Publicat: 22 Iulie, 2016 - 16:00

Unul dintre cele mai asteptate filme românesti ale anului, Câini, câștigătorul Trofeului Transilvania la TIFF 2016, va fi proiectat în avanpremieră la Satu Mare, în cadrul Caravanei Filmelor TIFF. Evenimentul va avea loc între 29 și 31 iulie, de la 21.45, în Pasajul Corneliu Coposu. Intrarea este liberă.

Thriller-ul scris si regizat de Bogdan Mirică îi are în distribuție pe trei dintre cei mai apreciați actori români: Dragos Bucur, Vlad Ivanov si Gheorghe Visu. La Cannes, unde a câstigat Premiul criticii — FIPRESCI în sectiunea Un Certain Regard, a fost comparat cu multi-premiatul No Country for Old Men: 'Într-un Cannes care ne-a prilejuit multe plăceri, dar foarte puține surprize și revelații adevărate, debutul lui Mirică iese în față deopotrivă ca o surpriză și o revelație', scrie Film Comment. Din 23 septembrie, Câini va rula în cinematografele din toată țara.

Tot în cadrul Caravanei TIFF, spectatorii din Satu Mare vor avea ocazia să vadă câștigătorul statuetei pentru Cel mai bun film străin, Fiul lui Saul, în care joacă actorul clujean Levente Molnár, si un disaster movie spectaculos, Valul ucigașț, partial realizat în România si propus de Norvegia la Oscar.

Satu Mare este unul dintre cele peste 15 orase în care Caravana TIFF aduce povesti premiate în festivaluri si succese de casă, din iulie până în septembrie. Proiectul continuă cu succes pentru al șaptelea an, peste 33.000 de spectatori urmărind filmele în 2015.

Program 29 — 31 iulie | Pasajul Corneliu Coposu

Vineri, 29 iulie

Fiul lui Saul/ Son of Saul (r. László Nemes) | 107', Ungaria

Cu: Geza Rohrig, Levente Molnar, Urs Rechn, Todd Charmont

Octombrie 1944, Auschwitz-Birkenau. În timp ce lucrează la unul dintre crematorii, deținutul maghiar Saul descoperă trupul unui băiat și e convins că acesta e fiul său. Saul își asumă o sarcină imposibilă: să-i ofere băiatului funeraliile cuvenite. Trailer: http://bit.ly/29OSYrC

Câștigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film străin în 2016 ! Marele Premiu la Cannes 2015

Sâmbătă, 30 iulie

Câini/ Dogs (r. Bogdan Mirică) | 104', România, Franta, Bulgaria, Qatar

Cu: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer. Teaser: http://bit.ly/29MSlPz

Premiul criticii — FIPRESCI pentru sectiunea Un Certain Regard, la Festivalul de la Cannes, si Trofeul Transilvania la Festivalul International de Film Transilvania.

Duminică, 31 iulie

Valul ucigas/ The Wave (r. Roar Uthaug) | 105', Norvegia

Cu: Kristoffer Joner, Âne Dahl Torp, Jonas Hoff Oftebro

Experimentatul geolog Kristian Eikfjord a acceptat un nou post. Împreună cu familia, pregătește mutarea din orașul Geiranger, dar el și colegii săi înregistrează mici modificări geologice în subsol. Tot mai îngrijorat, Kristian își dă seama că cel mai mare coșmar e gata să devină realitate. Cu doar zece minute la dispoziție pentru a scăpa cu viață, Kristian trebuie să salveze cât mai mulți oameni împreună cu propria familie. Trailer: http://bit.ly/29fzDCV

Efectele speciale au fost partial realizate de o echipă în România.

Propunerea Norvegiei la premiile Oscar 2016.

Intrarea la proiecții este liberă.

Detalii: http://tiff.ro/caravana-tiff/stiri si www.facebook.com/caravanatiff.

***

Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociația Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului National al Cinematografiei.

Prezentat de: BCR

Sustinut de: UPC, Staropramen, Romgaz

Cu sprijinul: Primăriei Municipiului Satu Mare, Centrului Cultural G.M. Zamfirescu

Parteneri media: Europa FM, Zile si nopti, Cinemagia, Ziare.com

Partener de monitorizare: mediaTRUST