Publicat: 18 Martie, 2014 - 11:00
Share

Ca în fiecare an, Romfilatelia sărbătorește Sfintele Sărbători Pascale printr-o emisiune de mărci poștale specială, dedicată evenimentului sacru al Învierii Domnului Iisus Hristos.

Intitulată Sfintele Paști 2014, emisiunea marchează cea mai importantă Sărbătoare a Creștinității, ilustrând pe timbru scena Învierii lui Hristos și prezentând în pliantul informativ date esențiale privind istoria și semnificația religioasă a acestei sărbători.

Alcătuită dintr-un timbru cu valoarea nominală de 1 leu și un întreg poștal, emisiunea este completată de un plic prima zi și trei produse filatelice speciale: albumul filatelic, timbrul de argint aurit și carnetul filatelic. Emisiunea este machetată în coală de 32 de timbre, minicoală de 8 timbre + 1 vinietă și bloc de 2 timbre (în album filatelic).

Albumul filatelic este realizat într-un tiraj limitat de 450 exemplare, echipat cu blocul de 2 timbre şi plicul prima zi al emisiunii având ştampila prima zi aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate cu negru de la 001 la 450.

Timbrul de argint aurit Sfintele Paști 2014 este un produs filatelic exclusiv, concept Romfilatelia, realizat într-un tiraj limitat de 400 exemplare, din argint, masiv 925‰, fiind o replică a mărcii poştale omonime, având dimensiunile 33 x 48 mm şi 0,7 mm grosime, placat cu aur de 24K (4µ) şi este etalat într-o cutie elegantă căreia îi este asociată o banderolă tipărită ce permite personalizarea acestui produs cu un mesaj pentru cei cărora le este destinat drept cadou. Pe capacul interior al cutiei este poziţionat certificatul de autenticitate, care este numerotat de la 001 la 400.

Carnetul filatelic este realizat într-un tiraj limitat de 700 de exemplare şi conține 8 mărci poştale ale emisiunii „Sfintele Paşti 2014”.

Produsele filatelice speciale ale emisiunii pot deveni cadouri unice, pline de semnificaţii şi rafinament pentru cei dragi.

Așteptând cu nerăbdare frumoasele Sărbători Pascale, simbol al luminii, păcii și sacralității, Romfilatelia dorește tuturor colecționarilor, colaboratorilor și partenerilor săi gânduri senine, pace în suflet și un călduros „Paște Fericit!” alături de cei dragi.

Pe această cale, aducem mulțumirile noastre conducerii Mănăstirii Hurezi și Patriarhiei Române pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Începând cu ziua de joi, 20 martie 2014, emisiunea de mărci poștale Sfintele Paști 2014 şi produsele filatelice speciale vor putea fi achiziţionate de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.