Publicat: 19 Februarie, 2017 - 12:56
Share

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse într-un spațiu special amenajat în butelia de gaz a unui autoturism, aproximativ 16.500 țigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova.

În ziua de 18 februarie a.c., în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, județul Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, cetățeanul din Republica Moldova Grigore B., în vârstă de 40 de ani, conducând un autoturism marca Ford, înmatriculat în Polonia.

Pentru valorificarea unor informații deținute, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit ascunse într-un spațiu special amenajat în butelia de gaz a autoturismului, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 16.420 țigarete, marca Plugarul, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării întregii cantități de țigări, în valoare totală de 3.710 lei, și a autoturismului, în valoare de 6.780 lei, iar persoana au fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași: Comisar de poliție LAZĂR DENIS