
Sala „Aula Magna” a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara va găzdui în perioada 29 – 30 mai 2014 evenimentul Ziua Europeană a Parcurilor 2014.
Programul acestei manifestări:
- 09.00 - 11.00 - Vizitarea expoziției de fotografii din parcurile naționale și naturale
- 12.00 - 13.00 - Deschiderea lucrărilor
- Alocuţiuni:
Paul PÂRȘAN – Rector, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României”;
Adam CRĂCIUNESCU - Director General, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva;
Dan MUNTEANU - Președinte, Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, Academia Română;
Srdjan STEFANOVIC - Director, Parcul Național Djerdap - Serbia;
Pirjak LASZLO - Director, Parcul Național Koros Maros - Ungaria;
Attila KORODI - Ministru, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.
- 13.00 - 14.00 - Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Prof. Dr. Ing. Nicolae DONIȚĂ
- 14.00 – 15.00 - Conferință de presă;
- 15.00 – 17.00 - Sesiune de prezentări
- Alocuţiuni:
Dan STĂNESCU - Președinte, Subcomisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, Academia Română, Filiala Timișoara;
Zeno OARCEA;
Marian JIPLEA - Director, Parcul Natural Porțile de Fier și Srdjan STEFANOVIC - Director, Parcul Național Djerdap;
Paul HAC - Director, Parcul Natural Lunca Mureșului și Pirjak LASZLO - Director, Parcul Național Koros Maros;
Alexandra GHENEA – Task Leader, UNDP România.