Publicat: 20 Ianuarie, 2020 - 12:50

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 1300 articole textile, încălţăminte şi parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care trei cetăţeni turci au încercat să le introducă ilegal în ţară, ascunse în compartimentele pentru bagaje ale unor autocare.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acţiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunţite efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit în trei autocare, în compartimentul destinat bagajelor, cantitatea totală de 1.378 articole textile, încălţăminte şi parfumuri, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt trei cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 43 şi 48 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să comercializeze bunurile, nu deţineau documente de provenienţă pentru acestea şi nu aveau cunoştinţă despre faptul că produsele transportate sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 232.400 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările şi completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Comunicat de presă - ITPF Giurgiu

Tag-uri Institutii: