis, care pe lângă privilegiile personale ciuntite prin modificările aduse codului de procedură, pierde avantajul major al numirii și controlului principalilor săi agenți de influență - șefii de parchete. Dacă o va respinge - previzibil - pe Adina Florea, Toader va veni cu o nouă propunere care nu va mai putea fi nici blocată de Lazăr și nici respinsă de Iohannis. Același lucru se va întâmpla și în cazul viitorului procuror general care, în premieră pentru cel puțin ultimii 10 ani, nu va mai fi „negociat”, cum a fost cazul cu Kovesi și Lazăr. Evident, pentru o asemenea conjunctură remanierea lui Toader apare ca o glumă bună, cu atât mai mult cu cât este evident faptul că rămâne unul dintre foarte puținii membri ai cabinetului care are și competența și autoritatea necesare pentru a-și exercita mandatul. Episodul constituie o lovitură și pentru „echipa de zgomote” de la Bruxelles, dirijată de Macovei, a cărei influență asupra Comisiei se confruntă cu determinarea Executivului de la București de nu fi dispus să înlocuiască Constituția cu „recomandările” adesea fanteziste ale Comisiei de la Veneția, dar și cu imposibilitatea de a se scoate din joc Curtea Constituțională, care va rămâne în continuare, arbitrul jocului de interese și de proiecte politice.

Topic: 

Format: 

Rubrici: